Vrem sa cistigam acest meci si ne gindim sa ne impunem intr-o maniera categorica, asa cum am facut-o in mai toate meciurile din campionat", spunea stelistul Iulian Andrei cu o zi inaintea finalei Diviziei Nationale. Pentru indeplinirea obiectivului, ros-albastrii au mizat pe o strategie in care punctele sa se adune in dreptul lor cite putin, dar sigur.

Asa ca, la fiecare atac al echipei militare, Virgil Popisteanu a incercat transformarea.

Dinamo n-a gresit insa prea mult in aparare si i-a oferit lui Popisteanu aceasta ocazie doar de doua ori. N-a gresit tinta niciodata, ba chiar a mai marcat si un dropgol de toata frumusetea, astfel incit in minutul 17 echipa sa conducea cu 9-3. De partea cealalta, Dinamo a incercat jocul la mina, dar a intrat rapid in jocul Stelei.

A egalat la 9, iar pe finalul primei reprize s-a desprins dupa ce adversarii au fost penalizati cu un eseu.

La cabine, strategia s-a schimbat. Pe teren, a aparut spectacolul. Steaua a trecut la contraatac si in minutul 53 a redus handicapul la un punct, 21-22. "Ciinii" au muscat buturile adverse cu un dropgol de la 20 de metri al lui Bogdan Muntean, iar Flavius Dobre cu un eseu. Atunci a inceput si ploaia, care a adus si haosul pe teren.

Dinamo s-a impus intr-un campionat in care Steaua a pierdut doar ultimul joc.