O comisie a Partidului Popular European (PPE), aflata in vizita in Romania, va intocmi un raport despre alegerile din tara noastra, a anuntat vicepresedintele PPE Ilka Suominen, informeaza Rompres.

"Principalul scop al vizitei noastre este monitorizarea alegerilor locale, care au starnit un anumit interes al PPE, pentru ca acest partid doreste ca in fiecare tara europeana alegerile sa aiba loc in mod democratic, fara nici o forma de discriminare", a precizat Ilka Suominen.

Raportul va capata o forma finala dupa ce comisia va avea intrevederi cu o serie de politicieni romani. In acest sens, membrii PPE au purtat deja discutii cu liderul Actiunii Populare, Emil Constantinescu, cu presedintele PNTCD, Victor Ciorbea, cu Adrian Severin, parlamentar social-democrat.

In zilele urmatoare, membrii PPE se vor mai intalni cu presedintele UDMR, Marko Bela, presedintele Consiliului National al Maghiarilor din Transilvania, Laszlo Tokes, Emil Boc (Alianta D.A) si Ioan Rus (PSD). Documentul urmeaza a fi adoptat la inceputul lunii iulie la Budapesta, cu prilejul reuniunii grupului parlamentar PPE.

Deocamdata, a subliniat oficialul PPE, comisia nu poate furniza nici o concluzie pe marginea raportului, intrucat se afla la mijlocul vizitei sale in tara noastra. Vorbitorul a dorit sa evidentieze importanta raportului in contextul in care Parlamentul European a adoptat recent un document "prin care critica" stadiul indeplinirii de catre Romania a criteriilor de aderare.

"Grupul Partidului Popular European, care a devenit in mod categoric cel mai puternic grup din Parlamentul European, va intocmi un raport care va fi decisiv in privinta Romaniei. As dori sa afirm categoric ca PPE doreste sa vada Romania in Uniunea Europeana, dar indeplinind in totalitate criteriile de aderare de la Haga.

Asadar, nu putem spune ca vom intocmi un raport negativ, dar vom incerca sa fim obiectivi, in mod ferm, ceea ce inseamna ca raportul poate include si anumite aspecte critice", a subliniat vicepresedintele PPE.

In alta ordine de idei, parlamentarul european a spus ca nu doreste sa comenteze rezultatele obtinute in alegeri de catre PNTCD si AP (formatiuni de orientare crestin-democrata), dar a apreciat ca mass-media ar fi trebuit sa aloce un spatiu mai mare activitatii acestor doua partide.

Alaturi de Ilka Suominen s-au mai aflat, la conferinta de presa, parlamentarii Zsolt Nemeth, presedintele Comisiei de politica externa a Parlamentului maghiar, Christian Passin reprezentant al PPE din Austria, Michael Gaheer - Germania, Szilagy Zolt, parlamentar roman.