Casetele de valori - la mare cautare

Romanii isi pot pastra obiectele de valoare la banca cu doar 100 mii lei/luna

de Raluca Barbuneanu     Adevarul
Marţi, 10 august 2004, 0:00


Inchirierea unei casete de valori se face in baza unui contract incheiat cu banca unde exista astfel de casete libere. Evident, plusul de siguranta nu este gratuit. Inchirierea unei casete de valori costa intre 100 de mii (la BCR) si un milion de lei/luna (la HVB Bank), fara TVA.

Costurile sunt chiar mai mari atunci cand se opteaza pentru plata unui comision proportional cu valoarea declarata a bunurilor care se pastreaza in incinta bancii, varianta care garanteaza o despagubire pe masura in cazul unei "nenorociri". In aceasta situatie, majoritatea bancilor practica un comision de 1,5 la suta din valoarea bunurilor pastrate pentru o luna.

"Puteti pastra un tablou de un milion de dolari semnat de Van Gogh, in casetele de valoari cu 100 de mii pe luna, in cazul valorii nedeclarate sau cu 15.000 de dolari pe luna.

Daca platiti insa mai mult, aveti siguranta ca banca va va restitui totul, pana la ultimul banut in cazul in care tabloul pastrat in caseta de valori este distrus de inundatii sau alte calamitati sau este furat", spun angajatii bancilor care au astfel de indeletniciri.

Cei care nu-si declara valoarea bunurilor pastrate in caseta de valori beneficiaza, in situatia in care se intampla o "nenorocire", de despagubiri in limita sumelor "propuse" de banca in contractul de inchiriere. Hotii au insa sanse minime de a pune mana pe ceva ce se pastreaza in casetele de valori ale bancilor, spun reprezentantii acestor institutii.

Asta pentru ca exista sisteme de securitate multiple. Astfel, este nevoie de doua chei in acelasi timp pentru a deschide o cutie de valori. Una o pastreaza deponentul, cealalta functionarii bancii. Prin urmare, nici un "rau voitor" angajat printr-o eroare intr-o banca nu se poate atinge de bunurile depozitate.

Bunurile sunt la fel de protejate si daca proprietarul pierde cheia de la caseta de valori. Pentru ca de fiecare data cand solicita accesul i se verifica identitatea. Celelalte masuri de siguranta constau in supravegherea cu camere video a zonelor unde se afla casetele de valori si eliberarea de legitimatii magnetice pentru cei care au acces la aceste zone, "tinute sub cheie".

Desi sunt la mare cautare in tarile occidentale, din cele circa 30 de mii de casete de valori din intreaga tara, mai cautate sunt cele din Bucuresti. Sansele cele mai mari pentru locuri libere sunt la BCR, care are peste 11.000 de casete de valori in toata tara. Si la BancPost exista 4.150 de casete de valori, dintre care 800 in Bucuresti. BRD SocGen pune la dispozitia clientilor peste 2.

000 de astfel de locuri de pastrare a valorilor, iar HVB Bank, 1000. "In Bucuresti suntem ocupati aproape 100 la suta", a fost raspunsul angajatilor bancilor atunci cand erau intrebati de interesul aratat de clienti pentru astfel de servicii. Insa in restul tarii sunt putini cei care isi pastreaza valorile in cadrul bancilor.

"O explicatie ar fi numarul ridicat de spargeri din Capitala, sau poate ca aici sunt mai multi oameni cu bani decat in provincie", mai spun cei care au grija de averile romanilor.















3899 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version