Dupa ce au fost devorati de suedezi la debut, bulgarii au cazut prada destul de usor (0-2) si celorlalti nordici din grupa. N-au fost umiliti, dar nici n-au aratat a echipa ce trebuie sa moara pentru calificare. Si, dupa Rusia, isi pot rezerva deja biletele de intoarcere acasa.

Inca din primele minute, danezii s-au mutat cu arme si bagaje in jumatatea adversa, iar deschiderea scorului a ramas o chestiune de timp. Panica s-a instalat rapid in careul lui Zdravkov, care a avut noroc la ocaziile lui Jorgensen (9), Laursen (25), Gronkjaer (27), dar mai ales la marea ratare din minutul 38 a lui Tomasson, care l-a driblat pe portar si a trimis in plasa laterala.

Bulgarii si-au revenit din pumni si n-au fost deloc departe de gol, chiar la primele actiuni mai inchegate. Hristov a reluat insa cu capul alaturi de bara, dupa gafa lui Sorensen (40), si, imediat, Martin Petrov a irosit pasa perfecta trimisa de Berbatov. Nu s-a intrat la cabine cu 0-0 pentru ca Tomasson n-a mai iertat, fiind servit excelent de Gravesen.

Si dupa pauza tot danezii au dictat ritmul, oferindu-le bulgarilor numai rare evadari pe contraatac. Iankovici n-a fost nici el mai precis, gresind de putin tinta de la 20 de metri (55). Nici schimbarile operate de Plamen Markov, care a scos un fundas, Ivanov, si a bagat un atacant, Lazarov, n-au dat rezultate.

Danezii au blocat culoarele catre poarta lui Sorensen si au lichidat socotelile in prelungiri, cind Gronkjaer a fructificat combinatia cu Tomasson. Bara transversala tintita in ultimele secunde Sand n-a mai contat decit la impresia artistica.