Dialogul dintre Dumitru Sechelariu si Sebi Sufariu de la “Gazeta de Bacau” va intra in istoria presei romanesti. Ratiunile sint multiple. Unul dintre cei mai cunoscuti baroni ai tranzitiei vorbeste ca un camionagiu imbatat intr-o bodega comunala. In tot birjarismul sau, fostul primar si organ PSD de Bacau a proferat doua amenintari cum numai baronii si mitocanii pot sa faca.

“Tu chiar vrei sa te calc pe git, ba?... Tine minte, te trec pe lista si te execut!”. Ceva in stilul acesta nici comunistii furiosi n-au prea reusit sa formuleze!

Dialogul dintre ziaristul bacauan si idolul pleostit al orasului moldav este, de asemenea, emblematic si pentru o anume atitudine a oamenilor de acelasi soi si a partidului din care acestia fac parte.

In ciuda faptului ca libertatea de exprimare a devenit o chestiune de interes european, in ciuda faptului ca nerespectarea acesteia, ca si a dreptului la justitie, ingreuneaza accesul Romaniei in Uniunea Europeana, partidul condus de Adrian Nastase continua sa se poarte ca un vechil al comunicarii. In timpul campaniei electorale chiar a inovat tehnicile de dezinformare.

Comunistii n-au izbutit sa o inventeze si pe aceea a distribuirii mesajelor mincinoase prin introducerea acestora in ziare credibile. In Bucuresti si Cluj, Partidul Social Democrat a cumparat tirajele ziarului “Evenimentul zilei” (dar si ale altor ziare), in care a introdus materiale de propaganda.

Si, cu acestea inserate intre paginile ziarelor, le-a facut cadou celor chemati sa-i voteze pe reprezentantii PSD.

Mai nou, pentru a intimida presa, Partidul Social Democrat incearca sa foloseasca si politia. Pentru ca Renate Weber a declarat la Radio Total (cind mesajele electorale erau interzise) ca “in sectorul 3 cred ca sint foarte multe probleme, de la transport la poluare, care este foarte mare, la infrastructura, care arata deplorabil.

Vreau sa va spun ca este o adevarata aventura sa mergi fie pe jos, fie cu masina...”, postul a fost sanctionat cu avertisment, iar pe redactorul care a inregistrat acest punct de vedere absolut corect si fara nici o abatere de la realitatea din respectivul sector, PSD-ul l-a reclamat la politie (repede saritoare la plingerile partidului!).

Asemenea adrese ale politiei sosesc zilnic la redactia noastra ca niste semnale de avertisment.

Parca se concretizeaza astfel declaratiile primului-ministru Adrian Nastase, presedintele PSD, cel care in primavara ii ameninta pe jurnalisti cu procese.

Daca e sa ne luam dupa adresele politiei si dupa gura spurcata a lui Dumitru Sechelariu, sintem obligati sa tragem o concluzie. Partidul de guvernamint, dupa insuccesele la alegerile locale, in loc sa se dezmeticeasca si sa se scuture, a intrat intr-o faza de isterie la adresa presei.

Cei care n-au fost invitati la negocieri cu sacosa au fost trecuti pe liste cu plingeri la politie, amenintari si birjarisme.

Probabil ca marii functionari europeni, chemati in periplu pe la Bucuresti pentru a mai repara ceva din imaginea cabinetului, n-au izbutit sa-i explice lui Adrian Nastase ca libertatea de exprimare este la fel de importanta ca si justitia, ca si economia de piata, ca si administratia pentru ca Romania sa poata deveni membra a Uniunii Europene.