"Noi n-avem nici forta financiara si n-are sens sa intram acum in astfel de lupte. Nu vrea nimeni sa candideze, iar eu am inteles mesajul lor si n-o sa candidez nici eu", a spus Victor Ponta. Supararea juniorilor pesedisti a provenit din faptul ca, listele fiind gata incarcate de vechi abonati, gen Vacaroiu, lor nu le vor mai ramane prea multe locuri eligibile, in ciuda promisiunilor.

Iar declaratiile liderului TSD au fost dur reprimate, in maniera activista, de presedintele executiv, Octav Cozmanca, acesta indemnandu-l la o "tinuta normala si la o conduita corespunzatoare", amenintandu-l totodata cu sanctiunea.

Si Dan Nica, membru in Biroul Coordonator, a afirmat ca Ponta "de multe ori nu citeste cu atentie pana la capat", adaugand ca 25% din liste sunt alocate tinerilor, iar 30% femeilor. La randul sau, insusi presedintele PSD, Adrian Nastase, l-a avertizat ca aceste chestiuni ar fi trebuit discutate in interiorul partidului, si nu prin presa, sfatuindu-l sa fie mai echilibrat.

Meciul a luat o mica pauza, Ponta fiind plecat la Oxford, loc in care lucrurile sunt clare de sute de ani. Intre timp, partidul fiind in scadere, si numarul locurilor eligibile se imputineaza.

Juniorii PD vor

si in Executiv

Tinerii democrati au sansa sa primeasca peste 25 la suta din locurile eligibile. Inclusiv presedintele Organizatiei de Tineret a PD, Liviu Nistoran, se pregateste sa intre in campania electorala pentru a castiga un mandat de deputat in judetul Calarasi. "Organizatia de tineret isi cucereste locurile prin rezultatele proprii.

La locale am dovedit ca suntem viabili, obtinand 25 de posturi de primari, 48 de viceprimari", afirma Nistoran, precizand ca tinta tinerilor vizeaza inclusiv obtinerea unui post in Executiv.

Pentru a-si cuceri dreptul de a fi inscrisi pe o lista electorala, tinerii pedisti au trebuit sa dovedeasca faptul ca au buna experienta profesionala cel putin intr-un domeniu, un proiect personal de cariera politica, adica sa le dovedeasca sefilor ca stiu ce vor, dar mai ales ca au curajul necesar sa intre intr-o batalie politica.

De pilda, daca Lavinia Sandru doreste sa ajunga parlamentar pentru a ajunge intr-o comisie din care sa-si aduca aportul in domeniul relatiilor internationale, Roberta Anastase ar vrea sa incurajeze competitia in administratia publica locala, care acum musteste de "fosti" cu mentalitate retrograda. Tineri oameni de afaceri ai PD au fost promovati, dar nu sunt prea multi.

"Promovam proiectul de impunere a noii generatii de politicieni, pentru ca este singura solutie ca in Romania sa se instaureze pacea in politica interna, pentru ca apoi sa putem construi ceva. Reprezentantii vechii generatii de politicieni n-au facut decat sa se bata intre ei pe baza santajului politic.

Tinerii nu au de ce sa se santajeze reciproc, nu se lupta intre ei cu dosare si vor sa faca ceva concret", declara Cozmin Gusa.

PNL e in grafic

Liberalii au rezervat 25 la suta din locurile eligibile parlamentare tineretului. Aflat pe locul 7 pe lista Aliantei D.A., pentru Camera Deputatilor, presedintele Organizatiei de Tineret PNL, Dan Motreanu, are toate motivele sa spuna ca este "in grafic". Criteriile de selectie a tinerilor liberali sunt rezonabile: vechime, participare in campania electorala.

La randul sau, Cristian Boureanu, fost lider al tinerilor liberali, a spus ca procentul de locuri sigur eligibile pentru Parlament obtinut de tineri este cel mai mare pana in prezent. "Suntem multumiti de criteriile de selectie.

Ni se pare normal sa fim supusi aceluiasi tratament cu greii partidului", a spus el, adaugand ca la stabilirea grilei de punctaj pentru desemnarea candidatilor PNL la Camera si Senat au participat si tineri, si ca multe din criterii chiar au avantajat tinerii (prezentarea unui proiect politic, studiile, diplomele, limbile straine).

Marea majoritate a juniorilor aflati pe listele electorale ale PNL si-au format "mana politica" in organizatiile de tineret sau de studenti ale partidului. "Oamenii astia nu au aparut peste noapte, nu sunt scosi din joben. Tinerii de pe liste nu au fost scosi din poseta, cum l-a adus Nastase pe Ponta de pe bancile Universitatii si l-a promovat.

Ei au crescut prin activitate proprie", a mai explicat Boureanu.

"Daca dl Vadim hotaraste..."

Promisiuni sunt multe la PRM. Alin Goga, presedintele Organizatiei de Tineret a Capitalei, aspira la un loc caldut la Camera Deputatilor, insa asteapta verdictul sefului C.V. Tudor. "Dansul a spus ca sprijina intinerirea clasei politice, promitand ca 50 la suta din liste sa fie ocupate de tineri", recita Goga discursul peremist, marturisind imediat neincrederea.

"Noi stim ca sunt o serie de personalitati care trebuie sa fie desemnate pe liste si stim ca nu numai tineretea e un criteriu sa fii pus pe liste. Noi intelegem ca sunt multe alte lucruri care trebuie luate in considerare", a afirmat resemnat tanarul peremist.

Taranistii cred

in relansare, udemeristii spera la trei-patru locuri

Partidul Umanist din Romania nu are organizatii de femei sau de tineri. PUR nu a demarat procesul de intocmire a listelor pentru Parlament, considerand inutil demersul pana cand nu se vor discuta in Parlament legile electorale. Confruntati cu patru ani de amara experienta extraparlamentara, atat seniorii, cat si tinerii PNTCD doresc o relansare a partidului.

Listele cu persoanele propuse pentru alegerile parlamentare vor fi intocmite in toamna. In noua echipa a lui Gheorghe Ciuhandu, care isi va prezenta motiunea sambata la Congresul National, este propus presedintele Organizatiei de Tineret, Marius Anghel, in functia de secretar general. Anghel isi propune o intinerire masiva a partidului.

Tinerii taranisti au castigat la alegerile locale patru posturi de primari si 200 de mandate de consilieri judeteni.

Vicepresedintele UDMR, lider al Confederatiei Tineretului Maghiar din Romania, Peter Kovacs, doreste ca tinerii sa capete trei-patru locuri de parlamentar in urmatoarea legislatura. Alegerile sunt dupa modelul din Statele Unite ale Americii, cu o campanie ce dureaza 30 de zile. Kovacs afirma ca tineretea nu e suficienta pentru a indeplini cerintele, insa, "daca ai capacitate, pregatire, da".