Presedintele despre modificarile aduse Codului Penal

Basescu cere Parlamentului sa reexamineze legea de modificare a Codului de Procedura Penala

de D.Galantonu HotNews.ro
Marţi, 20 noiembrie 2007, 0:00

Foto: Rompres

Presedintele Basescu a anuntat, marti, ca a trimis Parlamentului cererea de reexaminare a legii de aprobare a Ordonantei de urgenta privind modificarea Codului de Procedura Penala.

Seful statului a declarat ca in mod normal Codul Penal ar fi trebuit sa stabileasca foarte clar drepturile si obligatiile cetateanului. Or, prin modificarile aduse, Codul Penal nu face decat sa arate in ce fel va fi protejat un ministru sau altul. Seful statului a precizat ca modificarea Codului Penal poate afecta inclusiv securitatea nationala a tarii.

Tinta modificarii Codului Penal a fost clientela politica, a mai spus presedintele.

Seful statului considera "fara precedent" faptul ca un Parlament subordoneaza interesul public interesului unui infractor.

Presedintele Basescu a mai declarat ca, daca ar fi promulgat modificarile Codului, ar fi iesit de sub urmarire penala persoane precum Patriciu, Tender, Mazare, Nastase, Seres, Pacuraru, Chiuariu, Nagy, Remes, Mihailescu, subliniind ca tinta modificarilor era "clientela politica".

"Dupa ce inchideti camerele, as dori sa va mai fac o precizare", le-a spus Basescu jurnalistilor, la finalul declaratiei de presa. Presedintele s-a referit atunci la o prevedere a Codului Penal, privind limitarea anchetei la 6 luni, lucru "interesant", care l-ar fi avantajat in dosarul Flota.

Declaratia presedintelui vine la doar cateva zile de la avertismentul primit de Romania de la ambasadorul SUA Nicholas Taubman, care si-a exprimat ingrijorarea fata de modificarile Codului Penal si Codului de Procedura Penala.

"Bunul-simt ne spune ca o lege care ar face aproape imposibile activitatile de perchezitie ale politiei, daca nu informeaza suspectul in prealabil, - de exemplu intr-un caz de trafic de droguri - este o lege proasta", a declara in urma cu cinci zile Nicholas Taubman, care adauga ca modificarile aduse legilor de catre deputati ii vor impiedica pe procurori sa-si faca meseria.

+ SHARE      
  
111 vizualizari
  • 0 (0 voturi)    
    De ce nu vor mincinosii VUT (Marţi, 20 noiembrie 2007, 17:52)

    *** [anonim]

    Principalele motive pentru care este refuzat votul uninominal cu doua tururi de scrutin sunt:

    1. Colegiile (circumscriptiile) electorale sunt la nivel local exclusiv, redistribuirea voturilor nu mai are loc, iar organizatia etninica UDMR nu va mai avea deputat de Galati asa cum are acum.
    Dupa cum nici partidele politice nu mai pot obtine locuri suplimentare eligibile in Parlament.

    2. Confruntarea va fi pentru fiecare colegiu (circumscriptie) in parte, astfel, daca PNL il propune pe Slugarniceanu la un colegiu, acesta se va confrunta cu Petre Roman sa zicem, precum si cu toti ceilalti candidati. Cam cine va mai vota cu acestia ? Ce sanse au alti candidati neatinsi inca de demagogie si coruptie ?
    Sau cum ar arata o confruntare intr-un colegiu intre Beeeheeecali si Balaceanu Stolnici sau Irina Loghin, cine credti ca ar castiga ?

    3. Referendum-ul este modul in care poporul poate hotari, modul in care poporul si nu reprezentantii lui (322 de mafioti), poate sa-si impuna vointa ! Referendum-ul este expresia pura a suveranitatii poporului !
  • 0 (0 voturi)    
    scandal, iar si din nou (Marţi, 20 noiembrie 2007, 17:59)

    fratele lu' Popeye [anonim]

    Ok, sa fie cum vrea marinaru' sef. De cand a intrat distinsul si marele om poliltic, pe scena, acesta nu a facut altceva decat sa iasa in evidenta prin scandaluri. Pt. toti aplaudacii lui imi doresc sa iasa invingator(asa cum stie el) si sa ne arate adevarata valoare si inaltele idealuri. Promit sa imi iau un scaun f solid...sa nu pic pe spate.
  • 0 (0 voturi)    
    ptr obsedatu de la@2... (Marţi, 20 noiembrie 2007, 18:08)

    mircea [anonim]

    scandalul este generat nu de base ci de legea total idioata si smechera scremuta de parlament; dar se vede ca tu esti obsedat de subectul basescu; du-te si trateaza-te bre.
  • 0 (0 voturi)    
    @2 fratele lu' infractorii (Marţi, 20 noiembrie 2007, 18:08)

    ionel [anonim]

