Sase vagoane cu benzina ale unei garnituri de tren au deraiat ieri in comuna vranceana Gugesti. Au urmat exploziile si incendiul. Din cauza ruperii unei osii, 10.000 de oameni au fost la un pas de moarte. Peste 200 de locuinte au fost evacuate.

Gugesti, o localitate din judetul Vrancea in care traiesc aproximativ 10.000 de suflete, a fost ieri-dimineata la un pas de a se transforma in locul unui adevarat dezastru. Sase din cele 34 de vagoane incarcate cu benzina ale unei garnituri au deraiat in jurul orei 4:20, in apropierea Haltei Gugesti. A urmat o explozie si imediat a izbucnit un incendiu de proportii.

MIRUNA PASA, EDUARD PASCU

Locul unde s-au rasturnat vagoanele incarcate cu combustibil se afla in apropierea unor blocuri in care stau aproximativ 250 de familii. La 4:30, acestia au fost practic la un pas de dezastru. Din primele evaluari, accidentul s-a produs din cauza defectarii unei osii la cel de-al saptelea vagon din coada trenului.

Pompierii au luptat mai bine de trei ore cu flacari care se inaltau la 50-100 de metri si cu pericolul permanent ca incendiul sa se intinda la restul vagoanelor. Pana in jurul pranzului, ei au continuat sa raceasca insa cu jeturi de apa doua vagoane, care, din cauza incendiului, au ajuns la temperaturi primejdioase.

SUTE DE OAMENI EVACUATI. “Dormeam atat de bine, cand a venit fratele meu la mine si mi-a spus ca arde un tren de marfa. Am sunat imediat la pompieri si pe domnul prefect. Mi-am dat seama ca doar masina noastra de pompieri nu va face fata“, a declarat primarul comunei Gugesti, Vasile Vatra.

La ora 5:00 a venit prefectul George Baesu, care a dispus evacuarea a peste 220 de familii domiciliate in doua blocuri situate la numai 100 de metri de la locul incendiului. “Am luat-o din usa in usa si le-am explicat oamenilor ce s-a intamplat si ce pericol ii paste. 99% din ei au inteles.

Si-au luat banii, masinile, ceva haine lasand in urma toata agoniseala de o viata“, a mai spus primarul Vatra.

EXPLOZIA: O CIUPERCA URIASA. Pompierii au ajuns la Gugesti cand incendiul izbucnise deja la doua vagoane. Au urmat, spune colonelul Vasile Nichiforov, cateva zeci de minute de incordare maxima pentru ca nu se stia daca fusese oprit curentul electric din cablurile aflate in imediata apropiere a sinelor.

Pompierii au inceput stingerea imediat ce au primit confirmarea ca nu mai trece curent electric, desi exista inca primejdia curentului remanent. “Era in jur de ora 5:00 cand m-a sunat dispecerul bazei sa-mi spuna sa vin urgent. “Un tren cu combustibil a luat foc langa baza si trebuie sa vii sa opresti curentul!” Am sarit in salopeta si am plecat. Cand am ajuns, trenul ardea.

Era un tiuit amenintator. Am luat un stingator mare si am intrat in hala alaturi de pompieri. De aici puteau sa loveasca flacarile fara a fi expusi. La un moment dat, din cauza prafului de la stingator si din cauza fumului, m-am inecat. Colegii m-au scos afara. Atunci am auzit un fasait puternic. Am luat-o la fuga. Simteam in spatele meu o dogoreala puternica. Salopeta se strangea pe mine.

Cand m-am intors cu fata am vazut o ciuperca uriasa si parca din cer ploua cu flacari“, a declarat Costel Margarit, electricianul Bazei Romcereal. In jurul orei 6:00, din cauza temperaturii ridicate, un al treilea vagon a fost cuprins de flacari, iar peste alte 10 minute a luat foc si al patrulea vagon.

In jurul orei 7:00, un alt vagon a explodat, iar benzina cu care era incarcat s-a intins peste tot. Au ars 200 de tone de combustibil. Sase pompieri cu varste intre 18 si 21 de ani au fost raniti. E greu de imaginat ce s-ar fi putut intampla daca cele 34 de vagoane pline cu benzina ar fi fost cuprinse de flacari. 10.

