Recent, Romania a reusit sa „inchida“ provizoriu, e adevarat, capitolul Agricultura alaturi de cel al „Prevederilor financiare si bugetare“. Conteaza, desigur, mai ales cand sunt prezentate datele care ne-ar avantaja: „Negocierile la aceste capitole, in special pentru agricultura, au fost deosebit de complexe si dificile.

Am spus de multe ori ca ne vom stradui din rasputeri pentru apararea intereselor agricultorilor romani“ - declara cu acest prilej ministrul Vasile Puscas, negociatorul sef cu Uniunea Europeana. Astfel, se afirma ca am obtinut mai mult decat se spera. Cel putin din punct de vedere financiar.

Sumele convenite se ridica la aproape 4 miliarde de euro pentru perioada 2007-2009, plus 800 milioane euro din fonduri structurale. Banii ar trebui folositi pentru dezvoltarea a cinci domenii strategice ale Romaniei, precum dezvoltarea rurala a suprafetelor cultivate cu cereale, zootehnice, dar si a sectorului agro-industrial.

Prin urmare, considera oficialii romani, sprijinul comunitar va transforma agricultura autohtona intr-un motor al dezvoltarii economice. Mai mult, opina ministrul Puscas, vom redeveni ceea ce am fost (poate chiar mai mult): „Speram ca Romania sa redevina un granar al Europei“.

Dincolo de optimismul debordant de care s-a dat dovada la anuntarea inchiderii capitolului „Agricultura“, prezentat ca un succes remarcabil al negociatorilor romani, ar trebui sa privim si partea goala, mult prea goala, a paharului.

Un lucru peste care ministrul Puscas a trecut prea rapid, facand doar o remarca, altfel interesanta: „Trebuie sa atrag atentia atat producatorilor din industria zaharului, cat si a laptelui ca trebuie sa se concentreze acum asupra productivitatii si competitivitatii, altfel risca sa piarda aceste cantitati negociate daca nu produc doi ani dupa aderare la nivelul cotelor“.

Avertismentul negociatorului sef roman trebuia extins insa la nivelul intregii agriculturi. Degeaba am negociat, cu succes se zice, degeaba am obtinut finantari comunitare de exceptie, daca nu vom fi in stare sa si producem. Iar aici lucrurile se complica. Cel putin in privinta agriculturii, Romania este inca outsider in competitia europeana.

Infrastructura si productivitatea sunt capitole pe care nu am reusit sa le inchidem pentru ca nu le-am deschis inca. Reforma in agricultura s-a facut mai mult prin lichidare, iar efectele se vad. In comparatie cu Europa avem cel mai neperformant sistem agricol.

Responsabile pentru aceasta stare de fapt sunt toate guvernele postdecembriste care nu au reusit sau stiut sa defineasca in programele lor de guvernare o politica agrara bazata pe dezvoltare, si nu pe subzistenta. De fapt, o astfel de strategie nu a existat

vreodata, dovada ca nu avem o politica coerenta in privinta productiei organice, cu mare cautare pe piata europeana si nu numai, o piata agricola functionala unde cererea si oferta sa fie reglate prin mecanismul bursier, un sector de preindustrializare capabil sa absoarba forta de munca in exces de pe ogoare, un sistem coerent de creditare a productiei, iar lista este mult prea lunga.

Cu alte cuvinte, oricate carti ale guvernarii (albe, negre sau albastre) s-ar scrie, oricate argumente sau contraargumente

s-ar aduce, situatia ramane aceeasi. Mai mult, am spune noi, indiferenta si amatorismul par sa se fi eternizat in ministerul de resort. Si nu numai. La finele anului trecut, aportul agriculturii, silviculturii si pisciculturii la cresterea economica de 4,3 procente a fost zero. Explicatia derapajului si slabei productivitati puse in contul secetei din 2003 nu se sustine, decat in mica masura.

Alta este cauza si trebuie cautata chiar la baza actualului sistem agricol, incapabil sa faca fata fortelor concurentiale din exterior, explicandu-se, astfel, de ce importurile de produse agroalimentare au crescut de 3 ori intr-un singur an, la sfarsitul lui 2003 balanta comerciala inregistrand un deficit record de 767 milioane de euro pe aceasta relatie.

Studiile de specialitate ne arata cat de departe suntem de o agricultura europeana performanta.

In medie, fata de tarile Uniunii Europene, productivitatea muncii in agricultura romaneasca este de 10 ori mai mica. In comparatie cu Belgia, Olanda sau Danemarca, decalajul este de peste 20 de ori. Iata cateva date sugestive: productia agricola finala pe o persoana era in Romania de 2.964 de euro in timp ce in Belgia se situa la 72.640 de euro, in Olanda la 66.195 de euro, in Danemarca la 62.

616 euro, in Franta la 46.512 euro, in Germania la 32.432 de euro, iar in Italia la 27.606 euro. Situatia e mai evidenta cand se face relatia dintre productia finala la hectar in Romania, in comparatie cu tarile UE, si valoarea consumului la hectar de ingrasaminte, material biologic, carburanti, energie etc.

La noi se obtine o productie agricola la hectar de 671 de euro cu un consum intermediar de 327 de euro la fiecare hectar, in timp ce in Uniunea Europeana se obtin, in medie, 1659 de euro cu un consum de 791 de euro pe fiecare hectar. Si la capitolul randament stam prost. In timp ce in Romania randamentul la cereale (folosind o medie a anilor trecuti) este de 2.

862 kg/hectar, in Belgia este, citand aceeasi sursa, de 8.160 de kg, in Olanda de 7.737 kg, in Franta de 7.130 kg, iar in Germania de 6.367 kg. Pe ansamblul UE, randamentul mediu la cereale este de 5.540 de kg la hectar.