    Vrei liniste ? Ca sefii tai sa fure mai temeinic ? Pai in afara de marinaru si Nasu de la B1 toti taceti mormint cind tara asta e furata bucata cu bucata. Vai de capul nostru de trogloditi !
  • 0 (0 voturi)    
    pt fratele lu' Popeye (Marţi, 20 noiembrie 2007, 18:09)

    gigi [anonim]

    Mai frate, mie ca se pare ca in tara aia lumea traieste prost din cauza furturilor generalizate si a modului prost in care este condusa tara.
    Are si dragutul de popor roman (ala mai harnic, mai ospitalier si mai destept decit toate celelalte popoare) partea lui de vina, dar sper ca esti de acord cu mine ca un prim pas in directia buna ar fi sa ii mai vinturam pe hotii care fac legile in tara dupa interesele lor.
    Tot aud chestii gen "Flota!" sau "Mihaileanu!". Habar n-am daca e ceva sau nu la mijloc. Dar chiar nu crezi ca unele lucruri sint mai importante ca altele? Cind ai un cancer si o masea cariata, ce tratezi intii??
    Puteti face misto de Basescu pina amortiti - in felul asta veti rezolva problema parlamentarilor HOTI?
  • 0 (0 voturi)    
    Papagalul hot si mincinos (Marţi, 20 noiembrie 2007, 18:16)

    Alex [anonim]

    Este vorba despre Basescu.
    Inventeaza probleme pe care el le rezolva.
    Ultima gaselnita - Securitatea nationala - vedeti cum a sters pe jos Ucraina cu noi.
    Si Basescu ce a facut ?
    NIMIC.
    De ce ?
    Atit poate el. Atit il duce capul. Adica NIMIC.
  • 0 (0 voturi)    
    Am urmarit discursul (Marţi, 20 noiembrie 2007, 18:22)

    viorel [anonim]

    Basescu are dreptate in tot ce a zis !!!! Pe bune !
  • 0 (0 voturi)    
    Kaltabosi Remesi, palinci Norici Crini si Vacaroi (Marţi, 20 noiembrie 2007, 18:29)

    HOTII LA PUTERE [anonim]

    @6 papagalul Quariu vrea sa desfiinteze DNA - si basescu "inventeaza" probleme ????

    Ma, voi sunteti normali ??? Nu trebuie sa nu mai fiti votati, voi trebuie sa fiti operati la ceva, la glandele mintii
  • 0 (0 voturi)    
    CALTABOSHII cu papion! (Marţi, 20 noiembrie 2007, 18:31)

    VIRUSU' [anonim]

    CALTABOSHII cu papion au intotdeauna dreptate. Voteaza legi pentru proprii infractori, unul dintrei ajuns ministrul justitiei. Huuuuuooooooooooooooo!
  • 0 (0 voturi)    
    Pentru 9 (Marţi, 20 noiembrie 2007, 18:43)

    Alex [anonim]

    Bravo !
    Vad ca a meritat sa te transferi de la PNG la PD !
    Te-a ajutat in atitudine si in comportament.
    Nu stiam eu de ce a scazut PNG in sondaje.
    Ai dat dovada de inteligenta.
    Inca o data, BRAVO !
  • 0 (0 voturi)    
    pentru VIRUSU (Marţi, 20 noiembrie 2007, 18:56)

    Antivirusu' [anonim]

    Sa nu privim numai in ograda altuia...Fiecare partid are caltaboshii lui..sau "bordurile" lui !! Sa ne amintim ca ministrul justitiei si PM-ul i-au solicitat Pres.-ului saptamana trecuta sa NU promulge legea. Iar Maestrul Carmaci face din asta o lupta personala, ca de obicei, dealtfel. Amesteca in discurs, nume de excroci cu nume ale dusmanilor lui personali... NU zice nimic de excrocheriile care se fac la Primaria Capitalei, care a concesionat cele mai grase terenuri, de mii de euro metrul patrat, catre clientela politica a PD: Cocos, Umbrareanu etc. Oare cand vom realiza cat de pervers este acest personaj pe care regret ca l-am votat in 2004?
  • 0 (0 voturi)    
    Pentru @ 1 ( continuare) (Marţi, 20 noiembrie 2007, 18:56)

