In timp ce oficialii politici si militari ai tarilor care au trupe in Irak fac declaratii angajatoare si promit sa ramina alaturi de Statele Unite atit cit va fi nevoie, populatia de acasa se teme pentru soarta celor plecati in misiune si inclina din ce in ce mai mult pentru aducerea trupelor acasa, releva Associated Press.

Toate cele 31 de tari ramase in coalitia condusa de SUA in Irak au semnat saptamina trecuta o declaratie initiata de Bulgaria si promovata de Statele Unite, in care condamna recentele rapiri si decapitari ale cetatenilor straini de catre insurgentii irakieni si promit sa nu faca nici o concesie rapitorilor.

Desi scopul documentului a fost acela de a mentine coalitia cit mai unita, dupa retragerea Spaniei si Filipinelor, temerile populatiei din tarile angajate in Irak nu fac decit sa sporeasca continuu.

Romania a declarat ca isi va pastra trupele in Irak macar pina la sirsitul acestui an, dar cei de acasa nu par a fi deloc incintati de aceasta implicare. “Nu sint de acord cu trimiterea soldatilor romani acolo. Sint permanent in pericol, si pentru ce?”, se intreaba Marian Ciobanu, 28 de ani, agent de securitate, intr-un sondaj realizat de agentia Associated Press.

“Mi-e mila de cei care au plecat in Irak si nu stiu daca se vor mai intoarce. Daca as fi avut un fiu, as fi facut tot ce puteam ca sa nu plece acolo. Eu am mai trecut printr-un razboi”, a declarat Victoria, o pensionara de 70 de ani.

Si sondajul a fost facut inainte ca vineri, 60 dintre cei 700 de soldati romani din Irak sa fie atacati de insurgentii irakieni in timpul unei patrulari de rutina, comenteaza AP.

Opinia publica, in dezacord cu autoritatile

Trei din patru polonezi nu sint de acord cu raminerea trupelor lor in Irak, cu sapte procente mai multi decit in iunie, a concluzionat cel mai recent sondaj. Alti 83a se tem ca tara lor sa nu devina tinta atacurilor teroriste, deoarece are 2.400 de soldati in coalitie si comanda alti 3.800 de soldati de alte nationalitati, fiind un aliat de baza al Statelor Unite.

Republica Ceha a semnat si ea declaratia desi, nici in aceasta tara, populatia nu este de acord cu implicarea in conflictul din Irak.

Guvernul bulgar intentioneaza sa ramina alaturi de Statele Unite, patrindu-si cei 480 de soldati in Irak, in ciuda decapitarii a doi soferi bulgari luna trecuta, desi un sondaj de opinie a scos la iveala faptul ca patru din cinci cetateni se tem ca implicarea tarii in conflictul din Irak va atrage atacurile teroriste asupra civililor de acasa.