000 de oameni au riscat ieri sa isi piarda vietile sau, in cel mai bun caz, agoniseala de o viata. Procurori criminalisti, politisti, pompieri si specialisti ai cailor ferate au inceput ieri sa investigheze imprejurarile in care s-a produs accidentul. La Parchetul Tribunalului Vrancea a fost constituit ieri un dosar penal.

NOROC

“Am avut mare noroc ca totul s-a intamplat in Gugesti, unde sunt pompe si statie de apa. Altfel eram nevoiti sa aducem peste 40 de masini care sa transporte apa“ - Generalul Vladimir Secara, comandantul pompierilor romani

PLOAIE DE FOC

“Erau in jur de 1.200 de grade Celsius acolo. Se simtea de la 300 de metri cum dogoreste. Deodata s-a auzit un tiuit puternic si o flacara mare s-a ridicat la cer. Doi colegi de langa mine au fost loviti de suflul exploziei“ - Unul dintre pompieri

VICTIMILE

Viorel Nica – 19 de ani – arsuri de gradul doi pe fata si coapse

Catalin Caraiman – 19 de ani – traumatism la genunchiul stang

Marian Davi – 18 de ani – arsuri de gradul doi pe fata

Sorin Niscoveanu – 20 de ani – arsuri de gradul unu in zona coastelor

Nicolae Macovei – 21 de ani – arsuri pe aproximativ 55% din corp, transferat la Spitalul SRI “Teodot Agripa“ din Bucuresti

Aurelian Nica – 21 de ani – traumatism cranian sever, transferat la Spitalul de Urgenta Floreasca din Bucuresti

GRAV RANIT

Pompierul cel mai grav ranit in accidentul feroviar din Gara Gugesti se numeste Aurelian Nica, are 21 de ani si este militar in termen. El a fost transportat cu elicopterul la Spitalul de Urgenta Floreasca din Bucuresti, unde a ajuns ieri, in jurul orei 14:00.

In urma investigatiilor medicale s-a constatat ca pompierul a suferit un traumatism sever cerebral, pentru care a fost necesar transferul la Bucuresti. El mai prezinta contuzii in zona toracelui si abdomenului, la umarul drept si la coloana vertebrala, dar care nu ii pun viata in pericol. Potrivit dr. Bogdan Oprita de la Spitalul de Urgenta Floreasca, “starea pacientului este stabila.

Pompierul ranit este constient si pare sa nu existe riscul ca starea lui sa se agraveze“. El va ramane internat la Urgenta pentru alte investigatii si tratament, avand sanse de recuperare. (Steluta Indrei)

ANCHETA

“Din primele cercetari, deraierea s-a produs din cauza ca una dintre osiile vagoanelor s-a rupt. Am fost instiintat ca revizia a fost facuta la 6 august, iar cel care a facut-o garanteaza ca a facut-o cum trebuie. Este posibil sa fie vorba de un defect de fabricatie. Osia a cedat exact acolo unde este sarcina maxima. Acum circulatia feroviara va fi intrerupta timp de 16-18 ore.

Nu pot evalua acum pagubele, dar oricum sunt foarte mari“, a declarat Miron Mitrea, ministrul Transporturilor. CF Marfa si CF Infrastructura vor da in judecata producatorul de osii pentru pagubele suferite. Singurul producator de osii din Romania este Fabrica de Osii si Boghiuri din Bals.

DEVIERI

Rutele dinspre zona Moldova, din Gara de Nord, au avut ieri intarzieri de peste 3 ore. Trenurile care asigurau legatura intre Capitala si Moldova au fost oprite in Focsani, Adjud si Rimnicu Sarat, traficul urmand sa fie deviat pe ruta Tecuci-Faurei-Buzau. Muncitorii lucrau aseara la Gugesti pentru ca, in aceasta dimineata, traficul sa poate fi reluat macar pe un singur fir.