    Nae Catz [anonim]

    Iatà cel mai limpede mesaj, cel mai clar, pentru a làmuri toatà lumea de ce trebuie ACUM (si nu peste o sutà de ani) sà iesim cu totii la VOTUL UNINOMINAL PUR.
    Circulà printre teoreticienii de ocazie afirmatia cum cà 'se pierd voturile celor care au mers cu cei iesiti pe locurile 2 si 3 intr-o circumstriptie (Colegiu)'. Dar e o aberatie, càci si in cazul alegerilor prezidentiale, de pildà, se poate spune cà se pierd voturile celor care ar fi vrut sà castige celàlalt (sau ceilalti) din competitie. Or, e normal asa ceva, este insusi sensul alegerilor democratice ! Dupà victorie fiecare presedinte are grijà sà spunà cà va fi si presedintele celor care nu au votat cu el.
    La votul uninominal, Colegiul intreg va fi, prin definitia mecanismului votàrii, reprezentat ce candidatul de pe locul I, iar intr-o democratie autenticà, Alesul este obligat sà reprezinte tot segmentul de populatie din zona sa, ajuns in Parlament, dacà vorbim de alegerile parlamentare, sau va deveni, la locale, Primarul intregului oras.
    Fraza finalà a celui de la Punctul (1) e demnà de a fi repetatà pe toate ziarele, in fiecare zi : REFERENDUM-ul ESTE EXPRESIA PURA A SUVERANITATII POPORULUI !
    Asadar, haideti la vot, chiar dacà votati 'NU' ; Dar firesc ar fi sà intelegem cu totii cà in 25 nov. se joacà, pentru Tarà, CARTEA CEA MARE ! (Ne vom cài dacà ne lenevim duminica viitoare. Cu bine, prieteni.
  • 0 (0 voturi)    
    T. Basescu: Modificarea Codului Penal poate afecta inclusiv securitatea nationala (Marţi, 20 noiembrie 2007, 19:12)

    Nepoata lui Kilometru [anonim]

    Alegerile viitoare ii vor pedepsi pe cei 322 si guvernul liberal compromis.
    Conducerea sub o singura institutie, de la centru este o utopie care nu a functionat niciodata, vezi epoca de aur. Totul este facut sa acopere ministrii si parlamentarii corupti.
    Oameni buni, a-ti auzit de separarea puterilor in stat. Tarile vestice au verificat acest sistem zeci de ani. Noi ce vrem sa facem acum? Sa reinventam roata? Terminati cu prostiile si mergeti la vot cand o veni vremea sa ii pedepsim pe acesti mizerabili care conduc in propriul lor interes.
    Nu am fost pentru Basescu dar in acest moment nimeni din politica romaneasca nu reprezinta interesele oamenilor mai bine decat acest om. Sper ca procurorii sa ramana independenti si DNA-ul la fel. Daca nu se va intampla atunci ne meritam soarta.
  • 0 (0 voturi)    
    Pentru tvr si restul televiziunilor aservite, asa ceva nu e o stire (Marţi, 20 noiembrie 2007, 19:15)

    metronom [anonim]

    ne-am intors in epoca Nastase
  • 0 (0 voturi)    
    ati uitat esentialul (Marţi, 20 noiembrie 2007, 19:35)

    ion [anonim]

    toate comentariile se refera la caltabosi, ministri si parlamentari corupti, dar
    Sa vedem ce postari or sa mai fie cand traficantii si hotii vor trebui intrebati inainte de perchezitie daca detin bunurile furate
    imi si imaginez o discutie politist - hot:
    Domnu hot, aveti bunurile furate acasa?
    Nu sefu, se poate io sa fur
    Bun, atunci hai sa facem un proces verbal ca declarati ca nu detineti astfel de bunuri si sa mergem la judecator sa-mi dea autorizatie
    Cam asa se pune problema, lasati ministrii si caltabosii pt. ca modificarile astea va vor afecta in mod direct in viata de zi cu zi.
  • 0 (0 voturi)    
    OBLIGATIE si DREPT (Marţi, 20 noiembrie 2007, 19:36)

    HOTII LA PUTERE [anonim]

    @11
    treaba pnl-icilor e sa faca plangere la parchet sau la DNA daca au stiinta despre vreo ilegalitate la primaria capiutalei sau unde vor eu

    PENTRU CA ASA PROCEDEAZA CINEVA CARE ESTE LA PUTERE :

    - are OBLIGATIA si RESPONSABILITATEA de a actiona, nu de a inchide ochii

    arati cu deshtu si te smiorcai doar cand esti in opozitie.

