In legatura cu o posibila fuziune in lumea sindicala, idee vehiculata tot mai mult in ultima vreme, CNS "Cartel ALFA" a precizat ieri ca este oricand deschisa la dialog in privinta unei posibile unificari cu alte structuri sindicale.

"Confederatia a fost si ramane interesata de realizarea unitatii sindicale, dar numai cu structuri care inteleg sa se ocupe de activitatea sindicala si nu de promovarea unuia sau a mai multor lideri in politica. Nu am fost si nu suntem adeptii unui sindicalism care sa reprezinte numai trambuline pentru anumiti lideri.

Astfel, confederatia este receptiva la solicitarea BNS asupra unei posibile apropieri, dar nu s-a discutat despre nici o fuziune cu CNSLR-Fratia. O fuziune cu CNSLR-Fratia este improbabila in principal din cauza implicarii politice a CNSLR-Fratia, fapt neagreat de membrii nostri de sindicat", se arata intr-un comunicat de presa al Cartelului.