Minimum 50% din greutatea deseurilor de ambalaje intrate pe piata romaneasca vor trebui reciclate si valorificate pana la 31 decembrie 2006. De luna viitoare vom putea obtine bani pe ambalaje.

Pana in 2007, in Romania trebuie implementat, conform cerintelor de aderare, un sistem de gestiune a ambalajelor si a deseurilor de ambalaje, care sa asigure un procent de reciclare de minimum 25%. In acest sens a fost adoptata o Hotarare de Guvern care obliga agentii economici sa recupereze si sa gestioneze ambalajele introduse pe piata.

Cele reciclabile trebuie sa fie reutilizate in cat mai multe randuri. Actul normativ va intra in vigoare luna viitoare. In acest fel se urmareste valorificarea a minimum 50% din greutatea deseurilor de ambalaje pana la 31 decembrie 2006.

Cei care comercializeaza astfel de produse sunt nevoiti sa primeasca de acum inainte ambalajele reutilizabile la schimb sau sa ramburseze cumparatorului valoarea ambalajului restituit, platita de acesta la achizitionarea produsului ambalat. In cazul nerespectarii acestei prevederi, sanctiunea este amenda de la 30 la 60 de milioane de lei.

Potrivit actului normativ, agentii economici trebuie sa marcheze pe ambalaje sau pe etichete sintagma "ambalaj reutilizabil". Comerciantii si consumatorii vor fi informati despre incetarea reutilizarii unui anumit tip de ambalaj. Producatorii vor asigura preluarea acestora inca sase luni de la data incetarii utilizarii acestora.

In caz contrar, risca o amenda cuprinsa intre 5 si 10 milioane de lei.

Responsabili pentru ambalaje vor fi cei care le introduc pe piata. Actul normativ prevede sanctionarea nerespectarii acestei prevederi cu amenda de la 100 la 500 de milioane de lei.

Amenzi usturatoare

Reciclarea deseurilor de ambalaje se poate realiza individual sau prin transferarea acestei responsabilitati catre o firma specializata autorizata de catre Ministerul Mediului si Gospodaririi Apelor. Pentru cei care nu fac acest lucru se aplica amenda de la 20 la 40 de milioane de lei.

Autoritatile si institutiile administratiei publice locale asigura colectarea selectiva a deseurilor de ambalaje de la populatie prin servicii publice de salubrizare si spatii amenajate si dotate prin amplasarea de containere speciale. In acest caz, amenda este de la 100 la 200 de milioane de lei.

Institutiile publice, asociatiile, fundatiile si persoanele fizice au obligatia sa depuna selectiv deseurile de ambalaje in containere diferite, inscriptionate corespunzator, amplasate special de catre autoritatile publice locale, sau sa predea deseurile de ambalaje la agentii economici specializati.

Nerespectarea acestor prevederi se sanctioneaza cu amenda de la un milion la 5 milioane de lei pentru persoanele fizice, respectiv cu amenda de la 25 la 50 milioane de lei pentru institutii, asociatii si fundatii.

La practica stam prost...

In Romania, reciclarea ambalajelor este inca de domeniul SF-ului. Legislatie in domeniu exista, insa nu a fost pusa in practica. HG nr. 349/2002 privind gestionarea ambalajelor si deseurilor de ambalaje nu a fost pusa in aplicare nici pana la ora aceasta.

Potrivit acestui act normativ, Ministerul Mediului si autoritatile publice locale aveau obligatia de a promova campanii de informare si educare in domeniul gestionarii ambalajelor si a deseurilor de ambalaje. In plus, consiliile locale trebuiau sa asigure cu prioritate spatii in vederea amplasarii containerelor pentru colectarea de la populatie a deseurilor de ambalaje.

De asemenea, agentii economici sa recupereze orice tip de ambalaj pe care l-au introdus pe piata in vederea reutilizarii si reciclarii. Numai ca inexistenta acelor containere speciale face imposibila aceasta recuperare. Oamenii poate ar vrea sa scape in acest fel de deseuri, insa nu au alta optiune decat de a le arunca la tomberoane de unde ajung mai departe la groapa de gunoi.

Precizam ca reciclarea ambalajelor reprezinta o cerinta in vederea aderarii Romaniei la Uniunea Europeana.