    Dar daca nu exista nicio ilegalitate, si nu POTI sa faci nicio plangere la parchet in 3 ani, desi ESTI LA PUTERE, atunci nu mai ai decat DREPTUL sa taci, ca sa nu poluezi spatiul public cu idiotenii de papagali cu nervii slabi.
  • 0 (0 voturi)    
    TOTI CALTABOSII (Marţi, 20 noiembrie 2007, 20:00)

    MANCUSSO [anonim]

    Toate spagile, toate escrocheriile nu fac cat FLOTA ROMANIEI.
    Unde-s vapoarele? Cele 322! Ciudat numar ce s-a lipit de memoria presedintelui. Daca sondajele indica faptul ca o mare majoritate a poporului doreste vot uninominal, daca s-a adoptat o lege pe aceasta tema, prin asumarea raspunderii guvernului, referendumul pentru mine si pentru multi romani este O INUTILITATE. Un prilej pentru cei hoti sa mai fure cate ceva din cele 26 milioane de euro irosite pe apa sambetei.
    Nu ma fac partas la revansele prezidentiale, detest implicarea electorala a presedintelui SI NU VOI PARTICIPA LA NICIUN REFERENDUM. Pot sa injure ca birjarii propagandistii basescieni de pe acest forum, doar sunt platiti sa "VRAJASCA POPORUL", este dreptul meu la opinie si nu ma iau dupa nimeni, este dreptul meu cetatenesc de platitor de taxe si impozite.. Sa se duca "fraierii vrajiti" de prezident! VANT LA PUPA1
  • 0 (0 voturi)    
    basescu are dreptate! (Marţi, 20 noiembrie 2007, 20:06)

    axel [anonim]

    Basescu are dreptate in legatura cu legea asta idioata! Are dreptate si ambasadorul SUA. Pana si Tariceanu a recunoscut ca nu e buna. Pai domle Tariceanu daca recunoasteti ca nu e buna, de ce nu faceti tot posibilul sa o impiedicati! De ce se incearca musamalizarea si ascunderea adevarului opiniei publice. Pana la urma poporul trebuie sa decida! El e singurul care isi vrea binele si nu comitetele si comisiile care fiecare isi urmareste umplerea buzunarului!

    Mergem la referendum. Avem o sansa unica sa ii aruncam din Parlament pe toti marlanii! Pe toti care ne sfideaza razandu-ne in nas cand ne cerem drepturile!

    Ei au de toate! Sunt grasi si frumosi! Noi suntem tot mai slabi si incovoiati. Avem parul tot mai alb de la varste de 25 de ani din cauza grijilor! Ei nu ai nici o grija! Sunt mai presus de lege, mai presus de orice!

    Merg la vot! Nu mai suport hotia de la nivel inalt! Chiar daca nu ne va fi mai bine la anul, dar sunt sigura ca votul uninominal ne va asigura un viitor mai bun. Fereasca Dumnezeu de viata actualilor pensionari!
  • 0 (0 voturi)    
    Statul Mafiot (Marţi, 20 noiembrie 2007, 20:09)

    Penetrator [anonim]

    Romania este un stat mafiot cu un parlament mafiot care voteaza legi pentru infractori si un guvern mafiot cu ministri spagari si PeNaLi, care fura pe fata din banii si activele publice prin OUG-uri si care transforma Romania in teritoriu de jaf politic arondat mafiei PeNaLe.
  • 0 (0 voturi)    
    rusine TVR (Marţi, 20 noiembrie 2007, 20:11)

    matei [anonim]

    Este foarte grav ce se intampla! TVR nu a considerat ca trebuie sa prezinte la stiri declaratia lui Basescu. Este incredibil! Presedintele este cenzurat!

    Sa se dea voie oamenilor de la tara care nu au cablu sa afle ce vorbeste Basescu pentur public! Oamenii nu sunt prosti, chiar daca sunt de la tara! Sunt in stare sa aleaga, daca li s-ar prezenta toate opiniile de pe scena politica!

