O romanca intampina dificultati de neimaginat dupa ce s-a intors acasa dupa o perioada in care a fost fortata sa se prostitueze in Spania. O fundatie romano-elvetiana se lupta prin tribunale cu o firma de consultanta interesata doar sa profite la maximum de fondurile RICOP.

Comunitatea albaneza din Romania ramane socata de „abuzurile“ unei romance care a reprezentat-o timp de opt ani in Parlament. Un om de la tara, cat de cat instarit, incearca sa realizeze ceva cu ajutorul fondurilor SAPARD, insa ramane cu buza umflata din cauza birocratiei fara limite.

Toate aceste cazuri, specifice unei societati in tranzitie, in care fiecare se loveste de ceea ce, in termeni teoretici, este cunoscut sub numele „drepturile omului“, fac subiectul unor anchete jurnalistice realizate intr-un format cu totul nou, pe Internet, de un grup de ziaristi romani sprijiniti in initiativa lor de Programul ONU pentru Dezvoltare.

PNUD, in colaborare cu Asociatia Editorilor de Presa Online, au prezentat, ieri, proiectul „Human Rights Alert - Investigatii multimedia“, care incearca sa depaseasca limitele comunicarii de masa de care se lovesc in prezent canalele traditionale din tara noastra - perisabilitatea materialelor audiovizuale, lipsa de impact imagistic si auditiv al presei scrise si starea incipienta a

jurnalismului romanesc online.

Proiectul „Human Rights Alert“ urmareste sa prezinte publicului ancheta jurnalistica in toata amploarea sa, intr-o sectiune speciala a paginii de Internet www.anchete.

ro, unde vizitatorul poate lua contact cu toate documentele folosite in realizarea anchetei, fie ele inregistrari audio si video, fie transcrieri ale unor discutii sau ale unor dosare oficiale.

Majoritatea investigatiilor, promit cei implicati, vor fi insotite, de asemenea, de dezbateri in direct pe Internet, ce pot fi vizualizate pe un site separat, www.tvweb.ro, in care vizitatorii au posibilitatea sa puna intrebari in direct invitatilor si sa participe la discutii prin chat-ul avut la dispozitie.

Constienti ca acest mijloc de transmitere a informatiei se adreseaza unui public relativ limitat - romanii cu acces la Internet -, autorii proiectului invita presa scrisa si audiovizuala sa preia aceste investigatii in orice format.

Dupa spusele lui Dan Dionisie, responsabil pe probleme de guvernare democratica al PNUD, proiectul are drept scop final imbunatatirea situatiei drepturilor omului in Romania, care, intre alte state, este mentinuta de Departamentul de Stat al SUA in esalonul secund al tarilor care au facut, anul trecut, progrese in domenii cum ar fi combaterea traficului de fiinte umane, fiind atat sursa, cat si

zona de tranzit si tinta a acestui fenomen.