Sunt doua dintre cele mai bogate state din Europa si din lume. Cetatenii lor au un nivel de trai de invidiat si o viata lipsita de griji. Cu toate acestea, Elvetia si Norvegia nu fac parte din Uniunea Europeana si nici nu au de gand.

IRINA CRISTEA

Un “Nu“ hotarat Uniunii Europene au spus norvegienii care au luat parte la cel mai recent sondaj cu privire la eventuala alaturare a tarii lor la spatiul comunitar.

Aproximativ 45% dintre participantii la sondaj au spus ca nu vor ca tara lor sa devina membru UE, fata de 42% pentru care aderarea ar fi o idee buna si de 13% care s-au declarat indecisi. Rezultatele, date publicitatii la inceputul saptamanii, reprezinta o rasturnare de situatie.

In conditiile in care un institut de sondare a opiniei publice chestioneaza lunar populatia cu privire la aderarea europeana, tabara euroscepticilor nu mai dominase din august 2002, noteaza publicatia EU Observer.

DOUA REFUZURI. De doua ori au refuzat norvegienii ca tara lor sa devina membru al UE. Atat la referendumul din 1972, cat si la cel din 1994, ei au considerat ca o duc suficient de bine ca sa nu se lege la cap cu Uniunea si cu schimbarile pe care le-ar presupune o eventuala aderare. Le si da mana. La un venit mediu anual de aproape 32.000 de euro pe cap de locuitor (fata de 1.

400 de euro in Romania), adica peste 2.500 de euro pe luna, norvegienii nu vad de ce ar intra intr-o comunitate in care vor trebui sa dea socoteala cand e vorba de buget, de politica interna si externa, agricultura sau pescuit. Mai mult, din punct de vedere economic, aceasta tara scandinava face parte din piata unica europeana, dupa o serie de acorduri si intelegeri cu Bruxelles-ul.

Tot din punct de vedere economic, Norvegia a inregistrat in ultimii 30 de ani de o crestere dubla fata de Marea Britanie, un membru cu vechime al Uniunii. Toate acestea sunt argumente cu care cei care militeaza pentru ca Norvegia sa ramana in afara Uniunii Europene au reusit sa-i convinga pe cetateni.

“Norvegia trebuie sa ramana departe de aceasta Uniune care ameninta sa se transforme in Statele Unite ale Europei, cu buget comun si presedinte ales“, spun ei.

Pe de alta parte, legislatia norvegiana este, in proportie de 80%, armonizata cu cea europeana. N-ar mai fi nevoie de cine stie ce eforturi pentru o armonizare deplina. Dar tocmai acest pas decisiv se loveste de refuzul incapatanat al oamenilor.

MOTIVELE ELVETIENILOR. In Elvetia, e curata sinucidere politica sa aduci vorba despre o eventuala aderare. “Cel putin in urmatorii 15 ani, nimeni n-o sa-i poata convinge pe elvetieni sa se alature Uniunii Europene. Pur si simplu nu avem nevoie“, spune profesorul Franz Jaeger, fost parlamentar elvetian. Altii se arata mult mai sceptici.

“Daca UE se dezvolta frumos si ii va putea garanta Elvetiei libertatile de care se bucura acum, poate ca vom deveni membri cam in 50 de ani“, crede seful unuia dintre cele mai reputate cotidiane din Zürich, Neue Züricher Zeitung. “Asta daca Uniunea nu va disparea pana atunci“, completeaza secretarul general al Federatiei Bancherilor Privati din Elvetia.

PESTE 50 DE ANI. Asemenea norvegienilor, nici pe elvetieni nu-i trage ata spre UE. Taxele in tara lor sunt mai mici decat in statele Uniunii, la fel si ipotecile, fara a mai pune la socoteala faptul ca multe dintre impozitele din UE nu exista in Elvetia. In plus, acordurile economice cu Bruxelles-ul, cei aproape 30.

000 de euro venit mediu anual (potrivit statisticii din 2002 a Bancii Mondiale) si statutul de cetateni ai uneia dintre cele mai bogate tari din lume sunt tot atatea motive pentru ca elvetienii sa nu aiba nevoie de statutul de membru al UE. Statut pe care l-au refuzat hotarat si direct, prin referendum, in proportie de 75%.

PASIONATI DE REFERENDUM. Totusi, principalul motiv pentru care elvetienii nu vor sa faca parte din Uniune nu are nici o legatura cu zona economica. Elvetienii sunt, pur si simplu, prea obisnuiti sa ia singuri absolut orice decizie legata de ce se intampla in tara lor.

Iar distractia lor favorita este sa organizeze referendumuri, fie ca e vorba despre numarul orelor de lucru, al zilelor de concediu sau despre construirea unei inchisori. De aceea, este greu de crezut ca elvetienii ar fi vreodata impacati cu ideea ca Bruxelles-ul da directive, iar statele membre le adapteaza si le aplica. Fara urma de referendum.