De curand, Scop Computers a devenit unic distribuitor al produselor si solutiilor 3Com in Romania. Acest lucru inseamna o intarire a echipei Scop Computers ce este direct implicata in distributia echipamentelor 3Com. Practic, investitiile Scop Computers se vor combina cu un suport mai puternic din partea 3Com ce va ajuta la crearea de noi oportunitati de afaceri prin produsele 3Com.

In acest mod, 3Com poate sa ofere un suport mai bun canalului de parteneri si un singur punct de contact cu 3Com, Scop Computers. In urma cu un an, prin rezultatele obtinute in anul fiscal iunie 2002 - iunie 2003, Scop Computers era desemnat Distribuitorul numarul 1 de produse 3Com in Romania.

Obtinerea acestui statut se datora performantelor foarte bune realizate de catre Scop Computers si venea sa-i intareasca pozitia de lider pe piata produselor 3Com. "Scop Computers este un partener traditional 3Com. Inca din 1994 avem o relatie solida si durabila. Scop Computers este unul dintre liderii in distributia de produse si solutii IT&C in Romania.

Suntem foarte multumiti de relatia de parteneriat pe care o avem cu Scop Computers. Este cu adevarat o companie europeana, cu un stil de management al afacerii dedicat, avand o echipa de tineri profesionisti si ambitiosi", spune Sergey Mihalev, 3Com Regional Manager 3Com Southeast Europe.

"3Com Southeast Europe a luat hotararea de a-si concentra activitatea si de a lucra cu un unic distribuitor in Romania", spune Sergey Mihalev. Acest lucru este in concordanta cu strategia 3Com de dezvolare de piata si acest lucru cere un partener puternic.

"Interesul partenerilor Scop Computers in echipamentele de networking si in special al celor 3Com se datoreaza fiabilitatii produselor si oportunitatilor de afaceri create de noile produse si solutii 3Com dedicate segmentului Enterprise", a declarat Alexandru Visan, Managing Director Scop Computers.