Gabriel Garcia Marquez isi povesteste viata

de Luminita Marcu     Evenimentul Zilei
Duminică, 13 iunie 2004, 0:00


Aparitia memoriilor lui Gabriel Garcia Marquez in 2001 a fost deja numita in multe ziare din lumea intreaga evenimentul editorial al deceniului. Iata ca in 2004 cartea de amintiri a celebrului scriitor sud-american apare si in romaneste, cu titlul “A trai pentru a-ti povesti viata”, in traducerea Tudorei Sandru Mehedinti, la Editura RAO.

Cartea s-a lansat mai intii la recentul tirg Bookarest, apoi, saptamina aceasta, la Ministerul Culturii, in prezenta oficialitatilor ministeriale si diplomatice.

RAO a publicat in ultimii ani toate editiile romanesti ale lui Gabriel Garcia Marquez, intr-o colectie care-i poarta numele si in care au aparut “Toamna patriarhului”, “Dragostea in vremea holerei”, “Generalul in labirintul sau”, “Cronica unei morti anuntate” si, bineinteles, celebrul “Un veac de singuratate”.
Prima parte a memoriilor lui Gabriel Garcia Marquez a aparut simultan in Spania, Mexic, Argentina, Columbia si a avut un succes iesit din comun.

Cele peste 600 de pagini s-au vindut in milioane de exemplare, cititorii s-au batut literalmente pe ele, in Mexic exemplarele au fost transportate in camioane blindate si pazite de armata, toate editurile mari din lume au fost in competitie pentru obtinerea traducerilor.

Nici nu e de mirare, pentru ca Marquez este poate cel mai celebru scriitor in viata, un scriitor din categoria celor care au reusit sa aiba si un urias succes de public si sa fie si apreciati la superlativ de catre specialisti pentru valoarea lor literara.

In acest sens se desparte, de pilda, categoric de Paulo Coelho, care a dat nastere unui fenomen editorial ca amploare a vinzarilor, dar despre a carui valoare literara nici un critic serios nu poate sa garanteze.

In schimb, despre romanul cel mai cunoscut al lui Marquez, “Un veac de singuratate” (1967), se spune ca este cea mai buna carte scrisa in spaniola dupa “Don Quijote de la Mancha” (1578) de Cervantes. Marquez a primit Premiul Nobel pentru literatura in 1982.
Cartea de memorii “A trai pentru a-ti povesti viata” este un fel de urias recipient al intregii opere a scriitorului columbian. Aici se regasesc povestile scrierii fiecarui roman si, mai mult, se poate vedea povestea adevarata, viata reala din care Marquez a extras esentele tari ale stilului pe care l-a inventat, realismul magic.

Macondo, faimosul sat in care se petrec peripetiile din “Un veac de singuratate”, a existat cu adevarat, se numea Aracataca si memoriile incep cu intoarcerea scriitorului impreuna cu mama sa in acest loc uitat de lume pentru a vinde casa mostenita de la inaintasi.

Este casa din roman, atmosfera de acolo, aceleasi naluci apar si dispar pe drum, intre memorii si fictiunea care l-a facut celebru. Trecerea e fluida, ba chiar, intr-un fel, contrarianta. Marquez, scriitorul mai mult decit celebru, care are acum 76 de ani, isi povesteste propria viata reala ca si cum ar scrie inca un roman realist-magic.

Pina acum a aparut doar acest prim volum dintr-o proiectata trilogie, volum care se opreste in 1955.

De la Kafka la Castro

Atunci cind n-au murit in lupte, cei din familia scriitorului columbian au fost longevivi, asa cum s-a dovedit Gabito insusi. Asa i se spune in familie lui Marquez.

Copilul a crescut in familia bunicilor materni, in care bunicul a fost in realitate colonel, veteran al Razboiului de 100 de zile, tata a 16 copii cu diverse femei si un nemaipomenit povestitor, iar bunica, Tranquilina Iguaran Cotes, o femeie apriga, superstitioasa si plina de eresuri, dar si ocrotitoare linistita a tuturor copiilor risipiti de barbatul ei prin imprejurimile Aracatacai.

Nepotului, bunicul ii spune sa nu asculte “prostiile femeiesti” pe care bunica i le povesteste cu toata seriozitatea, dar viitorul scriitor va folosi in cartile sale de mai tirziu tocmai acest incredibil amestec de fantazare si adevar.
Gabriel nu si-a cunoscut prea bine parintii pina tirziu. Luisa Santiaga Marquez Iguaran, mama lui, a facut greseala sa se indragosteasca de un barbat nedorit in familie, in primul rind din cauza faptului ca era... conservator. De-abia in al doilea rind pentru ca era cam... afemeiat.

In fine, dupa o lunga perioada de certuri, casatoria a fost acceptata in familie si Gabriel s-a nascut la 6 martie 1928 sau 1927, asa cum sustine tatal lui. Copilaria in casa bunicilor se pare ca i-a asigurat, dupa cum spune el insusi, materialul tuturor romanelor sale de mai tirziu.

Era o casa plina de nenumarate matusi care veneau si plecau, in care stafiile erau acceptate ca prezente firesti, o casa in care din cind in cind mai aparea cite un copil facut de bunicul lui cine stie cu cine si in care zbuciumata logodna dintre parintii lui era povestita in mii de feluri si cu un umor nebun.
La scoala a fost botezat “batrinul”, pentru ca nu prea ii placea sportul si-si petrecea timpul scriind poeme umoristice si desenind. A mers apoi cu o bursa la un liceu iezuit linga Bogota, iar dupa aceea le-a facut pe plac parintilor si s-a inscris la Facultatea de Drept din capitala. A renuntat insa repede, pentru ca ii placea mult mai mult viata de ziarist.