Concluzia, regasita in studiul „Productivitatea totala a factorilor in economia agroalimentara-masurare, tendinte, disparitati si implicatii“ este: „Decalajele de productivitate sunt rezultatul cumulat al randamentelor inferioare la hectar si al excedentului de forta de munca in agricultura Romaniei.

Un lucru este cert: la un asemenea decalaj de productivitate, pretul scazut al fortei de munca din Romania este numai un avantaj aparent al agriculturii noastre. O persoana ocupata in acest sector trebuie sa consume un timp de munca de 10 ori mai mare pentru a obtine acelasi rezultat pe care il obtine , in medie, o persoana din UE, fapt care inzeceste si costul fortei de munca“.

Prin urmare, forta de munca ieftina, dar in exces nu este un factor de ieftinire, ci de scumpire a productiei agricole.

Pentru a dezvolta sectorul si pentru a-l aduce la un nivel rezonabil de compatibilitate cu Uniunea Europeana sunt necesare importante investitii. Acesti bani lipsesc, institutiile bancare ocolind sectorul agricol, limitand drastic accesul agricultorilor la credite in conditii avantajoase. Datele „Eurobarometrului Rural“ confirma acest lucru.

Ar fi insa prea simplu sa indici drept unic vinovat sectorul bancar pentru declinul accentuat al agriculturii.

Intr-adevar, bancile nu participa la acest efort de dezvoltare, dar tot la fel de adevarat este ca nici agricultura, in forma sa actuala de organizare, nu ofera ocazii, fapt ce nu poate fi imputat agricultorilor, ci, mai degraba, politicilor pompieristice elaborate ani la rand, din 1991 pana in prezent, de catre strategii Ministerului Agriculturii.

Cu siguranta, luand exemplul pietei de consum si al celei imobiliare, care au cunoscut o dezvoltare puternica in ultimii ani, daca s-ar fi creat cadrul legal pentru aparitia unei piete agricole bursiere, a contractelor la termen, a strategiilor de produs si de export, a retelelor de angrosisti si a celei comerciale, atunci bancherii ar fi simtit imediat „parfumul“ afacerilor rentabile

si s-ar fi indreptat catre sectorul agricol fara sa mai astepte „indicatii“ de la centru, fie ele concretizate prin dobanzi subventionate. Pe o piata agricola eficienta si mai ales predictibila, bancile ar cofinanta, fara sa impuna garantiile draconice de azi, productia agrara.

Efectul benefic s-ar multiplica, favorizand si productia interna de utilaje agricole, alt capitol deficitar al sistemului. Poate ca cineva ar putea replica ca exista si cai alternative de sprijinire a agricultorilor, cum ar fi programele finantate de Uniunea Europeana. Numai ca exista experienta SAPARD, pe care nici nu o mai amintim, existand riscul sa ne intoarcem de unde am plecat.

Criza sectorului agricol a provocat „pagube colaterale“ extrem de dureroase si de periculoase, in primul rand o cronicizare a saraciei in mediul rural. Analizele prezentate in Raportul Bancii Mondiale demonstreaza ca discrepantele dintre mediul rural si cel urban se datoreaza unei mai mari concentrari de gospodarii cu potential economic scazut in cel dintai.

De altfel, aceeasi sursa releva faptul ca saracii de la sate reprezinta 67 la suta din totalul populatiei sarace. In aceste conditii, lipsita de perspective, o mare parte a populatiei de la sate, in special cei care traiesc in „pungile de saracie“ precum regiunea NORD-EST, au ales calea muncii in afara tarii.

Cei mai multi lucreaza ilegal in strainatate, cu speranta ca vor reusi sa stranga bani pentru a-i trimite in tara. Din saracia acestor oameni deveniti din tarani muncitori comunitari are de castigat si bugetul de stat. Aceasta in conditiile in care statul nu s-a implicat aproape deloc pentru a rezolva problemele existente in mediul rural.

Asa se face ca, din totalul fortei de munca plecate in strainate, legal sau la negru, ponderea oamenilor de la sate este aproximata la peste 60 de procente. Desigur, aceasta „migratie“ reprezinta o supapa de absorbtie a fortei de munca in exces din agricultura. Dar si aici apare o problema pentru ca au plecat tinerii, iar pe ogoare au ramas batranii.

O posibila solutie este sugerata chiar in Raportul Bancii Mondiale din 2003. „Populatia saraca din rural nu a beneficiat in egala masura cu restul de pe urma cresterii economice, motiv pentru care va trebui sa i se acorde o atentie speciala. In primul rand posibilitatile sporite de ocupare in alte domenii decat agricultura vor avea un rol important in lupta impotriva saraciei din rural.

In al doilea rand, cresterea productivitatii exploatatiilor agricole mici si mijlocii va ramane in continuare importanta pentru unele familii din rural, problema care solicita o atentie sustinuta.

Printre posibilitatile de sprijinire a acestor exploatatii se numara reducerea faramitarii suprafetelor detinute de micii proprietari, servicii de extensie agricola mai bune, infrastructura si asociatii de desfacere mai bune precum si imbunatatirea mediului pentru tranzactiile funciare si respectarea contractelor de afaceri.

Sporirea accesului la finantare este si ea esentiala atat pentru activitatile agricole, cat si pentru cele neagricole“. Adica ceea ce fermierii cer de ani de zile, lovindu-se de indiferenta strategilor din Ministerul Agriculturii, iar in acest caz Uniunea Europeana nu ne poate ajuta.