Scandalul privatizarii ARO Campulung, declansat in urma cu aproape opt luni, pare sa nu aiba happy-end, cel putin pentru patronul Cross Lander, John Perez. Surse guvernamentale dau ca sigura rezilierea contractului de privatizare, cel mai tarziu in luna august a acestui an, pe motiv ca investitorul nu a indeplinit nici unul dintre angajamentele asumate prin contractul de vanzare-cumparare.

Mai mult, John Perez a si incalcat prevederile respectivului contract prin vanzarea Fabricii de Scule si Matrite, deoarece una dintre clauzele principale este pastrarea obiectului de activitate al societatii, respectiv "producerea de masini si matrite".

Tinute sub "cheie" luni in sir de fostul sef al APAPS, Ovidiu Musetescu, care a preferat o explicatie de genul: "Am dat-o pe ochi frumosi", clauzele contractului incheiat cu Perez ies una cate la lumina.

Ceea ce, din motive inca necunoscute, constituia in viziunea lui Musetescu un "secret de stat", reprezinta in realitate, ca orice contract, o serie de drepturi - unele destul de lejere, e drept, si obligatii. Astfel, "prin oferta sa, Cross Lander USA s-a angajat ferm si irevocabil sa indeplineasca urmatoarele obligatii": achitarea sumei de 150.

000 dolari, suma ce reprezinta contravaloarea pachetului de actiuni achizitionat si, rezolvarea situatiei salariilor restante de circa doua milioane de dolari, acestea fiind de fapt singurele obligatii luate in seama de Perez.

La capitolul investitii, Cross Lander s-a obligat sa investeasca pe o perioada de cinci ani "minimum" 15,650 milioane dolari pentru dezvoltarea afacerii, modernizarea tehnologiilor si produselor si protectia mediului.

Exista, de altfel, in contract si un grafic al acestor investitii, in primul an, adica pana la sfarsitul lunii septembrie, Perez promitand trei milioane de dolari drept capital de lucru si investitii de mediu de 600 de mii de dolari. Alte 11,9 milioane dolari ar trebui sa mearga in investitii tehnologice care trebuie realizate pana in 2008.

De asemenea, "cumparatorul isi asuma datorii si credite comerciale in valoare de 11,4 milioane dolari", defalcate astfel: 6,3 milioane dolari - datoriile comerciale si creditele ARO catre banci si furnizori si alte 3,1 milioane dolari-credite bancare contracte de "puii" societatii ARO. La o prima vedere, s-ar putea spune ca statul a facut o afacere buna vanzand ARO lui Perez.

In realitate insa, lucrurile nu stau deloc bine, actionarul majoritar de la Campulung neindeplinindu-si nici obligatiile contractuale si nici promisiunile facute de nenumarate ori in fata presei: acelea de a "ataca piata SUA cu un ARO romanesc echipat cu motor Ford".

In locul miilor de astfel de modele modernizate, ARO Campulung a produs in opt luni doar opt modele clasice, care au ramas pe meleagurile natale. John Perez a facut totusi o afacere la Campulung, vanzand Fabrica de Scule si Matrite catre SC Montana MG SRL la un pret de 40 de ori mai mare fata de cat a platit pentru intreaga societate.

Mai mult, patronul Aro s-a asigurat astfel ca la Campulung nu se va mai produce nici o masina, deoarece in aceasta fabrica se facea caroseria. Poate ca acesta este si motivul pentru care Ovidiu Musetescu a tinut departe de ochii presei acest contract, lasand tot timpul impresia ca tot ceea ce se intampla in aceasta uzina este cat se poate de legal.

Presedintele Autoritatii pentru Valorificarea Activelor Bancare (AVAS), Mircea Ursache, a confirmat faptul ca a demarat un control pe marginea modului in care a fost privatizata uzina ARO si ca verdictul va fi dat in luna august a.c.