    Bravo Realitatea ! Bravo B1TV. Bravo domnu Moraru de la Nasul! Pacat ca nu exista 1000 de domni ca Moraru!
  • 0 (0 voturi)    
    Obligatia de a merge la vot si referendum!!! (Marţi, 20 noiembrie 2007, 20:12)

    MARIA [anonim]

    Acum avem ocazia sa le aratam nenorocitilor corupti, hoti si infractori din parlament ca noi astia multi avem si drepturi nu numai obligatii! Ei inteleg obligatia noastra de a cotiza la buget ca sa le dam lor "dreptul" de a ne fura banii! RUSINE lor! BRAVO DOMNULE BASESCU!!!
  • 0 (0 voturi)    
    Referendum - moment istoric (Marţi, 20 noiembrie 2007, 20:20)

    alina [anonim]

    Avem o sansa mare acum! Putem sa ne decidem viitorul noi si nu sleahta de parlamentari imbogatiti din banul public!

    Haideti la vot sa le aratam parlamentarilor ce inseamna vointa poporului! Haideti la vot pentru un viitor mai bun si o pensie linistita pentru tot omul de rand din Romania!
  • 0 (0 voturi)    
    TOATE SPAGILE VIITOARE, TOT ROMPETROLUL, TOT PETROMUL, MINELE DE CARBUNI (Marţi, 20 noiembrie 2007, 20:41)

    LEGI PENTRU HOTI [anonim]

    si toate cate se vor mai vinde pe degeaba NU au legatura cu LEGILE PE CARE LE FAC HOTII DE LA PUTERE

    Pentru flota Basescu a fost judecat si gasit ne-vinovat de 3 ori; apoi apoi A FOST VOTAT, cu flota cu tot, tot de 3 ori, DIRECT. Daca aveti probleme, depuneti plangere la parchet, din nou, in legatura cu flota;

    DAR PE VOI NU FLOTA VA PREOCUPA, CI SA NU CUMVA SA VINA LUMEA LA REFERENDUM SI SA NU MAI FIE ASTIA CARE FAC LEGI PENTRU HOTI
  • 0 (0 voturi)    
    Mentalitate de turma... Nici macar nu puneti la indoiala ce auziti din gura lui Basescu (Miercuri, 21 noiembrie 2007, 0:21)

    Gabi [anonim]

    Referitor la referendum ... cei care ar dori sa voteze NU ar face mai bine sa stea acasa. In felul acesta probabil ca nu va fi validat.
  • 0 (0 voturi)    
    codul de procedura penala (Miercuri, 21 noiembrie 2007, 0:22)

    carmina [anonim]

    o fi Basesescu cum o fi, dar in chestia cu Cpp chiar are dreptate.Pai Cpp-ul se modifica intr-un ritm asa ametitor, ca dosarele se plimba de colo-colo, fara sa mai stii unde trebuie sa ajunga si daca o sa mai fie candva solutionat.Dar pe cine intereseaza??Sunt interese personale la mijloc, mult mai mari decat o stabilitatea procedurii penale. Si nimeni nu pare sa aiba vreo problema!! Astia chiar ne cred handicapati!!!Dati-le dom-le la invinuiti/inculpati dreptul sa intre peste procurori, sa-si ia dosarul si sa dea o solutie, ca atunci nu mai are nici un mafiot nimic de comentat si nu se mai baga in modificarea Cpp!!!RUSINE
  • 0 (0 voturi)    
    codul de procedura penala (Miercuri, 21 noiembrie 2007, 0:25)

    carmina [anonim]

    o fi Basesescu cum o fi, dar in chestia cu Cpp chiar are dreptate.Pai Cpp-ul se modifica intr-un ritm asa ametitor, ca dosarele se plimba de colo-colo, fara sa mai stii unde trebuie sa ajunga si daca o sa mai fie candva solutionat.Dar pe cine intereseaza??Sunt interese personale la mijloc, mult mai mari decat stabilitatea procedurii penale. Si nimeni nu pare sa aiba vreo problema!! Astia chiar ne cred handicapati!!!Dati-le dom-le la invinuiti/inculpati dreptul sa intre peste procurori, sa-si ia dosarul si sa dea o solutie, ca atunci nu mai are nici un mafiot nimic de comentat si nu se mai baga in modificarea Cpp!!!RUSINE
  • 0 (0 voturi)    
    codul de procedura penala (Miercuri, 21 noiembrie 2007, 0:26)

