Nici ca s-ar fi potrivit o bucurie mai mare pentru fanii ploiesteni dupa eliminarea fotbalistilor de la Petrolul in Divizia B, decat castigarea unui titlu de campioana. S-a intamplat la baschet, acolo unde Asesoft Ploiesti a cucerit, joi seara, titlul de campioana a Romaniei, in detrimentul lui Dinamo, dupa ce cucerise, in prealabil, si Cupa.

Doi ani i-au trebuit lui CSU pentru a scrie istorie in baschet. Promovata din Divizia B, in 2002, Asesoft a terminat campionatul trecut pe pozitia a 4-a, dupa ce a pierdut finala mica! Cu un buget de 500.000 de dolari, ploiestenii, care, in acest an, au terminat sezonul regulat pe locul secund, dupa Dinamo, au explodat in finala, unde i-au umilit, practic, pe bucuresteni.

In meciul decisiv, disputat joi seara, la Ploiesti, CSU Asesoft a intrecut pe Dinamo-Erbasu cu scorul de 60-48 (21-22, 15-5, 17-10, 7-11), avand in Catalin Burlacu cel mai bun jucator al meciului. In prima partida a finalei, Dinamo castigase pe teren propriu cu 86-76, dupa care a pierdut urmatoarele trei meciuri: 55-68 (pe teren propriu), 57-86 si 48-60 (ambele la Ploiesti).

Performanta de aseara l-a facut pe sponsorul lui Asesoft, Ghita Sebastian, sa viseze la Liga Campionilor, dar, pentru aceasta, bugetul ploiestenilor va trebui sa depaseasca 2.000.

000 de dolari! Ioan Dobrescu, presedintele FR de Baschet, a inmanat prahovenilor, la sfarsitul meciului, Cupa si tricourile de campioni, dupa care, intr-o atmosfera de sarbatoare, eroii Ploiestiului au petrecut, pana in zori, la Romanesti.

Rompetrol Bucuresti a intrat, joi dupa-amiaza, in posesia medaliilor de bronz ale Diviziei A, invingand, in finala mica, gruparea CSU Sibiu, cu scorul general de 3-1.