Justitie in zdrente

de Narcis Iordache     Cotidianul
Joi, 24 iunie 2004, 0:00


Potrivit acestuia, numarul magistratilor - judecatori si procurori - care instrumenteaza cauze in Romania este de aproximativ 6600, iar acestia fac fata cu multa greutate volumului mare de activitate, avand in vedere ca numarul de noi procese inregistrate anual pe rolul instantelor de judecata a crescut de la 600.000, in 1989, la 2.000.000, anul trecut.
„Acest numar imens de cauze a gasit Justitia total nepregatita. In plus, Justitiei romanesti ii trebuie cladiri bune ca sa functioneze normal“, a mai declarat fostul presedinte al ICCJ, Paul Florea, aratand ca, in prezent, peste o treime dintre cladirile in care functioneaza institutii de justitie sunt jalnice si sordide.

Din aceasta cauza, actul de justitie si-a pierdut caracterul de solemnitate pe care il are in toate tarile civilizate.
Avand in vedere aceasta situatie, Paul Florea i-a propus ministrului Justitiei sa apeleze la magistrati pensionari care mai pot lucra si sa selectioneze avocati care ar dori sa profeseze ca judecatori.

Reamintim ca, saptamana trecuta, Consiliul Superior al Magistraturii a refuzat solicitarea lui Paul Florea de a ramane in functia de presedinte al ICCJ inca doi ani, cat ii permitea mandatul pe care a fost investit, desi a implinit varsta de pensionare fixata prin lege la 70 de ani.

Avertismentele lui Florea coincid cu momentul vizitei pe care comisarul european pentru Extindere, Günter Verheugen, o face in Romania, in scopul de a evalua progresele pe care tara noastra le-a facut in reforma Justitiei si administratiei.
Cu aceasta ocazie, presedintele de onoare al Asociatiei Magistratilor din Romania, Viorica Costiniu, i-a adresat lui Verheugen o scrisoare in care infatiseaza lumea Justitiei din Romania in aceleasi culori sumbre.

Scrisoarea contine referiri la salariile din magistratura, care nu sunt corelate cu munca pe care o fac acestia, conditiile grele de lucru, ce contravin intr-o anumita masura legislatiei muncii si subfinantarea sistemului judiciar, care, desi colecteaza sume consistente din taxele de timbru, nu beneficiaza de acesti bani.

In plus, judecatoarea Costiniu ii semnaleaza oficialului european lipsa sediilor pentru instante, gestionarea proasta a bugetului sistemului judiciar de catre Ministerul Justitiei si inadvertentele existente in pachetul legislativ cu privire la reforma din Justitie, aflat in Parlament, care indeparteaza Romania de recomandarile europene in domeniu.


















44 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Vineri