    carmina [anonim]

    o fi Basesescu cum o fi, dar in chestia cu Cpp chiar are dreptate.Pai Cpp-ul se modifica intr-un ritm asa ametitor, ca dosarele se plimba de colo-colo, fara sa mai stii unde trebuie sa ajunga si daca o sa mai fie candva solutionat.Dar pe cine intereseaza??Sunt interese personale la mijloc, mult mai mari decat stabilitatea procedurii penale. Si nimeni nu pare sa aiba vreo problema!! Astia chiar ne cred handicapati!!!Dati-le dom-le la invinuiti/inculpati dreptul sa intre peste procurori, sa-si ia dosarul si sa dea o solutie, ca atunci nu mai are nici un mafiot nimic de comentat si nu se mai baga in modificarea Cpp!!!RUSINE
  • 0 (0 voturi)    
    @24 Nu fii suparat (Miercuri, 21 noiembrie 2007, 3:31)

    Sato [anonim]

    Stai linistit ,omule, ca de furat se va gasi tot timpu.
  • 0 (0 voturi)    
    Hotii (Miercuri, 21 noiembrie 2007, 6:45)

    Calistru [anonim]

    FLOTA A FOST FURATA DE VACAROIU SI NASTASE, IAR MIHAILEANU ESTE O FACATURA. -- Ai dreptate, ESTE MULT MAI DEZONORANT SA FURI UN SAC DE CALTABOSI SAU SA-TI TRAGI PESTE NOAPTE O LEGE CARE SA NU MAI PERMITA CERCETAREA HOTILOR DIN PARLAMENT CARE AU FURAT APROAPE O TREIME DIN BUGETUL NATIONAL PRIN FALSIFICAREA DE LICITATII.
  • 0 (0 voturi)    
    nu exista decat o cale... (Miercuri, 21 noiembrie 2007, 7:11)

    judex [anonim]

    ...de a scapa de politicienii corupti si ticalosi de si namaitii lor care ii sprijina in mass media si pe forum-uri, DA la Refrendum
  • 0 (0 voturi)    
    ba eu va zic, e o singura solutie (Miercuri, 21 noiembrie 2007, 8:12)

    calu [anonim]

    arma in mana si impuscati kktii astia de politicieni.
    Sniperul frate, patriciu si toti hotii care au furat tara asta bucata cu bucata. Imposibil in Romania sa fie cineva cu peste 1 mil RON care sa nu fi furat intr-un fel sau altul.
    Ce experieta de conducere, ... fraza asta ne-o aruncau in 90-91 ( ca ei .. adica activistii de partid si securistii aveau experienta).
    Acusi e 22 dec, si iar o sa vedem pe la televeziuni poze si "remember 89" . Cine e vinovat de mortii de la revolutie -iliescu si cu gasca!
    Dare-ar Domnul sa aiba si ei aceeasi soarta ca a nenorocitilor care au murit atunci impuscati.!
  • 0 (0 voturi)    
    are dreptate (Miercuri, 21 noiembrie 2007, 9:11)

    teo [anonim]

    Basescu are dreptate,aceste legi au fost concepute de hotii din parlament pentru linistea lor.
  • 0 (0 voturi)    
    Mda (Miercuri, 21 noiembrie 2007, 10:13)

    Ion [anonim]

    Presedintele asta chiar nu gandeste sau vrea sa para prost.....in italia mor cetateni romani si lu asta ii arde de legi,cat de cretin poate sa fie nu stiu.....dar e un cretin fricos....ce zic americaniii hop ca ii pupa si basescu in fund....s-a dus deminitatea natioanala
  • 0 (0 voturi)    
    ...Mai draga antivirus (Miercuri, 21 noiembrie 2007, 11:46)

    mefisto [anonim]

    ...Ghici cine a trimis legea in Parlament . Variante:

    A) Pampariu
    B) Cacariu
    C) Manariu

    Raspuns corect...toate variantele...Micutul Oligofren de la MJ e cel care a trimis ineptia...si acum isi ataca propria opera.
  • 0 (0 voturi)    
    Mai, Ion.... (Miercuri, 21 noiembrie 2007, 12:07)

    judex [anonim]

    Demnitatea ta nationala e hotia, coruptia si ticalosia?
  • 0 (0 voturi)    
    Dixit! (Miercuri, 21 noiembrie 2007, 12:33)

    elector [anonim]

    Fiindca faceti ce faceti si ajungeti tot la VU, iata ce spune Pro Democratia:

    De ce sistemul promovat de APD este mai bun decat cel propus de Presedintele Basescu?

