Cancelarul german Gerhard Schröder va efectua o vizita in Romania la mijlocul acestei luni, cel mai probabil pe 12-13 august, ne-au informat surse diplomatice. Astfel, cercetarile privind locul in care se afla inmormantat tatal cancelarului german au capatat din nou amploare.

Istoricul clujean Gheorghe Bodea a primit de la Arhivele de razboi germane un document care atesta ca tatal cancelarului Schröder a fost inmormantat la Ceanu Mare, informeaza saptamanalul "Clujeanul" citat de Mediafax.

In data de 15 aprilie 2001, "Bild am Sonntag" publica o stire potrivit careia osemintele lui Fritz Schröder, tatal cancelarului Gerhard Schröder, se afla intr-o groapa comuna din cimitirul ortodox al comunei Ceanu Mare, judetul Cluj. Timp de sase decenii, familia cancelarului stiuse doar ca Fritz Schröder cazuse in lupta in octombrie 1944, in zona comunei Pustasan.

In aprilie 2001, in urma unor investigatii ale Biroului de Informatii pentru Familiile Fostilor Soldati ai Wermacht-ului, declansate datorita demersurilor lui Gunhild Kamp Schröder, sora mai mare a cancelarului, s-a vehiculat ipoteza conform careia caporalul Schröder ar fi fost inhumat intr-o groapa comuna din Ceanu Mare. "Inmormantarea a avut loc pe la mijlocul lui octombrie 1944.

Dupa ce au sapat groapa, au pus pe jos un strat de paie si au aliniat mortii unul langa altul. Apoi i-au acoperit cu mantale si foi de cort si au aruncat pamant peste ei. Slujba a tinut-o preotul ortodox al satului, popa Mazare. Cand s-a terminat, s-au urcat in camioane si au plecat", declara, in aprilie 2001, Clemente Cuc, martor al evenimentelor din '44.

La capataiul mormantului a fost asezata o placuta cu numele celor ingropati, insa aceasta a disparut de mult. Ulterior, oamenii au ingradit mormantul cu o bordura de beton in care au fixat o cruce de fier, iar in mijlocul lui au plantat un visin. Istoricul Gheorghe I. Bodea a reusit sa intre in posesia unui act oficial care certifica faptul ca Fritz Schröder a fost inmormantat la Ceanu Mare.

Fondator al societatii "Cultul Eroilor", ce are ca scop identificarea locurilor in care au fost ingropati soldatii cazuti in al doilea razboi mondial, Bodea a corespondat cu Organizatia Germana pentru Ingrijirea Mormintelor de Razboi (Volksbund Deutsche Kriegsgraberfursorge), din orasul Kassel.

"Prin 1996, i-am rugat sa-mi trimita o lista a soldatilor germani cazuti in Romania sau macar in judetul Cluj. Dupa catva timp mi-au trimis copii dupa fisele originale. De la Ceanu Mare am primit trei certificate. Cel al lui Fritz Schröder nu era printre ele. "Oricum, numele lui Gerhard Schröder nu spunea prea multe atunci", poveste istoricul.

In 2002, Bodea si-a reluat demersurile pe langa Arhivele din Kassel si, dupa doi ani de asteptare, a primit documentele solicitate. Printre ele, o lista completa cu numele, data decesului si locurile unde au fost ingropati nemtii morti in judetul Cluj. In dreptul comunei Ceanu Mare figureaza noua nume, ultimul fiind cel al caporalului Fritz Schröder.

Alti 31 de soldati germani au fost ingropati, ulterior, la Ceanu Mic.

Cancelarul german si-a anuntat intentia de a se reculege la mormantul tatalui sau in august-septembrie 2001, iar autoritatile judetene au declansat atunci o adevarata campanie de "cosmetizare" a comunei: drumul Turda-Ceanu Mare a fost asfaltat in timp record, cladirile - renovate, gardurile - vopsite, in magazinul satesc au aparut vitrine frigorifice, iar in fata Primariei a fost instalata o

cabina telefonica. Atentatele din11 septembrie au schimbat, insa, planurile lui Schröder.

Despre viata din armata a caporalului Fritz Schröder nu se cunosc prea multe. Pe fiul sau, Gerhard, l-a conceput in vara anului 1943, cand a ajuns acasa intr-o scurta permisie. A aflat, gratie serviciului postal militar, ca sotia i-a nascut un baiat. Erika Schröder a nascut fara asistenta medicala si-a taiat singura cordonul ombilical al celui care avea sa ajunga cancelar.

Intr-o scrisoare de pe front, Fritz spunea: "Ma bucur pentru tine ca de data asta a fost baiat si sa stii ca in toamna vin acasa!".