Presedintele Chinei, Hu Jintao, a tinut ieri un discurs in fata Parlamentului, dar nu in cadrul unei sedinte comune a celor doua Camere, ci intr-o sedinta publica, la care au participat, pe langa cativa parlamentari, reprezentanti ai institutiilor statului si experti de la Camera si Senat.

Initial, se anuntase o sedinta comuna a celor doua Camere, asa cum se obisnuieste cu ocazia vizitei unor inalti oaspeti straini, dar conducerea Senatului si Camerei Deputatilor a ajuns la concluzia ca va fi imposibil sa stranga, luni, la ora 9,40, un numar rezonabil de parlamentari pentru a asista la discursul presedintelui Chinei.

In aceste conditii, s-a gasit formula sedintei publice, dupa cum a declarat Tudor Mohora, secretar in Biroul Permanent al Camerei Deputatilor. Tudor Mohora a precizat ca nu s-a putut coordona programul vizitei presedintelui chinez cu programul senatorilor si deputatilor, care, lunea, isi incep activitatea dupa-amiaza, la ora 14.

Presedintele Hu Jintao a vorbit in fata unei asistente amestecate despre traditionalele legaturi dintre popoarele roman si chinez, incepand cu Nicolae Milescu Spataru, si a amintit eroismul a trei cetateni romani care au luptat alaturi de chinezi impotriva Japoniei in timpul celui de-al doilea razboi mondial. Lipsa cvorumului parlamentar la primirea presedintelui Chinei nu este o surpriza.

De cateva saptamani, parlamentarii lucreaza cu program redus, senatorii si deputatii ajustandu-si agenda de lucru cu necesitatile campaniei electorale. Aproape o suta de parlamentari au candidat pe listele de consilieri sau pentru functiile de primari si nu mai calca prin legislativ. Nici pana la aceasta ora nu se stie exact numarul acestora, dar PRM sustine ca are 60 numai el singur.

Sigur este ca activitatea parlamentara a mers in regim de semivacanta, desi aproape 40 de legi trebuie votate cat mai repede pentru a se putea incheia capitolele de negociere cu Uniunea Europeana. In conditiile in care campania electorala nu s-a incheiat, ci urmeaza batalii grele in turul al doilea, parlamentarii vor avea si in zilele urmatoare program de campanie.

Unii pentru a participa direct in turul al doilea, altii pentru a-si sustine colegii. Cu toate acestea, conducerea Camerei Deputatilor si Senatului spera sa nu fie nevoie de convocarera unei sesiuni extraordinare si in putinul timp ramas pana la vacanta parlamentara sa se reuseasca adoptarea legilor europene.