    Ambele sisteme presupun votarea persoanei, ci nu a listei. Insa numai sistemul propus de APD asigura o reprezentare corecta a optiunilor politice ale electoratului in Parlamentul Romaniei, sistemul propus de Presedintele Traian Basescu aducand o mare injustete: in primul rand este vorba de nedreptatea care se face unor persoane, in speta alegatorilor care voteaza cu alti candidati decat cei care castiga in colegiile uninominale, alegatori care sunt, intotdeauna, mai mult de jumatate din cei care voteaza in primul tur;

    in al doilea rand este vorba de nedreptatea care se face unor grupuri de cetateni care impartatesc aceleasi optiuni politice si care pot fi in procent destul de mare la nivelul electoratului, aceste grupuri urmand a nu fi reprezentate in Parlament (dupa cum am vazut, in cazul Frantei, este vorba de alegatorii unor partide politice care depasesc chiar si 10% din totalul alegatorilor);
    Sistemul majoritar propus de Presedinte duce, intr-adevar, la guvernari stabile, insa pe baza unor majoritati fabricate si nu reale. Atunci cand Guvernul beneficiaza de sustinerea unei astfel de majoritati "fabricate" in Parlament, este foarte probabil ca, in privinta unora din politicile pe care le promoveaza, majoritatea populatiei sa-i fie potrivnica. Si, in cele din urma, aceasta majoritate este cea care conteaza. Cand grupuri largi de cetateni apartinand acestei majoritati nici macar nu sunt reprezentate in Parlament, este foarte posibili ca indivizi apartinand acestor grupuri sa caute forme mai radicale de exprimare, iar acest lucru poate duce la convulsii sociale grave.
  • 0 (0 voturi)    
    HOTII (Miercuri, 21 noiembrie 2007, 12:37)

    Florin [anonim]

    Cine sa reexamineze legea? Hotul sef?
    Ei nu ma innebuni cum o sa reexamineze si sa modifice ceva care sa ii ia papa de la bot? Se poate?
    Nu s-au zbatut ei (parlamentarii) saracii 17 ani sa puna botul la tata tarii? ...
    Acum cand se vad cu pepenii in caruta sa-i dea jos?
    Nu nene! Vor folosi orice mijloc sa ramana cu ce au furat.
    Vor naste Fenechii...Chiuarii... si altii ca ei la infinit. Si cum au pus si laba pe o mare parte din media vor face DIVERSIUNE. Adica ne vor servi subiecte ca sa ne faca sa nu vedem esentialul si sa poata FURA NESTINGERITI IN CONTINUARE. Singura solutie:
    INCA O REVOLUTIE ... sa-i aruncam la gunoi pe hoti.
  • 0 (0 voturi)    
    dixit 2 (Miercuri, 21 noiembrie 2007, 13:28)

    elector [anonim]

    Si pentru ca tot o tineti una si buna, de parca ati trai numai in Duminica orbului monoideatic, nu va intrebati cine a pus tara cu botul pe labe? STRUCTURILE, baieti! Parlamentarii insisi sunt pusi pe liste de "structuri". Cat timp nu se face o adevarata lustratie, cat timp securistii si informatorii lor imbraca piele de oaie si conduc partide, grupuri parlamentare etc, cat timp ei favorizeaza clientii PSD, PD, PNL etc. in ringul asa zisei economii de piata de tip romanesc , cat timp conduc trusturi de presa, voi gasiti panaceul in VU-ul pur? Ce se intampla cu voi? va prefaceti ca nu vedeti radacina raului ori va prefaceti ca nu vedeti ?
  • 0 (0 voturi)    
    PRESEDINTELE-STIE-TOT ! (Miercuri, 21 noiembrie 2007, 14:18)

    popescu ion [anonim]

    DL.PRESEDINTE DE CE NU SESIZEAZA SI CURTEA CONSTITUTIONALA IN CEEA CE PRIVESTE NECONSTITUTIONALITATEA SA -PRIN IMPLICAREA IN CAMPANIA PD-PLD PE BAZA UNUI REFERENDUM INUTIL ?!

Abonare la comentarii cu RSS
Vremea la


/
Maine:
|


Hotnews
Agenţii de ştiri
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Marţi