General Electric (GE) intentioneaza sa-si dezvolte activitatile in Romania si va profita de fiecare oportunitate care i se va oferi, a declarat directorul executiv al GE pentru Europa de Sud Est, Dan Ionescu. "General Electric vrea sa ramana in Romania pe termen lung si sa-si creasca activitatile aici, de aceea vom valorifica orice oportunitate.

Romania are o infrastrucura care trebuie modernizata, iar climatul investitional se va imbunatati in vederea aderarii la UE, ceea ce ne face optimisti in legatura cu oportunitatile de afaceri care se vor ivi", a spus Dan Ionescu.

El a precizat ca General Electric este prezent in Romania ca investitor, cumparator si participant la mari proiecte. "Ca investitior, impreuna cu Turbomecanica Bucuresti am infiintat o societate mixta pentru componente de motoare de avion, de exemplu Boeing. Detinem 33% din compania Euromedica si detinem un pachet minoritar (8,75%) din actiunile Bancpost.

GE cumpara echipamente din Romania in valoare de aproximativ 80 milioane dolari anual, creand export si locuri de munca pentru aproximativ 2000 de persoane.

Nu in ultimul rand, participam la marile proiecte ale economiei romanesti. GE a furnizat turbinele si generatoarele pentru unitatile 1 si 2 de la Cernavoda, s-a implicat in proiecte de modernizare ale unor rafinarii, statii de transformare a energiei electrice etc", a precizat Ionescu.

General Electric, cu 300 miliarde de dolari valoare de piata este numarul unu in lume, detinand, de asemenea, bunuri de inca aproximativ 650 miliarde dolari. De remarcat, PIB-ul Romaniei atinge aproximativ 68 miliarde de dolari.

Concernul are multiple divizii, cu activitati privind productia de echipamente energetice, motoare de avioane, locomotive, dar si echipamente de purificare a apei, mase plastice, aparatura electrocasnica, precum si activitati bancare, de asigurari si leasing, fiind clasificata cu un rating AAA.

Cercetarea reprezinta o alta activitate importanta a GE, anual concernul investind aproximativ 2,5 miliarde de dolari, inovatia constituind atentia principala a strategiei de crestere a firmei. De altfel, GE a fost fondata, practic, in anul 1878 de catre Thomas Alva Edison, care, un an mai tarziu, a inventat becul cu filament de carbon.

GE este prezenta in Romania din anul 1982, cand biroul-reprezentanta a fost inaugurat de catre departamentele GE Power Systems si GE Trading.

In prezent, majoritatea departamentelor GE sunt prezente in Romania, fie direct, fie prin reprezentanta General Electric International Inc., fie prin intermediul retelelor de distributie.