Peste 12 milioane de romani sunt asteptati la urne duminica. In turul al doilea al alegerilor locale, ce va avea loc in 1.837 de localitati si cinci sectoare ale Capitalei, se vor confrunta primii doi contracandidati din primul tur de scrutin pentru alegerile de primari.

Autoritatile sunt pregatite pentru al doilea tur de scrutin al alegerilor locale, a spus ieri ministrul-delegat pentru administratia publica, Gabriel Oprea. Pentru scrutinul de maine, buletinele de vot au fost deja tiparite cel tarziu pana ieri, urmand ca azi sa fie alt termen-limita, cel pentru predarea lor, pe baza de proces-verbal, presedintilor birourilor electorale ale sectiilor de votare.

1.837 de localitati si 5 sectoare

Potrivit datelor Directiei Generale de Evidenta Informatizata a Persoanei, in turul al doilea sunt asteptati la urne 12.103.012 alegatori, conform listelor electorale permanente din cele 1.837 de localitati si din cele cinci sectoare ale Capitalei. Numarul buletinelor de vot corespunde numarului de alegatori care sunt trecuti pe listele permanente, la care se adauga un fond de rezerva de 10%.

Cele aproape 13,5 milioane de buletine de vot vor fi distribuite azi presedintilor sectiilor de votare.

Stampilele, la sectii

Oprea a mai spus ieri ca tot azi "se vor distribui birourilor electorale ale sectiilor de votare stampilele folosite in primul tur de scrutin pentru exercitarea dreptului de vot". Aceste stampile sunt pastrate de catre fiecare dintre birourile electorale de circumscriptie. De azi, de la ora 18.00, politistii, jandarmii sau militarii vor asigura paza sectiilor de votare.

Demnitarul le-a cerut prefectilor sa verifice personal dotarile din sediile birourilor de circumscriptie. Aceste dotari sunt necesare pentru asigurarea suportului logistic al activitatilor pe care le implica votarea si centralizarea rezultatelor votului.

"Ma refer aici si la dotarea cu surse independente de alimentare cu energie electrica, mijloace de legatura si transport a documentelor rezultate din votare", a precizat Oprea.