Romania va sprijini o eventuala implicare a NATO in Irak

de Adrian Dragut     Curierul National
Joi, 24 iunie 2004, 0:00


Potrivit lui Cretu, subiectul a fost discutat in sedinta Consiliului Suprem de Aparare a Tarii in contextul problematicii summitului NATO de la Istanbul, unde tara noastra va participa pentru prima data ca stat cu drepturi depline al Aliantei Nord-Atlantice.

Corina Cretu nu a precizat cum va sprijini Romania o eventuala implicare a NATO in Irak, aratand doar ca acest lucru se va intampla in functie de evolutia discutiilor de la Istanbul. Consilierul prezidential a declarat ca “se asteapta” ca in cadrul summitului care se va desfasura la sfarsitul acestei luni sa fie abordata si problematica irakiana.

“Acesta este un subiect extrem de actual si de important pentru securitatea euro-atlantica, chiar daca NATO, ca organizatie, nu este direct implicata.

Adoptarea Rezolutiei Consiliului de Securitate al ONU privind Irakul si transferul de autoritate din 30 iunie deschid o noua etapa in procesul de stabilizare si reconstructie a acestei tari si noi oportunitati de implicare a comunitatii internationale”, a afirmat purtatorul de cuvant al sefului statului.

Cretu a mentionat insa ca “definirea contributiei NATO la stabilizarea Irakului va trebui sa aiba la baza o solicitare a autoritatilor irakiene” si sa tina cont de angajamentele actuale ale NATO din Afganistan si Balcani.

Consilierul prezidential a declarat ca Alianta Nord-Atlantica isi va consolida angajamentul de a contribui la stabilizarea Afganistanului si va lansa o oferta de cooperare statelor din Orientul Mijlociu interesate sa beneficieze de expertiza NATO in gestionarea eficace a resurselor de aparare, instruirea fortelor armate si o protectie mai eficienta impotriva terorismului.
Furnizori de stabilitate in Europa de Est
Romania este hotarata sa afirme la summitul NATO de la Istanbul, prin vocea presedintelui tarii, dorinta de a se afirma ca aliat ce furnizeaza stabilitate, cooperare si valori in vecinatatea imediata a NATO, spre Marea Neagra, Europa de Est, inclusiv Republica Moldova, Ucraina si Balcanii de Vest, a mai spus Corina Cretu.

Ea a aratat ca tara noastra va pleda la Istanbul pentru consolidarea cooperarii NATO cu Republica Moldova in cadrul Parteneriatului pentru Pace si va fi un “avocat” al continuarii procesului de extindere a Aliantei Nord-Atlantice.

“Romania va sustine continuarea dialogului si sprijinului NATO pentru Albania, Croatia si Macedonia, pentru a accelera perspectiva aderarii acestor state la Organizatia Nord-Atlantica”, a mai afirmat Cretu.


















84 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Duminică