Oricat de bine fixat ar fi politicianul roman in malul afacerilor, oricat de satisfacut de puterea pe care se straduieste sa n-o mai lase din mana, oricat de concentrat sa nu se descopere ritmul in care i-a crescut averea in ultimii patru ani de mandat, de undeva tot se iteste "ambitia culturala".
Sa fie si el vazut, pozat, filmat langa artistii poporului, sa vibreze aplaudand un spectacol, chiar daca nu intelege nimic din el, sa admire o expozitie si sa arunce, generos, cu dolarii, pentru a achizitiona tablouri pe care, in sinea lui, nu da doi bani.
Situatie veche de cand lumea, de altfel, numai ca la noi ea are urmari de un ridicol exemplar, perpetuand modelele inghetate in deceniile comuniste. Ca si atunci, insi perfect paraleli cu arta, functionari fara umbra, a caror existenta in lume e motivata exclusiv prin cifre, se trezesc sa "sprijine", vezi Doamne, valorile romanesti, dupa ce ele au fost recunoscute peste granite.
Ieri, tinerii cineasti care au obtinut cele mai prestigioase distinctii din lumea filmului - Ursul de aur la Berlin si Palme d'Or la Cannes - dar si alte premii importante, conturand cel mai fast moment din istoria cinematografiei romane, au fost premiati de catre Consiliul National al Cinematografiei, care pana acum le-a acordat cu chiu cu vai credit financiar pentru a-si face filmele.
Ce rost mai are o asemenea "confirmare" locala a unor reusite mai presus de orice indoiala, cand reactia fireasca ar fi punerea la dispozitia acestor oameni, care au demonstrat deja ce pot, a resurselor risipite ani de zile pentru a finanta filmele unei generatii ce a strans frustrari artistice decenii intregi.
Nici un semn de sanatate in aceasta ridicola iesire la rampa, marcata de un festivism a la Cantarea Romaniei.
Aveau nevoie Cristi Puiu, Catalin Mitulescu, Constantin Popescu, Corneliu Porumboiu, Cristian Nemescu, Ruxandra Zenide, premiati la Berlin, Cannes si Venetia, sa fie batuti pe umar condescendent de cei care in restul timpului se ocupa cu trimiterea fondurilor publice spre gaurile negre ale unor pelicule ce au cativa spectatori pe saptamana, o data ajunse in cinematografe? In loc sa le treaca
numele pe niste diplome, responsabilii cu cinematografia ar face bine sa le asigure acestor tineri cineasti conditiile necesare pentru a demonstra in continuare de ce sunt in stare. Vremea omagiilor exprimate public a trecut. Cum a trecut si cea a "tatucului" care protejeaza lumea culturala si se pierde cu delicii in contemplarea ei din balconul rezervat VIP-urilor.
Cu atat mai grava este atitudinea presedintelui Ion Iliescu, gata sa dea glas "sentimentelor alese" pe care le nutreste pentru artisti, prin condamnarea de principiu a unei legi care-i priveste pe acestia, fara ca macar sa o cunoasca.
Intr-una din ocaziile, tot mai dese in ultimul timp, de medaliere a artistilor tarii - ca dar de despartire, probabil - presedintele Iliescu le-a promis catorva actori, care s-au plans ca legea spectacolelor nu e pe placul lor, ca nu va promulga sus-zisa lege, desi nici macar nu citise proiectul.
Dincolo de lipsa de responsabilitate a unei asemenea declaratii publice, ce sfideaza efortul celor care se straduiesc sa creeze conditiile legale prin care cultura sa se poata afirma, intr-un climat de concurenta, nu ca pana acum, dl.
Iliescu nu a dovedit un minim respect nici pentru cei pe care ii avea in fata in scop de premiere, fiindca asemenea promisiuni, facute in necunostinta de cauza, echivaleaza cu oricare alta vorba aruncata in vant. Nu conteaza ca seful statului "a iubit si iubeste cultura si oamenii ei", cum declara de fiecare data.
La urma urmei, e o chestiune personala, putea sa nu-i iubeasca, dar in nici unul dintre cazuri nu are voie sa actioneze, in ceea ce-i priveste, decat in limitele legii. Ca sa nu mai vorbim ca e obligat la tratamente egale cand e vorba de cultura, si nu poate proteja "favoritii de curte", pe care s-a obisnuit sa-i cultive.
Aceasta "protectie" functioneaza si in ograda primului-ministru, care nu ezita sa-si manifeste deschis preferintele pentru un artist, cadorisindu-l cu un muzeu sau cu un album finantat din bani publici, cum s-a intamplat recent.
Chiar daca protejatii sunt mai presus de orice indoiala, artistic vorbind, tratarea lor preferentiala este o jignire la adresa tuturor celorlalti membri ai breslei din care fac parte. Nu e mai putin adevarat ca si artistii se complac adesea in rolul de "bufoni", consumandu-si energia pentru a-l distra pe rege, in loc sa strige cand acesta este gol.
Pana nu vor invata si ei ca trebuie sa-si apere drepturile, indiferent de simpatiile sau antipatiile celor ce iau decizii in ceea ce-i priveste, pana nu vor renunta la compromisurile care, in unele cazuri, le jaloneaza cariera, situatia lor va ramane cea de tolerati, intr-o societate care da semne ca s-ar putea foarte usor lipsi de cultura.
Deocamdata, in prim-plan sunt inca cei care au deja reflexul format si stiu sa astepte la marginea covorului rosu, ca sa poata strange mana ce li se intinde din jeep.
