Pentagonul a cerut marti Congresului american sa i se acorde suma de 500 milioane de dolari pentru crearea unei retele de militii “prietene” in lume, cu scopul de a-i elimina pe teroristii care se ascund in zonele “neguvernate” ale globului, transmit agentiile internationale de presa.

Suma solicitata va servi la antrenarea si echiparea de forte de securitate locale pentru combaterea terorismului si a insurectiilor, a precizat ministrul adjunct al apararii, Paul Wolfowitz.

Nu au fost anuntate oficial nume privind potentialii beneficiari ai programului Pentagonului, dar, potrivit unor responsabili americani, intre acestia s-ar numara zone precum frontiera pakistanezo-afgana, Irak, Caucaz, Cornul Africii sau Filipine, unde se stie ca opereaza militanti islamici radicali.

Este vorba de o strategie care a mai fost folosita cu succes in Afganistan, unde fortele speciale americane au creat aliante cu lideri tribali in vederea rasturnarii regimului talibanilor, in 2001.

Pe de alta parte, Departamentul american pentru Securitate Interna a anuntat ca SUA vor declansa o “luna de alerta terorista”, incepind cu data de 9 septembrie, pentru a-i incuraja pe cetatenii americani sa se pregateasca pentru un eventual atentat.

Cetatenii americani trebuie “sa stie mai bine cum sa se pregateasca pentru situatii de urgenta, sa-si faca provizii, sa stabileasca un plan de comunicare cu familia si sa devina mai constienti de riscurile care le pot ameninta comunitatea in care traiesc,” se arata intr-un comunicat al departamentului.