BNR a apelat la instrumentul grosier al rezervelor minime obligatorii fiindca distanta dintre inflatie si realitatile din economie impunea o parghie puternica . Imediat dupa plecarea Misiunii FMI, BNR a luat decizia majorarii rezervelor minime obligatorii in valuta, de la 25% la 30%, iar premierul Nastase si-a redus “pretentiile“ de crestere economica de la 7% la 6,5%.
Poate sa fie vorba, fireste, de o simpla coincidenta numai ca in decembrie 2003, banca centrala isi facuse un adevarat titlu de glorie din faptul ca n-a pus frana brusca creditarii prin majorarea rezervelor minime obligatorii, dupa cum ceruse FMI.
Oficialii BNR mai spuneau atunci ca au incredere in puterea de raspuns a economiei la cresterea cererii interne si ca Guvernul va apela la parghii structurale pentru limitarea deficitului.
Iata insa ca la opt luni de la declaratiile respective nu se mai pomeneste nimic nici de reactia asteptata a economiei la plusul de cerere, nici de rezultatul masurilor Executivului. Se observa doar un deficit extern care, daca se va mari in ritmul inregistrat dupa primul semestru, va depasi la pas nivelul negociat cu FMI.
Asa ca se procedeaza, pe tacute, la majorarea “garantiilor“ depuse de banci la BNR – rezervele minime obligatorii.
Dar problema nu se rezuma doar la deficitul de cont curent. Simultan cu majorarea rezervelor minime la depozitele in valuta are loc o a treia scadere a dobanzii de interventie la lei, pana la 19,25%. Doua procente in doua luni.
Asta inseamna ca intuitia ministrului Finantelor nu da nici de aceasta data gres: scaderea inflatiei, evolutiile macro si intelegerea cu FMI sunt tot atatea motive ca dobanzile sa se reduca. De fapt era jenant ca anul 2004 sa se incheie la o inflatie de 9%, iar dobanzile la creditele in moneda nationala sa ramana tot la 25%-30%.
Si-ar fi dat seama oricine ca performantele din tabela cu indicatori macroeconomici n-au nici o legatura cu ce se intampla in economie. Mai mult, Trezoreria are nevoie de reducerea cheltuielilor cu imprumuturile, fiindca sunt atatea de facut intr-un an electoral si mai trebuie sa scada si deficitul bugetar la 2% din PIB. Cum sa se faca toate astea daca reforma structurala tot nu s-a facut?!
In fine, prinsa in cleste intre cerintele FMI si comandamentele Guvernului, bancii centrale i-a ramas o singura cale ca sa impace pe toata lumea: restrangerea surselor de finantare pentru creditul in valuta. S-a actionat asupra imprumuturilor in devize fiindca ele reprezinta grosul – 60% din totalul creditului neguvernamenal.
Oricum ar fi, trebuie mentionat un element esential. In Romania, o influenta mai importanta decat nivelul de dobanda o exercita asupra volumului creditului accesul la bani. Aceste rezerve minime inalte, pe care in zona noastra le mai intalnim doar in tarile care s-au confruntat cu razboaie, ingreuneaza accesul la lichiditate.
Si atunci nu e deloc surprinzator ca in ultimii ani inflatia s-a redus mai rapid decat a crescut creditul.
Recapitulam. Pentru ca economia n-a reusit sa raspunda printr-o oferta competitiva la cererea in crestere se limiteaza, nenatural, consumul populatiei. De aici rezulta ca Guvernul a ezitat din nou sa-i opreasca sa consume pe cei care se hranesc din arierate.
BNR a apelat in cele din urma la instrumentul grosier al rezervelor minime obligatorii fiindca distanta din ce in ce mai mare dintre inflatie si realitatile din economie impunea o parghie extrem de puternica pentru dezamorsarea tensiunilor. Se limiteaza resursele pentru imprumuturile in valuta deoarece ele au cea mai mare pondere in totalul creditului.
Nu ramane decat ca pe partea cealalta dobanzile la lei sa se reduca, mai ales in beneficiul bugetului statului. Deja acest lucru a inceput sa se produca. La ultimele licitatii de titluri de stat, desi s-au oferit dobanzi mai mici, bancile s-au repezit sa plaseze mai multi bani si pe termene mai lungi. Nu va speriati insa, nu e nici un paradox, suntem in Romania.
Urmeaza, conform graficului, denominarea leului si tintirea inflatiei.