In timpul liceului se indragosteste de Mercedes, o fata ciudata si tacuta in virsta de 13 ani. Logodna lor va dura peste 14 ani.

Cartea care i-a schimbat viata si care l-a facut constient de vocatia sa de scriitor a fost “Metamorfoza” lui Kafka. I s-a parut chiar ca vocea scriitorului din “Metamorfoza” seamana cu vocea bunicii sale: acelasi firesc imperturbabil in a povesti cele mai ciudate si neverosimile lucruri. Alti doi mari maestri: Faulkner si anticul Sofocle.
Dupa citiva ani boemi, in 1954 s-a angajat la ziarul “El Espectador” ca scriitor de schite si critic de film. A avut ceva afinitati cu socialismul, s-a implicat in lupta politica impotriva dictatorului Gustavo Rojas Pinilla si la un moment dat a trebuit sa se exileze din Columbia.

Ajunge la Paris si traieste in saracie in Cartierul Latin, scrie, rescrie (intre timp ramine fara slujba pentru ca dictatorul columbian desfiinteaza “El Espectador”), ajunge intr-un final din nou in America Latina, dar nu in Columbia, ci in Venezuela.

in 1958 vine in Columbia incognito doar pentru a se casatori cu Mercedes care-l astepta de multi ani si, impreuna, ajung in Cuba, unde Marquez se imprieteneste cu Fidel Castro. Sustine revolutia cubaneza si va ramine prieten cu Castro pina astazi.

Infiinteaza o filiala a Presei Latine (agentia de presa a lui Castro) in Bogota, apoi o alta in New York unde va si lucra un an sub amenintarea cu moartea din partea americanilor anti-Castro. Intre timp, e dezamagit de ce se intimpla in Cuba cu adevarat si se muta in Mexico City. Pina in 1971 are interdictie de intrare pe teritoriul Statelor Unite.

In Mexic traieste din subtitrarea unor filme si din stilizarea de scenarii. Convins de prieteni, participa cu un text la un concurs literar pe care il cistiga. Premiul consta in trimiterea manuscrisului la Madrid pentru a fi publicat, dar madrilenii ii desfigureaza cartea, scotind toate efectele de stil sud-americane si traducind-o intr-o spaniola academica.

Este cea mai mare dezamagire a lui Marquez, care e gata sa abandoneze literatura. Citiva ani, singurul lucru pe care il mai scrie va fi un scenariu de film impreuna cu Carlos Fuentes. Nici unul din textele lui nu se vinde bine si nu primeste nici un fel de drepturi banesti.
Apoi, dintr-o data, in timp ce se indrepta cu familia (avea deja doi fii) inspre Acapulco, in vacanta, are un fel de revelatie: isi da seama ca trebuie sa scrie o carte exact cum bunica ii povestea ciudatenii in copilarie. Intoarce masina in mijlocul soselei si se inchide in camera lui pentru 18 luni.

Mercedes vinde masina pentru a putea hrani familia si a-i asigura tigarile zilnice si miile de coli de hirtie. Primul care ii citeste manuscrisul si il declara o capodopera e prietenul Carlos Fuentes. Marquez iese din izolare cu 1.300 de pagini scrise, cu aproximativ 10.000 USD datorii si aproape intoxicat cu nicotina. “Un veac de singuratate” apare in 1967 si are un succes rasunator.

De aici incolo, Marquez este vedeta, asaltat fiind de presa din intreaga lume, de fani inraiti, de premii.
Cu cit a ajuns mai bogat si mai faimos, cu atit Marquez s-a implicat mai mult in cauze sociale si politice. A sustinut miscari de stinga in toata America Latina. In 1999 a cumparat revista columbiana “Cambio” care este astazi una dintre cele mai influente din Columbia. A ramas prieten cu Fidel Castro, dar a scris dur despre Cuba reala.

Ori de cite ori a calatorit in Statele Unite, a avut nevoie de aprobari speciale. Primul presedinte care i-a asigurat intrarea libera pe teritoriul american a fost Bill Clinton.

Pentru a intelege “taberele” din Columbia lui Marquez

In Columbia exista inca din secolul XIX doua partide politice, Partidul Liberal si Partidul Conservator. Aceste doua formatiuni sint mult mai mult decit simple partide, ele impart in doua o tara intreaga. Populatia columbiana care traieste pe coasta, inspre Caraibe, este puternic metisata, se trage din pirati si tilhari amestecati cu sclavi de culoare.

Sint in general oameni plini de veselie, dansatori si aventurosi. Se numesc costenos, iar politic sint, prin traditie, liberali. Marquez se recunoaste printre acesti costenos. Populatia care traieste in interiorul tarii, mai ales in orasele europenizate ca Bogota, este mai pura rasial, se mindreste cu o spaniola academica si cu traditii aristocratice.

Se numesc cachacos si sint in general adepti ai Partidului Conservator. Columbia este macinata de luptele, citeodata singeroase, dintre aceste doua tabere (a se vedea Razboiul Civil de o suta de zile din 1902), iar conflictul e oglindit in romanele lui Marquez.


















305 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Vineri