Legislatia primara este complet armonizata cu directivele europene, iar in ceea ce priveste legislatia secundara "am adoptat o serie de reglementari care transpun in Romania diferitele regulamente comunitare", a spus Berinde. Conform declaratiilor precedente ale oficialilor autoritatilor, Concurenta este cel mai "dificil" capitol de negociere cu Comisia Europeana.

Romania a deschis acest capitol in a doua jumatate a anului 2000. Pentru acesta, tara noastra nu a solicitat nici o perioada de tranzitie sau derogare, autoritatile angajandu-se ca la data aderarii sa aplice in intregime acquis-ul comunitar in domeniu.

Pe de alta parte, presedintele Consiliului Concurentei a subliniat ca a fost rezolvata problema salarizarii personalului acestei institutii, "prin gasirea unei forme de stimulare adecvate a personalului care lucreaza in acest domeniu, astfel incat acesta sa poata fi dedicat si sa poata avea o anumita stabilitate, care sa dea credibilitatea necesara Consiliului Concurentei. (...

) Am stabilit un sistem de salarizare special pentru acest an, in asa fel, incat nu vor mai fi nici un fel de tentatii de alta natura decat a-si face treaba asa cum trebuie", a spus Berinde.