Florin Antonescu

Un bon de benzina

de Florin Antonescu     Curierul National
Marţi, 15 iunie 2004, 0:00


Intr-o reuniune recenta a mai multor specialisti in educatie – unii, in calitate de practicieni, ca profesori, altii, in calitate de observatori, ca ziaristi – un inspector scolar a prezentat drept argument pentru atragerea unei televiziuni locale la un eveniment oferirea unui bon de benzina. Cineva dintre participantii la reuniune a luat-o drept ironie. Cativa au zambit.

Unii pesemne ca au apreciat in sinea lor ideea inspectorului. In ceea ce ne priveste, am trait momentul ca pe o revelatie din cele nu tocmai comode. Am avut, in acea vorba spusa in treacat, imaginea modului in care sunt perceputi presa si slujbasii ei la nivelul cetateanului, al beneficiarului social.

Ne gaseam intr-un moment festiv, de premiere si de elogiere a presei, cand printr-o simpla enuntare aceasta a fost expediata la locul si la conditia harazite cu precadere in ziua de azi.

Dincolo de o oarecare utilitate in ordinea satisfacerii unor necesitati, intai de divertisment, apoi de curiozitate si, abia in ultimul rand, de informare, ziaristul e vazut ca fiind cel usor de castigat, de atras si, la nevoie, de pacalit, pentru a rezolva cu ajutorul lui o treaba, mai ales la nivelul ei superficial, astfel incat, la urma, sa iasa toata lumea multumita.

Ideea ca pe ziarist il castigi de partea ta aruncandu-i un mic beneficiu s-a raspandit, s-a generalizat, circula asemenea regulilor nescrise, dar bine stiute despre cat se da si sub ce forma se da in diverse imprejurari, de exemplu, la vreun medic sau pentru vreo aprobare.

Despre ziaristul de azi s-a raspandit impresia ca poate fi atras de partea unei cauze ori a unei persoane prin gesturi care nu-l costa, practic, nimic, pe cel care le face, de la includerea pe gratis in componenta unei delegatii care merge in strainatate, la acceptarea in sala unui dineu sus-pus, pana la - cazul de la care am pornit – plata unei deplasari in judet.

Atitudinea de acest fel fata de ziaristi, cu modul aferent de manifestare, am vazut-o inclusiv enuntata ca mod de lucru, intr-un soi de manual cu lectii pentru cei care se initiaza in relatii cu mass-media, comunicare, P.R.

Se spunea acolo ca, in functie de context, ziaristii trebuie atrasi, pur si simplu, cu nimicuri simbolice, care fac impresie si duc la castig sigur, adica ii determina pe ziaristi sa scrie imediat despre ce vrea beneficiarul. Era dat si un exemplu: daca e de mediatizat un eveniment de primavara – Martisor, Pasti, “Floricele pe campii…” etc.

– in “mapa de presa”, banalul dosar cu una-doua foi scrise ingrijit, e indicat sa fie strecurate, la propriu, cateva floricele. Recunoastem o metoda “de incantare” leita cu cele despre care citeam in unele carti ale copilariei: vanatorii europeni aventurati in jungla castigau bunavointa triburilor bastinase cu cioburi de oglinda si sticle de whisky.
Tot pentru castigarea presei si asigurarea mediatizarii, unii beneficiari au prins slabiciunea anumitor manuitori ai pixului ori microfonului pentru citarea unor vorbe zice-se memorabile, definitive, cu atat mai nimerite daca sunt si acuzatoare, demascatoare.

Asa se face ca diversi oratori, fie sindicalisti, fie lansatori de programe umanitare, fie oameni exclusi de pe undeva, care acum se vad liberi sa vorbeasca, isi presara discursul cu sentinte si caracterizari ad-hoc, insusite si citate zelos de cate o parte a mass-media.
Presa apare astfel usor de dus cu vorba si de castigat. Nu e mai putin adevarat ca la o asemenea imagine contribuie inclusiv unii practicanti ai indeletnicirilor mediatice. Sunt cei care, cu narcisism usor sesizabil, se fericesc singuri ca, la cine stie ce eveniment, li s-a oferit o bere din frigiderul harazit vedetelor.

Trist este ca aprecierea si categorisirea, pe baza unor asemenea antecedente, sunt aplicate global si se rasfrang la nivelul tagmei mediatice. Din nou, o parte oarecare a premiselor vine din interior, de acolo de unde impostura si valoarea, necalificarea si profesionalismul sunt puse pe acelasi plan si se bucura de tratament similar.
Nici macar evenimente tragice, exceptionale, nu au darul sa inlature confuzia. Este cazul operatorului si reporterei morti in explozia camionului din Judetul Buzau, victime ale lipsei de instruire calificata in domeniul unde lucrau.

Daca ar fi fost calificati sau ar fi primit macar ceva indrumari calificate, ar fi fost in stare sa patrunda dimensiunile juste ale unui incident petrecut pe o sosea, ale gradului de interes public si ale modalitatii de reflectare.

Culmea este ca exact iresponsabilitatea si ignoranta lor si directionarea total gresita a pretentiilor avute de la ei au fost elogiate ulterior drept dovezi de profesionalism, cand in realitate cei doi tocmai lipsa de profesionalism au dovedit.
Perceputa ca o categorie ce reactioneaza instinctual, exlusiv la stimuli, nu este de mirare ca presa este luata, de multe ori, drept, usor de influentat si de castigat, cu te miri ce, inclusiv cu un bon pentru benzina. Este adevarat, pentru unii observatori si beneficiari din afara, la atat se reduce conditia slujitorilor presei.

Insa tot atat de adevarat este ca si la crearea unei astfel de impresii contribuie si factori interni ai lumii mediatice, prin pozitia si conditia pe care singuri si le atribuie.















51 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version