In 10 ani, cat a fost presedinte, Ion Iliescu a vazut o treime dintre tarile lumii. Din 181 de state, presedintele a vizitat nu mai putin de 60, iar in multe altele a pus piciorul macar pentru cateva ore, cu ocazia vreunui summit.

Functia de presedinte al Romaniei i-a dat posibilitatea lui Ion Iliescu sa calatoreasca prin locuri pe care, ca simplu cetatean, nu ar fi avut ocazia sa le vada vreodata. Iliescu a batut Europa in lung si-n lat, a fost in multe tari asiatice, a traversat de cateva ori Atlanticul pentru a merge in SUA, a trecut Ecuatorul pentru a vizita America Latina si Africa de Sud.

In total, seful statului a vazut 60 de tari, din 181. Numarul vizitelor oficiale depaseste aceasta cifra, pentru ca in unele tari a fost de mai multe ori in cursul mandatelor sale.

CONSTITUTIE. Potrivit Constitutiei, presedintele este cel care conduce politica externa a tarii. Vizitele au fost dedicate atat stabilirii, relansarii sau dezvoltarii relatiilor politice cu alte state, cat si legate de cooperarea economica.

Desi legea fundamentala a Romaniei nu prevede atributii ale presedintelui tarii in domeniul economic, relatiile active cu alte state, in acest domeniu, decurg din existenta unor bune relatii politice. De aceea, in multe dintre vizitele sale, Iliescu a urmarit in primul rand sa dea un semnal pentru mediile de afaceri.

Bilantul vizitelor in strainatate in calitate de presedinte arata ca el a reprezentat Romania la cel mai inalt nivel pe toate continentele. Cu exceptia catorva tari europene, in special a celor nordice, a regiunilor inca macinate de conflicte militare, a unui mic numar de state din America Latina, Asia si Africa, Ion Iliescu a fost peste tot.

PRIMELE VIZITE. In 1993, Iliescu a vizitat Argentina, Uruguay, Chile, Columbia, Barbados, Kenya, Africa de Sud, Slovacia. Iliescu a facut chiar si o escala in Mauritius, unde a participat la Conferinta Mondiala a Francofoniei.

In anul urmator, sase tari au fost pe lista vizitelor prezidentiale: Republica Populara Coreeana, Grecia, Franta, Marea Britanie, Belgia, Statele Unite ale Americii.

In 1995, presedintele a vizitat Polonia, Albania, Italia, Vatican si Statele Unite ale Americii. In ultimul an de mandat, inainte de a intra in opozitie, presedintele Iliescu a fost ocupat cu vizitarea a nu mai putin de 10 state: Armenia, Georgia, Azerbaidjan, Republica Moldova, R.F. Iugoslavia, Maroc, Danemarca, Spania, Regatul Unit al Marii Britanii, Federatia Rusa.

In Franta, Iliescu a fost primit de presedintele Frantei, FranIois Mitterand, la Palatul Elysee si a avut o intalnire cu Jacques Chirac, care la acea vreme era primar al Parisului, iar la Londra s-a intalnit cu premierul britanic John Major, dar nu a fost oaspete al reginei Marii Britanii la Palatul Buckingham, dar in ’95 a fost primit la Casa Alba.

TURNEE EXOTICE. In ultimul sau mandat, presedintele Iliescu nu numai ca si-a programat mult mai multe vizite externe, dar si destinatiile au fost dintre cele mai exotice.

Intensificarea vizitelor a fost insa dictata si de faptul ca Romania se afla in plina campanie pentru aderarea la NATO si incerca sa nu rateze cursa pentru integrarea in Uniunea Europeana.

Cu toate acestea, in periplul sau, presedintele Iliescu nu a vizitat numai statele occidentale, ci s-a deplasat in aproape toate colturile lumii, unde a avut parte de cele mai excentrice experiente. De exemplu, in Vietnam, gazdele i-au cantat “Zarzarica, zarzarea“, iar in China a primit cadou o motocicleta.

Anul 2001 a insemnat descinderi in Italia, la Vatican, in Polonia, Armenia, Grecia, Letonia si Lituania.

Seful statului a participat si la reuniuni internationale in Skopje (Macedonia) - reuniunea sefilor de stat din tarile SEECP, Plovdiv (Bulgaria) - Trilaterala Romania-Bulgaria-Turcia, Laeken (Belgia) - summit-ul UE, Sofia (Bulgaria ) - reuniunea Clubului Balcanic si reuniunea cu tema “Contributia Noilor Democratii la Securitatea Europeana si Euro-Atlantica“, Verbania si Stresa

(Italia) - reuniunea sefilor de stat din Europa Centrala, Geneva (Elvetia) - summit-ul Organizatiei Mondiale pentru Proprietatea Intelectuala, New York (SUA) - summit-ul ONU, Varsovia (Polonia) - Conferinta pentru combaterea terorismului, Madrid (Spania) - Conferinta Internationala privind Tranzitia si Consolidarea Democratiei etc.

Anul 2002 a inceput in forta cu un turneu asiatic: Emiratele Arabe Unite, Japonia, Vietnam, Filipine, Singapore. Au urmat: Austria, Ucraina, Macedonia, Egipt si Iordania, la care s-au adaugat pentru a doua oara Georgia, Azerbaidjan si Iugoslavia.

Presedintele si-a dovedit preferinta pentru tarile arabe si in 2003, cand a inceput anul cu vizite in Tunisia si Algeria. Au urmat Federatia Rusa, Uzbekistan, Bulgaria, Croatia, China, Ungaria, Kazahstan, Germania, Portugalia, Senegal si Panama.

In 2004, vizitele oficiale s-au limitat la Danemarca, Serbia, Belgia si Slovenia, plus o descindere in SUA, la inmormantarea fostului presedinte Ronald Reagan.

