Saptamina viitoare, PF Daniel si membri ai BOR vor sfinti piatra temelie a Catedralei Neamului, care se va ridica pe terenul de 11 ha din Parcul Izvor.

La inceputul anului 2005, Parlamentul a votat o lege pentru aprobarea constructiei catedralei pe amplasamentul din Dealul Arsenalului, iar pe baza unui proces-verbal trerenul a fost trecut in proprietatea Patriarhiei. Din cele 11 ha de teren, 3,8 apartin fostilor proprietari si ar trebui retrocedate, lucru cunoscut in momentul aprobarii legii.

Potrivit Planului Urbanistic Zonal aprobat in unanimitate in sedinta de joi a Consiliului General al Municipiului Bucuresti, cladirea va fi mai inalta decat Casa Poporului si se va construi cu bani de la bugetul de stat.

Pe 29 noiembrie se va sfinti piatra de temelie a Catedralei Neamului, eveniment la care vor participa toti ierarhii Sfintului Sinod, in frunte cu PD Danile, lucrarile urmind sa inceapa imediat ce vremea o va permite.

Preotul Constantin Stoica, purtatorul de cuvint al Patriarhiei, sustine ca primarul Videanul a „ gasit o solutie de rezolvare a problemei cererilor de retrocedare”, dar ca nu stie care este aceasta solutie. „ Pina la inceperea lucrarilor vom avea grija ca toate documentele necesare contructiei sa fie in regula”, afirma Stoica.

Lucru nu tocmai simplu, tinind cont ca rezolvarea situatiei treneaza de ceva timp. In luna iunie a acestui an, la Primaria Capitalei erau depuse 48 de cereri de retrocedare a unei suprafete de aproximativ 15% din terenul de 11 ha.

Institutul de Educatie Fizica si Sport, de exemplu, solicita peste 3 ha de teren, la fel si fostul Muzeu Militar, restul suprafetelor fiind cerute de persoane fizice, fosti proprietari care au avut case in aceasta zona, demolate in momentul constructiei Casei Poporului.

Dupa cum spune insa Calin Radu Ancuta, directorul Directiei Integrare Europeana din Primaria Capitalei, „Institutul de Educatie Fizica nu are calitate procesuala, fiind o institutie de stat, si, probabil, nu va i se va retroceda nimic”. Pe de alta parte, reprezentantii Institutului sustin ca acesta a fost infiintat de Regele Carol al II lea si au acte de improprietarire.

Cit priveste micii proprietari, acestia nu ar avea mai mult de 4000 mp in total, spune Calin Radu Ancuta. „Sint terenuri mici, loturi care nu depasesc 180 de mp si nu se poate sa li se restituie terenul in curtea Patriarhiei. In plus, aceste terenuri sint aproape de Parlament si nimeni nu o sa le dea vreodata autorizatie de constructie acolo”. Solutiile sint doua: fie li se acorda despagubiri, fie terenuri in alt loc.

Primarul general, Adriean Videanu, sutinea in vara ca vor fi preluate terenuri de la Administratia Domeniilor Statului pentru a rezolva aceste retrocedari, plus altele.Terenurile la care se referea Videanu, se afla insa in zona de nord a Capitalei, la iesirea pe DN1, exact vizavi de Facultatea de Agronomie, unde se afla in derulare un proiect imobiliar pentrru constructia de birouri, centre comerciale, magazine, hypermarketuri.

Muncipalitatea solicita in aceasta zona aproximativ 30 ha, din care ar urma sa se retrocedeze teren fostilor proprietari din Izvor, Calea 13 Septembrie, cit si celor ce urmeaza sa fie expropiati pentru cauza de utilitate publica.

Catedrala Neamului va fi mai inalta decit Casa Poporului, va avea vedere spre Calea 13 Septembrie si va fi vizibila din orice punct al orasului.