Bancile nu isi vor permite sa piarda un client care castiga 5.000 de euro pe luna doar pentru ca a fost plecat din tara si nu si-a platit trei rate, de exemplu. Acesta isi poate lua credit, dar cu un avans si o dobanda mai mare. Potrivit bancherilor, chiar si pentru cel care are un venit lunar modest si vrea un credit pentru o masina de spalat, sa zicem, exista solutii.

Mai exact, o dobanda mai mare decat cea pe care o practica banca la care s-a adresat pentru contractarea imprumutului pentru ca "unui client care nu isi permite sa plateasca prea mult nu ii putem pretinde un avans mai mare", spune reprezentantul unui banci comerciale.

Exista, ce-i drept, si banci care vor fi mai aspre in finantarea clientilor rau-platnici si, in functie de politica fiecareia, respectivul solicitant de credit poate fi refuzat. "Este drept ca restanta este o nota proasta pentru clientul bancii, dar se iau in considerare toate elementele. In cazul in care clientul a avut motive viabile sa nu plateasca, va fi creditat in continuare.

Iar daca este un restantier fara vreun motiv clar, exista posibilitatea ca acesta sa nu mai primeasca imprumut ani de zile, dar depinde de politica fiecarei banci. In nici un caz nu este o regula", afirma presedintele BRD-Societe Generale, Bogdan Baltazar.

Bancile n-au acces la "bunii-platnici"

Din 16 august, intr-o prima etapa, Biroul de Credit va pune la dispozitia bancilor informatii despre clientii care s-au imprumutat, dar au intarziat cu platile ratelor aferente creditelor, asa-zisii "rau-platnici".

Din octombrie, se va trece la crearea listelor cu ceilalti clienti, dar bancile nu vor avea acces la monitorizarile bunilor-platnici. Si asta pentru ca bancile ar putea sa ceara lista celor care nu au probleme cu rambursarea ratelor si sa ii crediteze doar pe acestia.

"Bancile nu vor putea obtine informatii despre clientii care isi platesc ratele la timp, ci numai despre restantieri", afirma directorul general al Biroului de Credit, Serban Epure.

Monitorizarea BNR este secreta

De monitorizarea creditelor neperfomante se va ocupa si Banca Nationala a Romaniei (BNR), asa cum a facut-o si pana acum, dar pentru creditele de peste 200 de milioane de lei. De la 1 septembrie, BNR isi va spori banca de date si cu imprumuturile mai mici, adica se va suprapune oarecum activitatii pentru care a fost infiintat Biroul de Credit.

Banca centrala a hotarat sa reduca de la 200 de milioane la 100 de milioane de lei plafonul unui credit ce trebuie raportat de bancile comerciale catre Directia de Supraveghere a BNR.

Singura diferenta ar consta in faptul ca datele monitorizate de BNR sunt "strict secrete", dupa cum afirma consilierul guvernatorului BNR, Adrian Vasilescu, in vreme ce monitorizarea facuta de Biroul de Credit asupra restantierilor va fi la indemana bancilor.

Instiintarea Biroului de Credit a fost decisa anul trecut de catre Consiliul de Administratie al Asociatiei Romane a Bancilor. Romania este cea de-a treia tara din cele foste comuniste care are o astfel de institutie de monitorizare a creditelor, dupa Polonia si Cehia.