ZARZARICA

La sfarsitul vizitei in Republica Socialista Vietnam, presedintele a avut parte de o surpriza din partea gazdelor. La intalnirea cu Asociatia de prietenie Romania – Vietnam s-a vorbit practic numai romaneste, iar sala de conferinte a Hotelului Daewoo din Hanoi a fost plina de stegulete tricolore. Totul s-a incheiat apoteotic cu un program artistic rupt de pe plaiurile mioritice.

Vietnamezii, bine reprezentati si la capitolul port popular romanesc, i-au cantat oaspetelui pe limba lor, dar pe muzica noastra.

La “Trandafir de la Moldova“ a fost cum a mai fost, dar cand s-au lansat acordurile din “Zarzarica, zarzarea!“ presedintele Iliescu s-a alaturat si el corului vietnamez, dand dovada si de inventivitate in folosirea instrumentelor populare locale.

Aici s-a atins punctul maxim al intrevederii, asistenta trecand la modelul stadioanelor cu valurile “ola“ de bucurie. Delegatia oficiala a presedintelui a fost luata prin surprindere de asemenea manifestari care nu erau prevazute in protocolul.

PE AEROPORT, LA MECI

In septembrie 2003, in timp ce se intorcea dintr-o vizita oficiala din Kazahstan, Ion Iliescu a urmarit, in salonul oficial al Aeroportului Otopeni, reluarea golului inscris de Adrian Mutu in partida Romania - Danemarca din preliminariile Campionatului european de fotbal din 2004.

Aeronava prezidentiala aterizase pe Aeroportul Otopeni in pauza meciului Romania - Danemarca, disputat la Copenhaga, si incheiat la egalitate, scor 2-2, si chiar in momentul in care presedintele Iliescu se indrepta spre iesirea din aeroport, Mutu a marcat, ceea ce a generat ovatiile personalului aeroportului si pe ale ofiterilor SPP.

Imediat, Iliescu, consilierii sai, ministrii, presedintii Senatului si Camerei Deputatilor, directorul SRI si cel al SIE si ceilalti oficiali prezenti au inconjurat televizorul din salonul oficial pentru a urmari reluarea golului marcat de Adrian Mutu in debutul reprizei a doua, dupa ce danezii inscrisesera un gol in prima repriza.

Presedintele s-a declarat optimist, in cel mai important moment al partidei, in privinta sanselor de calificare ale nationalei Romaniei, dar calificarea a fost ratata. (Dana Piciu)

LATINO

Presedintele Ion Iliescu a dansat in toamna anului 2003 pe ritmuri latino-americane la dineul ocazionat de aniversarea independentei Republicii Panama, moment care a facut parte din programul vizitei sefului statului roman in aceasta republica din America Centrala.

Dineul oficial oferit de presedintele Republicii, Mireya Elisa Moscoso - prima femeie sef de stat in Panama - s-a transformat intr-o petrecere care a durat pana la 3 dimineata, sefii de stat prezenti, inclusiv Ion Iliescu, dansand pe ritmuri latino-americane.

A doua zi seful statului roman a facut o vizita la Canalul Panama, unde a apasat butonul care actioneaza ecluza canalului, permitand astfel trecerea unui vas de mare tonaj. El s-a aflat atunci in Panama pentru a participa la manifestarile dedicate aniversarii unui centenar de la proclamarea independentei Republicii Panama.

Pe langa Panama, in acel turneu, Iliescu a mai vizitat Statele Unite, Portugalia si Senegal. (Carmen Vintila)

REGE PENTRU O ZI

In timpul descinderii in Filipine, presedintele Iliescu a fost “victima“ unui ritual specific acestei tari. Asa cum li se intampla tuturor sefilor de state care vin in vizita in Filipine, si presedintele Ion Iliescu a fost incoronat rege pentru o zi, punandu-i-se pe cap o coroana de orhidee.

Iliescu a vizitat la Manila Palatul Malacanang, unde s-a intalnit cu Gloria Macapagal-Arroyo, presedintele Republicii Filipine, careia i-a conferit Ordinul National “Steaua Romaniei“, in grad de Colan. A participat la un simpozion economic si a vizitat un fluturar, adica o gradina in care erau crescuti fluturi. Insectele s-au indragostit imediat de presedintele roman, invadandu-l.

(Monica Iordache)

AVIONUL LUI CEAUSESCU, MODERNIZAT

Inca de pe timpul lui Ceausescu, presedintii Romaniei au calatorit in strainatate cu o aeronava Boeing 707 apartinand companiei Romavia. Catre sfarsitul anului 2002 s-a finalizat modernizarea, in Israel, a avionului prezidential, operatiune care incepuse inca din luna noiembrie a anului 2000.

Fostul avion al lui Ceausescu a fost dotat cu aparatura de ultima ora care permite decolarea si aterizarea in conditii extreme, ziua sau noaptea. A fost dotat, de asemenea, cu patru motoare si i s-a marit capacitatea rezervorului, ceea ce permite efectuarea de zboruri la distante foarte mari fara escale. In aeronava au fost amenajate un salon, un birou si un mic dormitor pentru seful statului.

Primul zbor cu acest avion al presedintelui a fost facut in octombrie 2002 in Azerbaidjan. La intoarcerea din aceasta vizita Iliescu s-a declarat foarte multumit de aeronava si a spus ca in timpul zborului a putut chiar sa lucreze.

Aparatul Boeing 707 este destinat curselor speciale, care, conform legii, sunt deplasarile sefului statului, ale primului ministru, ale presedintilor Senatului si Camerei Deputatilor. Aparatul este in custodia Ministerului Apararii Nationale, iar costul mentinerii zilnice la parametri optimi de zbor este de circa 6.000 de dolari. (Dana Piciu)