Cu gandul la briza marii sau la racoarea muntelui, de care ne vom bucura in apropiata vacanta, cui ii mai vine sa se gandeasca la gigacalorie? Cui ii mai arde sa-si puna problema facturilor ce vor exploda in iarna, acum, cand atmosfera musteste de promisiuni electorale care de care mai imbietoare: salariu minim de 100 euro, pensii duble, locuinte mai multe decat cererile si altele asemenea?

Campania electorala la generale va trece, insa, la fel de repede ca si cea care tocmai s-a incheiat. Din promisiunile politicienilor va ramane doar o dara in amintire, asa cum dupa afisele electorale raman numai urme de lipici. Realitatea va bate "filmul" electoral cu argumente zdrobitoare: subventiile la caldura vor fi eliminate pana in 2007, adica peste doua ierni si jumatate.

Tot atunci, pretul carburantilor va ajunge la nivelul din UE si toate produsele si serviciile se vor scumpi.

Ma indoiesc, insa, ca productivitatea va creste intr-atat, ca salariile noastre sa poata tine ritmul cu noile preturi, fie ele in lei grei sau cu multe, multe zerouri. Facturile - mai cu seama cele din iarna - o povara grea chiar si pentru clasa medie a societatii, la ora actuala, vor deveni, atunci, insu-portabile pentru majoritatea romanilor.

Sezonul debransarilor - de voie sau de nevoie - va deveni permanent.

Confruntat cu aceasta realitate, statul face eforturi disperate sa pastreze si chiar sa intareasca sistemul centralizat de incalzire. Conditiile pentru debransare frizeaza absurdul, iar celor doritori de centrala termica individuala nu le ajunge un concediu pentru obtinerea avizelor.

Desi contorizarea blocurilor e inca in faza de proiect, autoritatile s-au gandit, deja, cum vor proceda cu rau-platnicii in viitor. Firmele de termoficare vor putea intrerupe agentul termic, indiferent de anotimp, oricarui locatar din blocuri, care nu-si plateste factura timp de trei luni.

Abonatii nu vor avea nici o sansa, chiar daca agentul termic nu va fi de calitatea stipulata in contracte si vor exista, in continuare, pierderi. Cine nu-si va plati intretinerea va ramane fara caldura si apa calda, apoi va fi dat in judecata si executat silit. Cat priveste reclamatiile, stim cu totii cat de laborios trebuie intocmite si ca nu se solutioneaza niciodata.

Concluzia? Cine vrea sa se debranseze trebuie sa se grabeasca si sa se inarmeze cu enorm de multa rabdare si nervi. Chiar si asa, vor avea sanse de reusita numai cei carora regia de termoficare le va da avizul pentru debransare. E greu de crezut ca regiile vor mai da aceste aprobari, in conditiile in care risca sa fie desfiintate daca-si mai pierd din abonati.