Cresterea spectaculoasa a cererii mondiale de otel ar putea face din anul 2004 cel mai prosper an din ultimul deceniu pentru industria siderurgica a lumii, ale carei intreprinderi au cunoscut, in primul semestru, performante uimitoare. Grupul franco-hispano-luxemburghez Arcelor, nr.

1 mondial, a anuntat ca beneficiile sale au sporit in al doilea trimestru cu 280%, situandu-se la 631 milioane de euro. In aceeasi perioada, canadianul Dofasco a facut un salt de 185%, iar gigantul american U.S. Steel a raportat un beneficiu de 211 milioane de dolari, fata de o pierdere de 49 de milioane cu un an in urma.

Pana si Nippon Steel, care a avut mult de suferit de pe urma stagnarii timp de peste zece ani a economiei japoneze, a reusit sa iasa de pe rosu. "Planeta otel merge foarte bine", declara presedintele Arcelor, Guy Dolle, care se asteapta ca productia mondiala sa depaseasca in 2004 "pragul mitic" de un miliard de tone. Exista mai multi responsabili de un asemenea entuziasm al pietei.

China, care, pentru a-si alimenta nebuneasca expansiune economica, a consumat in mai putin de trei ani mai mult otel decat Statele Unite intr-o jumatate de secol, este unul. Altul, mult mai profund, este insa restructurarea siderurgiei mondiale. Inainte de "Ziua R", pe piata exista un surplus de productie.

Dupa restructurare, in cursul careia au fost reduse importante capacitati de productie, cererea si oferta s-au echilibrat, iar pe piata a inceput sa se manifeste chiar o penurie de produse siderurgice. Actuala crestere exploziva a preturilor la produsele siderurgice nu este deci conjuncturala, ci de durata.

Iar industriile care consuma astfel de produse nu au alta sansa decat sa se adapteze la noile conditii. Romania primeste un sprijin nesperat de pe piata mondiala a otelului. Ispat-Sidex Galati - care pana la privatizare era cea mai mare "gaura neagra" a economiei romanesti, cu pierderi zilnice de un milion de dolari - a devenit una dintre cele mai prospere companii.

Succesele sale se datoreaza nu numai managementului performant al noului proprietar, ci si conjuncturii favorabile de pe piata internationala. Cererea externa este atat de mare incat pentru piata interna nu ramane mai nimic din productia combinatului, care se vinde la un pret dublu fata de anul trecut.

Nu mai putin important este insa sprijinul indirect pe care piata mondiala a otelului il da eforturilor Romaniei de a se integra in economia europeana. Cheia care deschide poarta Uniunii Europene, in care vrem sa intram in 2007, este concurenta. Pentru ca, si in integrarea europeana este ca in fotbal.

Daca echipa Romaniei vrea sa joace, sa spunem, cu cea a Angliei, trebuie sa respecte regulamentul FIFA. In caz contrar, Steaua Orodel o mananca. Uniunea Europeana are o piata unica, in care toti jucatorii se conduc dupa aceleasi reguli. Nimeni nu poate sa patrunda pe o astfel de piata cu alte reguli.

Dosarul concurenta pe care Romania il negociaza cu Comisia Europeana are doua componente de baza: concurenta si ajutorul de stat. Prima componenta - care se refera la intelegeri ce pot duce la impartirea pietei si preturi nereale, la fuziuni de tip cartel si la abuzul de pozitie dominanta - nu ridica probleme deosebite. A doua componenta este insa foarte greu de negociat.

Motivul nu este atat volumul mare al ajutorului de stat, cat mentalitatea despre un astfel de ajutor. In Romania, circa 60% din totalul ajutorului de stat este acordat industriei siderurgice pentru restructurare. Cele cinci combinate care au mai ramas (de la Galati, Hunedoara, Resita, Targoviste si Campia Turzii) sunt privatizate.

Ele primesc ajutoare de stat in baza unor programe de restructurare, care prevad investitii pentru modernizarea capacitatilor de productie si asigurarea viabilitatii companiilor. Astfel incat la incheierea programelor sa nu mai fie nevoie de ajutor, care, dupa regulile Uniunii Europene, se acorda o singura data.

Sprijinul pietei mondiale consta, pe de o parte, in faptul ca restructurarea siderurgiei romanesti este mult mai usor de facut intr-o conjunctura internationala favorabila decat intr-una nefavorabila, iar, pe de alta parte, in aceea ca, daca vom reusi sa finalizam cu Comisia Europeana ajutorul pentru siderurgie, vom avea o optiune importanta pentru incheierea dosarului concurenta.

Sustinerea externa nu este totusi suficienta. Romania vine de departe, de unde se nega existenta concurentei si se considera ca ajutorul de stat este chiar un instrument de dezvoltare economica. Astfel de conceptii sunt promovate si astazi de la cele mai inalte niveluri.

Multe intreprinderi continua sa primeasca ajutoare de stat nu pentru a se restructura si deveni viabile, ci, pur si simplu, pentru a supravietui in vechile structuri ineficiente. In asemenea conditii este foarte greu sa convingi Comisia Europeana ca vei folosi statul in competitia din economie ca arbitru si nu ca jucator care isi da cu stangu-n dreptu'.

Aderarea Romaniei la Uniunea Europeana este, inainte de toate, o problema de mentalitate. Daca guvernantii nostri nu vor reusi sa-si schimbe modul de a gandi, riscam sa ramanem pe dinafara, cu toate incurajarile primite de la Bruxelles sau de aiurea.