Plafonul de garantare a depozitelor constituite de persoanele fizice la institutiile de credit va fi majorat la echivalentul a 6.000 euro, incepand de la data de 1 iulie.

Tot de la aceasta data, banii depusi de persoanele juridice, inclusiv de entitatile fara personalitate juridica, vor fi garantati de catre Fondul de Garantare a Depozitelor din Sistemul Bancar (FGDSB), ne-au declarat surse din sistemul bancar.

O alta noutate este aceea ca de la data mentionata vor fi garantate de Fond si economiile depuse la cooperativele de credit.

In 2007, plafonul va fi de 20.000 euro

In prezent sunt garantate de FGDSG numai depozitele constituite de persoane fizice, rezidenti sau nerezidenti, exprimate in moneda nationala sau in valuta, pana la echivalentul a 3.500 euro.

Plafonul de garantare a depozitelor constituite in sistemul bancar va ajunge la echivalentul a 20.000 euro la data aderarii Romaniei la UE, 1 ianuarie 2007.

Plafonul de garantare va creste la echivalentul a 10.000 euro de la 1 ianuarie 2005, respectiv 15.000 euro la inceputul anului 2006.

Banii cooperatorilor, garantati

Tot de la inceputul lunii iulie, banii depusi la institutiile de credit care nu sunt bancare, de exemplu la cooperativele de credit, vor fi garantati de FGDSB in limita plafonului stabilit. De asemenea, vor fi garantate depozitele constituite la institutiile emitente de moneda electronica si la casele de economii pentru domeniul locativ.

Costuri mai mari pentru institutiile de credit

Garantarea tuturor depozitelor constituite la institutiile de credit si marirea plafonului depozitelor constituite de persoanele fizice vor determina o majorare a costurilor suportate de institutiile de credit. Bancherii nu sunt prea incantati de aceasta masura, dar stiu ca este necesara.

"Nu-mi place, dar e o masura necesara pentru convergenta cu reglementarile europene in materie", ne-a declarat presedintele Consiliului de Administratie a BRD-GSG, Bogdan Baltazar.

Costurile bancii vor creste "sensibil" comparativ cu cele suportate in anii precedenti, sustin oficialii acestei institutii bancare. Institutiile de credit vor contribui in 2005 cu 0,5% din suma depozitelor atrase. Procentul mentionat va scadea la 0,4% in anul 2006, iar din 2007 va fi de numai 0,3% din totalul depozitelor atrase in anul precedent.

Garantare in cazul falimentelor

In cazul in care o institutie de credit nu-si mai poate onora obligatiile asumate fata de deponenti, FGDSB garanteaza plata in lei catre deponenti a fondurilor depozitate, indiferent de moneda in care este constituit depozitul ori de numarul sau marimea depozitelor, in limita plafonului de garantare, care a fost majorat semnificativ in ultimii ani.

In limita plafonului precizat este inclusa si dobanda aferenta depozitelor respective si datorata pana la data la care acestea au devenit indisponibile.

Suma totala a obligatiei unei institutii fata de un deponent se stabileste prin insumarea tuturor depozitelor detinute de respectivul client, inclusiv a dobanzii aferente pana la data la care depozitele au devenit indisponibile, mai putin suma obligatiilor deponentului fata de institutia respectiva.

FGDSB achita compensatiile catre deponenti intr-o perioada cuprinsa intre trei luni si trei ani de la data prevazuta in hotararea judecatoreasca pentru inceperea procedurii falimentului institutiei de credit.