Sangele apa nu se face, dar se poate otravi

de Gabriela Vranceanu Firea     Jurnalul National
Vineri, 25 iunie 2004, 0:00


Zilele acestea, romanii afla fata nevazuta si, de cele mai multe ori, hada a campaniei electorale pentru alegerile locale.
Toata lumea vorbea despre promisiuni mincinoase facute in campanie, despre faptul ca oamenii partidului de la putere se folosesc de scaunele lor ministeriale pentru a arunca, in stanga si-n dreapta, cu alocari de buget, cu trecerea pe lista de prioritati a drumurilor, podetelor, spitalelor, scolilor si altor probleme ramase nerezolvate de patru ani.

Dar nimeni nu si-ar fi inchipuit, nici in cosmaruri, ca se va ajunge pana la situatia disperata de a trece la amenintari fata de cei care nu dau votul asa cum trebuie. Ma refer aici la fratii Sechelariu, unul fost primar de Bacau, altul secretar de stat la Ministerul Transporturilor.

Sunt de parere ca sangele apa nu se face. Dar sa se transforme in otrava, parca-i prea mult. E-adevarat, sa dai intr-un om deja cazut, lovit de soarta, nu e tocmai un ideal crestin. De aceea, nici nu ma voi referi la Dumitru Sechelariu, pana mai ieri nume de stadion. Ci la fratele sau de la Bucuresti.

Acesta s-a dus, in disperare de cauza, la Bacau, pentru a-l ajuta pe fratele sau, in goana dupa voturi. Urland din toti rarunchii, acesta nu si-a laudat fratele, cum ne-am fi asteptat, si pe undeva era de inteles, ci a trecut la amenintari fata de bacauani ca, daca nu-l voteaza tot pe Sechelariu, n-o sa mai pupe neam bani pentru repararea drumurilor.

Si, intr-un final apoteotic, a recunoscut ca a incalcat legea, deturnand bani de la alte judete, pentru a le orienta catre Bacau.

Ce se intampla insa de doua-trei zile, de cand Sergiu Sechelariu a fost demascat de Antena 1. Nimic. Dar absolut nimic. El se scuza ca e constructor si nu orator, prin urmare s-ar putea sa nu stapaneasca prea bine darul vorbirii. Jenant pentru o fata ministeriala. Seful lui pe linie de partid tace. Seful lui pe linie de minister tace si mai profund.

Toata lumea se piteste cat mai bine si face cruce in cerul gurii ca primele pagini ale ziarelor sunt ocupate de copiii din lumea buna care se amuza drogandu-se.

Si uite-asa, cu secretarul de stat care a deturnat fonduri nu se intampla nimic, ceea ce ne face sa credem ca nu a fost o exceptie, ci o regula si ca singura vina a lui Sechelariu-constructorul este doar aceea ca nu si-a luat masuri de precautie pentru a nu fi filmat.

Ca, daca incapea vreun ziarist pe mana fratelui sau, Sechelariu-primarul, ii “calca gatul“, cum elegant se exprima ieri fata de un ziarist.

Ce sa ne mai mire ca semnale, precum cel dat de negociatorul-sef al Romaniei cu Uniunea Europeana, Vasile Puscas, sunt ignorate flagrant chiar de catre colegii domnului Puscas.

Acesta spune, in disperare de cauza, “este momentul“ depolitizarii modalitatii de acordare a ajutoarelor de stat in economia romaneasca si punerea acestui proces pe baze strict economice, direct legate de spiritul legislatiei comunitare.

Puscas mai precizeaza ca ajutoarele de stat sunt permise doar pe baza unor criterii clare si transparente si pentru o durata si intr-o intensitate limitate. Si continua: “Eventualele partipriuri nu isi mai pot avea locul aici. Nu intamplator, anumite organizatii internationale, cum ar fi Amnesty International, leaga acordarea acestor ajutoare de stat de problema coruptiei.

Daca dorim cu adevarat sa finalizam, in acest an, negocierile la capitolul Concurenta, Consiliul de resort trebuie sa isi faca temele cu scrupulozitate“, avertizeaza amar Puscas.

Domnule Puscas, noi am receptionat mesajul. Suntem de acord cu dumneavoastra si cu tot ceea ce prevede legislatia europeana. Trimiteti, va rog, cate o scrisoare personalizata si colegilor de guvernare, care nu se dau in laturi de la nimic atunci cand vine vorba despre atragerea voturilor prin santaj si amenintari.

Si, ca sa fie lucrurile bine intelese, poate explicati intr-o sedinta de Guvern de ce anume se face vinovat domnul Sergiu Sechelariu, pentru ca domnii ministri par a nu pricepe si fac, de zor, planuri de vacanta – mai importante decat planurile Romaniei curate, despre care vorbesc doar in campanie.















39 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Marţi