Majoritatea firmelor de pe piata.ro asteapta ca afacerea online sa genereze vanzari si sa atraga cat mai multi vizitatori. Din pacate acest lucru nu este posibil fara a avea vizibilitate in motoarele de cautare internationale.

Potrivit lui Mircea Piturca, specialist in webmarketing, „webmasterii romani nu au nici cele mai elementare cunostinte despre promotie, optimizare, submitere si publicitatea online. Submiterea automata la peste «100.

000 de motoare de cautare» nu va aduce site-ului traficul dorit, adaugarea unor meta taguri nu mai face diferenta, asta pentru ca algoritmii motoarelor de cautare s-au schimbat“. Acesta aduce in discutie optiunea optimizarii paginilor web pentru motoarele de cautare.

Acesta considera ca viitorul consta in „optimizarea, submiterea si pozitionarea paginiilor web pentru motoarele de cautare cu scopul de a obtine trafic web. Nu de alta, dar pentru marea majoritate a site-urilor tot traficul provine numai din motoare de cautare. De aceea clasarea in primele zece pozitii a paginilor web pentru motoarele de cautare va duce la trafic web“.

Dupa cum se cunoaste, principalele motoare de cautare si directorii folositi de utilizatorii din Romania sunt Google, Yahoo! si MSN, iar dintre cele romanesti mentionam Trafic.ro, Top100.ro, Home.ro si Kappa.ro. Pentru a obtine impactul dorit este necesar ca inainte de a incepe o afacere online sa fie automat consultat un specialist online.

De la alegerea numelui si designul site-ului la web hostingul sau merchant account, toate aceste etape sunt importante. Nu de alta, dar traficul provenit din motoarele de cautare poate produce de sase ori mai multe vanzari decat cele provenite din bannere publicitare si e-mail marketing.

Optimizarea si promotia web pretinde ca garanteaza primele 10 pozitii in motoarele de cautare internationale. In felul in care se dezvolta Internetul in Romania, promotia web devine din ce in ce mai importanta, fiind un element activ al unei campanii de marketing online.

Aceste elemente necesare in dezvoltarea unei afaceri pe Internet nu sunt luate intotdeauna in calcul de patronii firmelor interesati de comertul virtual.

Optimizarea nu poate garanta insa rezultatele promise decat in cazul unei concurente slabe. Acolo unde designerii iau in calcul acest aspect, doar o parte dintre site-uri vor reusi sa intre in primele zece, in functie de talent, dar si de noroc.

Cei care pretind ca stiu totul si ca pot acorda garantii de multe ori exagereaza, intrucat, de cativa ani, gestionarii motoarelor de cautare isi iau masuri impotriva metodelor de manipulare a rezultatelor. Acestia incearca sa fie mereu cu un pas inaintea optimizatorilor si merg chiar pana la excluderea din motorul de cautare a site-urilor care abuzeaza de algoritmul de selectie.