Mircea Geoana a spus ca se vor impune controale mult mai riguroase pentru exporturile provenind din Transnistria, in special la produse metalurgice si agro-alimentare.

De asemenea, se are in vedere extinderea listei cetatenilor transnistreni care sunt persoane non-grata in Romania.

Rusia si Ucraina critica

Federatia Rusa si Ucraina au reactionat negativ fata de sanctiunile economice impuse de duminica Transnistriei de catre autoritatile de la Chisinau, in replica la inchiderea scolilor romanesti din aceasta regiune.

Ministerului de Externe de la Moscova afirma intr-un comunicat ca blocada economica este o cale foarte periculoasa, in timp ce externele de la Kiev considera ca aplicarea unor presiuni este contraproductiva.

Este lipede deja ca Federatia Rusa si Ucraina – mediatori si garanti in conflictul transnistrean – nu vor sprijini sanctiunile economice aplicate regimului de la Tiraspol de catre conducerea Republicii Moldova.

Periculoase si contraproductive

Ministerul de externe de la Moscova declara ca trebuie evitate contraactiuni care ar duce la o noua interventie in forta in regiunea nistreana.

Rusia considera ca astfel de actiuni sunt extrem de pericoloase.

La randul sau, Ucraina a facut apel catre parti sa renunte „practica actiunilor unilaterale care destabilizeaza situatia in regiune“.

Kievul considera ca aplicarea unor presiuni este contraproductiva in conditiile de intrerupere a procesului de negocieri.

Tiraspolul nu cedeaza

Liderii de la Tiraspol nu se lasa intimidati de blocada economica a Chisinaului. Presedintele auto-proclamatei republici nistrene, Igor Smirnov, a declarat ca are in vedere aplicarea de masuri adecvate si ca Transnistria trebuie sa fie gata de un eventual atac militar.

In conditiile in care Rusia si Ucraina refuza sa sprijine blocada economica a Chisinaului asupra Transnistriei, Statele Unite, Uniunea Europeana si Romania- nou membru al NATO, devin principalii actori a caror implicare ar putea dezamorsa situatia sau preveni noi ciocniri violente.

Ministerul de externe de la Bucuresti a anuntat ca va spijini guvernul de la Chisinau in sanctiunile economice impuse regimului de la Tiraspol.