Intre timp, ziarele de la Tiraspol continua sa instige populatia contra parintilor si copiilor care refuza sa accepte inchiderea scolilor care folosesc grafie latina.

Diplomati ai Uniunii Europene au sosit luni la Chisinau, la solicitarea Inaltului Reprezentant al UE pentru Politica Externa Comuna si Securitate, Javier Solana, pentru “a incuraja reluarea negocierilor” in problema transnistreana, se arata intr-un comunicat de presa al UE. Delegatia UE este condusa de Robert Cooper, director general in Consiliul UE.

Scopul acestei misiuni este de “a contribui la restaurarea calmului dupa o perioada de tensiuni in crestere in regiunea nistreana”, se arata in comunicat. Se precizeaza ca “diplomatii UE vor incuraja toate partile sa reia negocierile in format pentalateral, condus de OSCE”.

Decizia lui Solana de a trimite aceasta delegatie survine “in urma tensiunilor dintre Chisinau si Tiraspol inregistrate in ultimele saptamini”. In aceasta perioada Solana “a fost in contact permanent cu autoritatile de la Chisinau, inclusiv cu presedintele Vladimir Voronin, dar si cu ministrul de externe al Rusiei, Serghei Lavrov”.

Vizita diplomatilor UE este una de informare. Ei doresc sa-si creeze o impresie proprie despre evenimentele din Transnistria. Agentia de presa Oreanda din Rusia scrie ca in Republica Moldova a sosit, luni, si reprezentantul special al Moscovei, Igor Savolski. Ambasada Federatiei Ruse la Chisinau a evitat deocamdata sa ofere detalii despre vizita lui Savolski in Republica Moldova.

“Condamnam actiunile politice nelegitime”

Sefii directiilor raionale si municipale invatamint, tineret si sport au adresat o scrisoare deschisa autoritatilor din Tiraspol si structurilor internationale in care le cer “sa se trezeasca din agonia politica murdara, sa se patrunda de responsabilitate in actiunile intreprinse si sa manifeste ratiune in actiunile pe care le intreprind”.

“Condamnam vehement actiunile politice nelegitime ale autoritatilor de la Tiraspol prin intimidarea copiilor si a cadrelor didactice. Sintem alaturi de dumneavoastra, dragi colegi, copii si parinti, in lupta dreapta pentru apararea demnitatii umane, a dreptului fiecarui copil de a fi instruit in limba materna”, se arata in scrisoare.

Totodata, autorii scrisorii deschise spera ca multiplele adresari catre organizatiile internationale si tarile-garante vor duce la intreprinderea unor actiuni concrete pentru stabilizarea situatiei si reglementarea pasnica a divergentelor in vederea respectarii drepturilor tuturor locuitorilor din regiune, indiferent de etnie, aspiratii si viziuni sociale.

“De asemenea, optam pentru o abordare constienta a problemei de catre toti factorii decizionali in favoarea drepturilor copilului. Sintem pe deplin constienti ca situatia creata poate genera noi conflicte, atit pentru Moldova, cit si pentru Europa de Sud-Est, fapt care este inadmisibil”, se mai spune in scrisoare.

“Copiii liberi” denunta propaganda lui Smirnov

Un grup de copii de la Liceul “Alexandru cel Bun” a remis organismelor internationale acreditate la Chisinau un eseu privind masina propagandistica de la Tiraspol. Copii liberi. Asa se numesc elevii care in vacanta de vara lupta pentru drepturile lor. Pe linga eseu, ei au expediat mai multe citate din ziarele de la Tiraspol, in totalitate aflate sub controlul lui Smirnov.

“Pentru a educa copiii in stilul valorilor Romanesti si a Romaniei Mare este nevoie doar de o simpla inegistrare la Ministerul Educatiei de la Tiraspol”, afirma analistul V. Ostrovskii de la ziarul “Transnistria”.

“In cazul nostru putem spune ca toti cei care nu pot supravietui fara valorile romanesti au citeva ore de mers pina in locul unde li se va permite toate acestea”, spune analistul de la Tiraspol, mentionind: “Noi cu placere vom merge in intimpinarea acestor persoane”.

“Scopul unui numar redus de romani care locuiesc pe pamintul nostru, exploatind loialitatea, rabdarea si internationalismul nostru, este acelasi ca si al stramosilor lor care luptau sub drapelurile generalului Antonescu: de a-i lichida pe toti rusii, ucrainenii, moldovenii, evreii, pe toti cei care nu pot spune “Eu sint roman””, scrie ziarul “Transnistria”.

Autorul sustine ca un alt scop al acestor persoane este sa lichideze independenta Transnistriei.