Putini bucuresteni stiu ca hotararea recenta a Consiliului municipal Bucuresti, de limitare a circulatiei in oras intre orele 21,00-7,00 pentru autovehiculele mai grele de 7,5 tone, vine in completarea uneia mai vechi, din anul 2001. Prin Hotararea nr.

64/2001, consiliul municipal stabilea o restrictie mult mai drastica a circulatiei, impartind orasul pe zone (A - zona ultracentrala, si B - zona cartierelor, aflata intre inelul median si limita orasului). Astfel, in zona A, intre orele 5,00-10,00 si 17,00-24,00, nu puteau circula masini mai grele de 5 tone, decat cu autorizatie speciala.

In restul timpului, circulatia lor era interzisa cu desavarsire. In zona B, se impuneau aceleasi restrictii, dar pentru masinile mai mari de 7,5 tone.

Cum Hotararea 106/2004 permite accesul tuturor masinilor de peste 7,5 tone in tot orasul intre orele 21,00 si 7,00, rezulta ca soferii masinilor mai mari de 7,5 tone (5 tone pentru zona ultracentrala) pot circula, practic, fara a risca amenzi, numai intre orele 5,00-7,00 si 21,00-24,00. Cei care circula, totusi, intre orele 24,00 si 5,00 ar trebui amendati pe baza hotararii mai vechi, cu 800.

000 de lei, iar cei care ar circula dupa hotararea veche, intre orele 7,00-10,00 si 17,00-21,00, risca amenzile mari din ultima hotarare, de 30-50 milioane lei. Cum noua hotarare nu o abroga pe cea veche, inseamna ca ele trebuie aplicate impreuna.

Astfel, respectand si Legea mediului (137/1995, completata ulterior) constructorii vor trebui sa opreasca lucrul intre orele 0,00-5,00, ceea ce acum nu se intampla.