La sfirsitul saptaminii trecute, ziarul impartial ca tot romanul (n-am zis independent, desi despre “Independent” este vorba) anunta stirea despre ideea de fuziune intre cele doua formatiuni politice conduse de Emil Constantinescu si Victor Ciorbea.
Cotidianul marilor tandreturi cu toate partidele aflate la putere chiar publica “in pandant” pareri ale celor doi luptatori refuzati de ultimele razboaie politice. Conform ziarului de serviciu al lui Horia Alexandrescu, Teodor Morariu ar fi spus “gind la gind cu bucurie”.
Bucurie la ce? Alegerile locale au fost un exercitiu de referinta.
Ce au facut cele doua partide? Care a fost demersul lor in perioada premergatoare? Cum s-au raportat ele la principalele racile ale societatii romanesti? Ce oameni noi au adus in scena pentru a oxigena mizerabila noastra viata politica? Incercind sa raspundem la aceste intrebari obtinem si o evaluare a prestatiei PNTCD si a Actiunii Populare.
Dupa ce, in ultimul an, Emil Constantinescu a parut mai concentrat pe articularea formatiunii sale, la alegeri Actiunea lui abia s-a vazut, si asta doar in Bucuresti. Oferta acestui partid s-a numit Mugur Ciuvica, devenit persoana publica prin arestarea tembela in cazul Armaghedon II.
De atunci si pina la candidatura, Mugur Ciuvica a mai excelat printr-o “strimba” la adresa ministrului Ioan Rus. Si pentru a contura o opera de aceeasi factura, ultima isprava a lui Mugur Ciuvica s-a numit “foaie de colaborator” al Securitatii, unde aparea si Traian Basescu.
Nu cred ca relatia Securitatii cu Traian Basescu poate fi lamurita in doua rinduri sau intr-un schimb de replici spurcate din campania electorala! Un lucru e cert. Ca Mugur Ciuvica a aruncat tabelul in cauza cu scopul de a-l scoate din joc pe Traian Basescu, cel care, dupa turul intii, avea sa devina un fel de remorcher al opozitiei.
Or, o asemenea incercare, oricit ar fi ea de justificata, nu poate scapa de suspiciuni.
Daca Mugur Ciuvica, omul de incredere al lui Emil Constantinescu, a vrut sa-l scoata din joc pe Traian Basescu nu doar ca o razbunare, ci si ca un serviciu facut altor candidati aflati in competitie? La urma urmei, diferenta intre incercarile lui Ion Iliescu si Adrian Nastase de a-l termina pe marinar cu PNA-ul si incercarea lui Mugur Ciuvica nu este chiar atit de mare!
Ce-a facut Victor Ciorbea? Si el a excelat in pre-campanie cu destule zimbete la adresa puterii. Daca n-au fost zimbete, in multe imprejurari era ceva de genul “n-aude, n-a vede”. Singurele pozitii contra l-au privit tot pe Traian Basescu.
Daca dusmania ar putea fi liant politic, platforma-program si ideologie, atunci cu siguranta ca acest sentiment negativ ar putea fi baza unei fuziuni intre partidele conduse de Emil Constantinescu si Victor Ciorbea. Postura de incepatori intr-ale politicii chiar ar fi lasat loc pentru o asemenea speculatie.
Dar Emil Constantinescu si Victor Ciorbea, oricite esecuri au trait, au o experienta politica. De ce n-au mizat pe mai mult? De ce n-au atacat mai dur o putere gaunoasa si nesatula? Eu, unul, nu am un raspuns convingator.
Inca un fapt. Si Emil Constantinescu, si Victor Ciorbea s-au amagit ca ei ar putea crea mult visatul Partid Popular romanesc. Sustinerea PPE, daca a existat, nu le-a folosit citusi de putin!
Ieri, Victor Ciorbea, dupa o chinuitoare aminare, a pomenit despre demisia sa. Se pare ca nici acum nu este convins ca relansarea crestin-democratiei romanesti nu trece pe la Domnia sa.
