As vorbi, azi, mai degraba, de „impresii“ decat de „opinii“.

Intrucat nu am explicatii suficiente nici pentru unele rezultate de la „locale“, cum ar fi victoria din primul tur a unui personaj ca Vanghelie, nici pentru unele contradictii care ma fac sa nu pot lua in serios verdictul dat, duminica seara, de Adrian Nastase (in calitate de premier? sau de presedinte al PSD?): ca scrutinul ar fi demonstrat existenta unei „democratii

solide“ pe malurile Dambovitei.

Impresia mea e ca ne aflam abia in preistoria democratiei. Ma gandesc la talciocul (pentru ca talcioc a fost!) deschis in culise pentru castigarea majoritatii in consiliile judetene. La urne, cei mai naivi sau mai caraghiosi dintre noi ne-am dus cu principii! Altii, mai realisti, s-au dus cu optiuni bazate pe alte criterii.

In schimb, in negustoria cu mandate n-a mai contat decat „buzunarul“. Care a fost „de dreapta“ sau „de stanga“ in functie de ce s-a varat in el. Ma gandesc, apoi, la campania, nu murdara, ci slinoasa! dinaintea turului al doilea care a demonstrat, inclusiv prin scuipaturi televizate, ca avem resurse de mitocanie prea mari pentru a ne socoti o tara civilizata.

In fine, am impresia ca in bilantul acestor alegeri se ascunde o frauda. Una constand nu in furtul la urne, ci in inlocuirea realitatii cu o iluzie.

Multi jubileaza, vad: avem, acum, o Opozitie! Caruta democratiei nu mai merge cu o singura roata. Eu as zice ca n-avem nici Putere, nici Opozitie. Imi e greu, in continuare, sa consider „partid“ nebuloasa de clanuri mafiote care se cheama, oficial, PSD. Ideologia de stanga i se potriveste acestei noi generatii de ciocoi ca nuca in perete.

Practic, asa-zisa Putere din „democratia solida“ de la noi are toate datele unui banal regim oligarhic.

Dar cum nu avem Opozitie? vor sari unii. A dovedit-o votul de la Bucuresti, unde PSD a fost dat afara din cam toate primariile. A dovedit-o Bacaul unde „eternul si fascinantul“ Sechelariu a iesit oparit din alegeri. Au dovedit-o si alte orase.

Ei bine, ma tem ca votul negativ nu poate crea el, intr-o zi, ce n-au putut crea liberalii si democratii in trei ani si jumatate: o Opozitie autentica, serioasa, capabila sa reprezinte o alternativa reala. Cum nu cred in miracole in politica romaneasca, ma indoiesc ca Opozitia a devenit peste noapte altceva decat a fost pana acum.

Cu alte cuvinte, am impresia ca riscam sa confundam nevoia de Opozitie cu ceea ce exista, ca legitimam o iluzie, o asteptare, o dorinta, din cauza nemultumirilor, a exasperarilor, a resentimentelor provocate de PSD. Votul negativ a dat oligarhiei pesediste mai mult decat o lectie. I-a dat un avertisment. Ca e periculos sa nu-ti pese cand mergi pe un vulcan.

Dar nu stiu in ce masura vor intelege liberalii si democratii ca votul negativ le-a dat o sansa, nu o recompensa. Ei pot deveni o Opozitie adevarata. Deocamdata, insa, nu sunt decat beneficiarii unui refuz. De altfel, cotidianul german Die Zeit scria, recent, ca „o clasa politica matura, interesata de destinul tarii, nu de propriile buzunare, ramane de inventat in Romania“.

De aceeasi parere sunt si eu.

Problema e daca dorim toti, realmente, s-o inventam. Taranii nu par grabiti. Din motive pe care in parte le banuiesc, in parte imi scapa, satele au devenit azi un refugiu pentru PSD. In Vrancea, urmasii razesilor lui Stefan cel Mare se complac, se pare, in situatia de slugi ale lui Oprisan. In alte parti, cei ramasi acasa le dau votul celor care i-au silit pe cei plecati sa plece.

Nu mai dau si alte exemple, pentru a nu ajunge la concluzia ca exista, poate, ceva pervers in firea noastra. Ne plangem de soarta, dar avem grija sa nu-i dam sanse prea mari de a se arata mai indulgenta. Ca s-o putem blestema, probabil, dand vina pe „lipsa noastra de noroc“.