Oficiali americani, citati de CNN, l-au identificat pe suspect in persoana lui Muhammad Naeem Noor Khan, dar surse oficiale pakistaneze sustin ca identitatea acestuia nu poate fi confirmata deoarece suspectul a utilizat mai multe nume in trecut.

Khan a relatat ca Al-Qaida apeleaza la siteuri de Internet si adrese de e-mail din Turcia, Nigeria si zone tribale din Pakistan pentru transmiterea mesajelor catre agenti. Posta conventionala a fost folosita pentru trimiterea dischetelor de calculator ce contineau mesaje pe care Khan le difuza pe siteuri, insa doar pentru scurt timp, conform surselor citate.

Dupa trimiterea si receptionarea mesajelor, fisierele erau imediat sterse. Adresele de e-mail erau folosite doar de doua-trei ori, iar daca informatia era de natura extrem de sensibila, adresa era utilizata doar o data.

Capturarea lui Khan la 31 iulie a permis obtinerea unei cantitati impresionante de informatii si a provocat ridicarea alertei teroriste la mai multe obiective financiare esentiale de pe teritoriul Statelor Unite. Potrivit surselor americane, Khan l-a asistat pe Bin Laden in evaluarea potentialelor tinte si a avut, de asemenea, rolul de a "curata mesajele electronice".

El a declarat totusi ca nu stie unde se ascunde liderul retelei.

Pe de alta parte, majoritatea informatiilor cu privire la potentialele tinte financiare din New York, Newark, New Jersey si Washington au fost obtinute inainte de atentatele de la 11 septembrie 2001, dar exista unele indicii ca planurile teroriste ar fi fost modificate la inceputul acestui an, au explicat surse din cadrul Administratiei Bush.

"Stim din modul in care actioneaza Al-Qaida, inclusiv din atacurile de la 11 septembrie 2001, ca teroristii isi pregatesc operatiunile din timp, modificand planurile chiar inainte de a comite un atac", a declarat Frances Fragos Townsend, consilier pe probleme de securitate la Casa Alba.