Potrivit presedintelui Camerei Taximetristilor, Ilie Anghel, Bucurestiul acuza o lipsa de taxiuri, mai ales la orele de varf si asta din cauza faptului ca in general exista doar un singur sofer pe masina. „Noua lege, care reglementeaza activitatea de taximetrie a scos de pe piata piratii, dar au aparut multe autorizatii individuale, care pot induce in eroare clientii.

Nu trebuie trecut cu vederea faptul ca prin protocolul incheiat cu Primaria Capitalei pretul pentru un kilometru de drum cu taxiul costa intre 5500 de lei si 80.000 de lei. Acesti taximetristi independenti folosesc cinci tipuri de tarife, astfel ca persoana respectiva se poate trezi ca plateste si 75.000 de lei pe kilometru“,sustine Ilie Anghel.

Cat priveste o crestere a preturilor la serviciile de taximetrie domnia sa considera ca momentan acest lucru nu se va intampla pentru ca in lunile de vara activitatea in acest domeniul este una slaba. Totusi o crestere a tarifelor se va face incepand cu septembrie anul acesta, majorarea fiind in jur de 20%. „Cred ca vom ajunge cu pretul undeva intre 9000 si 11.

000 de lei pe kilometru“, mai declara Ilie Anghel. In schimb este greu de evaluat valoarea pietei pe care actioneaza aceste masini. La un trafic de 5000 de masini zilnic, cu un milion de lei venit pe zi, anual s-ar misca 1800 de miliarde de lei, in jur de 45 milioane de euro.

Cat priveste masina cea mai folosita drept taxi aceasta este de departe Dacia, care detine 95% din parcul auto urmata la mare distanta de marcile straine. „Amortizarea la masinile marca Dacia se face in patru ani de aceea este cea mai folosita. Marile companii in acest domeniul folosesc o masina cinci, maxim sase ani“, spune presedintele Camerei Taximetristilor.

Exista din pacate si destule probleme pentru soferi. Iar una dintre ele este lipsa locurilor de parcare in Bucuresti. Din aceasta cauza taximetristii primesc si o groaza de amenzi mai mult sau mai putin justificate pentru parcarea in locuri nepermise. Iar daca punem la socoteala faptul ca valoarea unei amenzi este intre 350-700.

000 lei, ajungem la concluzia ca un sofer poate avea zile cand munceste degeaba sau mai bine spus pentru Politia Romana.