Incepand cu saptamana aceasta, turistii au drum liber la mare, beneficiind de reduceri la transportul feroviar. Astfel, au fost puse in functiune 20 de perechi de trenuri ce au menirea sa aduca turisti din toate colturile tarii. La aceasta garnitura se adauga un tren de weekend, de la 1 iulie, care va pleca vineri din Bucuresti, la ora 15.00, si se va intoarce duminica seara.

De reduceri la tarife beneficiaza in primul rand elevii si studentii, 50% din pretul biletului, familiile, grupurile de doi adulti si doi copii, cu reducere intre 15 si 57,5%. La aceste categorii se adauga persoanele care calatoresc in grupuri, acestea beneficiind de reduceri intre 15 si 31%, in functie de numarul de persoane.

In ceea ce priveste tarifele hoteliere din acest an, ministrul Transporturilor si Turismului, Miron Mitrea, a facut un apel catre agentii hotelieri, in vederea mentinerii preturilor la nivelul celor de anul trecut.,,Daca preturile vor fi mari, nu vom avea ce face, pentru ca piata este libera si fiecare are dreptul sa foloseasca tarife la ce nivel vrea“, a declarat Mitrea.

Ministrul Transporturilor si Turismului se asteapta ca, anul acesta, numarul persoanelor care isi vor petrece vacanta pe litoralul romanesc sa fie mai mare cu cel putin 10% fata de anul trecut, ajungand la 1,3 milioane.

Potrivit acestuia, o crestere semnificativa a numarului de turisti care au ales litoralul s-a inregistrat la programul special, de trei ori fata de anul trecut, ajungandu-se astfel la aproximativ 30 de mii.

Cei care nu au avut ocazia sa beneficieze de programul social pana in prezent vor putea merge la mare din luna septembrie, cand programul va continua pe doua trepte de cazare, la hoteluri de doua-trei stele, a anuntat Mitrea. Pentru cei care vor veni cu masinile personale, taxa de intrare in Mamaia s-a marit cu 5000 de lei fata de anul trecut, ajungand la 25.

000 de lei, a anuntat primarul Constantei, Radu Mazare.