Cum erau executati condamnatii

de     Jurnalul National
Luni, 16 august 2004, 0:00

Ultima executie!

Ritualul pedepsei cu moartea este inca un subiect sensibil, ale carui detalii sunt tinute ascunse de autoritati. Reporterii nostri au reusit sa afle amanunte importante despre modul in care erau executati condamnatii. O data cu reconstituirea pedepsei capitale prezentam povestile unor condamnati celebri, ale caror oseminte odihnesc in Cimitirul de la Jilava.
Si astazi auzi oameni pe strada comentand stirile negre ale zilei: crime, violuri, furtisaguri colosale. Indeosebi batranii clatina din cap a regret: “Era mai bine pe vremea lui Ceausescu: ii punea la zid si, pac!“, caci “azi nu mai are nimeni nici o frica de Dumnezeu; macar de calau sa se teama“.
VALENTIN ZASCHIEVICI

E drept, in timpul regimului Ceausescu au fost pronuntate multe sentinte de condamnare la moarte: pentru crime odioase, pentru punerea in pericol a sigurantei nationale sau pentru tradare. Insa “umanismul socialist“ avea si o fata mai blajina. Din multele sute de pedepse capitale au fost puse in executare doar 104.

Celelalte erau comutate in 20 sau 25 de ani de inchisoare sau erau gratiate de Ceausescu, un “tatuc“ care tinea la imaginea sa de tatuc al natiunii sever si deopotriva iertator. Dadea decrete de gratiere la interval de cativa ani, cu ocazia zilelor importante.

Asupra ritualului condamnarii la moarte a fost pastrat insa cel mai strasnic secret. In Occident, mai ales peste Ocean, in jurul executiilor – prin spanzurare, impuscare, gazare sau electrocutare – se facea multa publicitate. In Romania, nici dupa 15 ani de la abolirea acestei pedepse nu pot fi aflate detalii.

Nici macar o statistica a numelor celor condamnati la moarte nu a putut fi intocmita, cu toate stradaniile noastre. E drept, Tribunalul Militar Bucuresti a fost in stare sa ne ofere numele celor condamnati la moarte de aceasta instanta intre 1965 si 1989, precum si faptele comise de acestia, 47 la numar.

Si Directia Generala a Penitenciarelor ne-a precizat numarul total al impuscatilor – 104 – in perioada respectiva si ne-a pus la dispozitie regulamentul executarii pedepsei.

Mai mult n-am putut obtine, intrucat am fost informati ca aceste date n-au fost niciodata centralizate, ca multe dosare au fost distruse si munca “arheologica“ de reconstituire a acestora ar fi deosebit de trudnica. Franturi de informatii despre “bucataria“ executarii prin impuscare am strans de la fosti si actuali ofiteri din sistemul penitenciar.

Nimic concret insa despre subofiterii ce faceau parte din plutonul de executie. Un ofiter ne-a marturisit ca il banuia pe un coleg de-al sau ca a fost intr-o perioada “calau“. S-a straduit, dar fara succes sa-l traga de limba. L-a imbatat crita si tot degeaba.

A luat cu el povesti cumplite in mormant si fostul comandant al Penitenciarului Jilava, colonelul Alexandrescu, trecut recent intru cele vesnice. El a asistat la toate executiile din penitenciar.

In documentare am descoperit locuri cumplite, precum celebrul “Fort 13“ de la Jilava. Un iad in care detinutii mureau inca in timp ce traiau. Am pasit in cumplitele “camere negre“, unde lumina soarelui nu intra nici-odata in celula lui Antonescu. Am fi intrat si-n tunelul secret descoperit dupa ’89, dar era plin de apa.

Pe locul unde erau amplasati stalpii de care erau legati infractorii ce primisera pedeapsa capitala se ridica acum gospodaria zootehnica a penitenciarului.

Teribile sunt povestirile condamnatilor la moarte care au supravietuit in urma comutarii pedepsei sau a gratierii. Si mai cumplite sunt faptele celor ce n-au beneficiat de clementa, precum “omul-lup“ Ramaru sau triplul asasin Iacob.

Iar furtisagul lui Bachus, ce-a devenit celebru inca din timpul comunismului, prin magistralul rol al lui Stefan Mihailescu-Braila, este totusi o copilarie pentru marile tunuri din perioada postdecembrista, ai caror autori ar avea nevoie de mai multe vieti pentru a plati cum se cuvine.

Ritualul executiei prin impuscare

Inainte de 1989, Codul Penal al Romaniei prevedea pedeapsa capitala pentru infractiuni cum ar fi omorul deosebit de grav, dar si pentru delapidari de sume uriase care aduceau un prejudiciu mare statului. Pana cand pedeapsa cu moartea a fost abolita prin Decretul-Lege 6/1990 si inlocuita cu detentia pe viata, executarea celor condamnati la pedeapsa capitala se facea prin impuscare.
ADRIAN MOGOS

Vechea inchisoare Jilava este de fapt Fortul Nr. 13 construit in forma de potcoava pe o panza freatica aflata foarte aproape de suprafata. O poarta mica, strajuita de doua contraforturi, deschide o lume care pana acum 15 ani era asimilata iadului. La regimul aprig de detentie se adauga apa, o apa limpede, dar foarte rece, care patrunde prin betonul si caramida constructiei.

Accesul spre celule se facea peste mici podete de lemn, cufundate aproape 10 cm in apa. Specificul acestui penitenciar, aflat la o aruncatura de bat de Bucuresti, l-au constituit executiile detinutilor politici sau de drept comun.

Cele mai cunoscute sunt cele din noaptea de 26 noiembrie 1940, cand garda legionara a penitenciarului a executat 64 de detinuti, printre care si Mihail Moruzov – seful Serviciului Secret, Gheorghe Argeseanu – fost prim-ministru, Victor Iamandi – fost ministru de Justitie, care fusesera arestati fiind considerati raspunzatori de moartea lui Corneliu Zelea Codreanu si a altor 13

fruntasi legionari ucisi in noiembrie 1938. Noaptea aceea a ramas cunoscuta ca varianta legionara a “Noptii cutitelor lungi“. Tot aici, la 1 iunie 1946, maresalul Ion Antonescu a fost executat de regimul comunist. Jilava a reprezentat calvarul detinutilor politici anticomunisti in anii ’50-’60, printre care si Corneliu Coposu.

Nici in decembrie 1989, autoritatile nu au uitat de Jilava, cateva sute de revolutionari fiind inchisi aici. Treptat, temuta inchisoare a devenit locul in care erau adusi infractorii cei mai periculosi, cel mai cunoscut fiind Ramaru, care a si fost executat aici.

“Steaua“ Penitenciarului Jilava a inceput sa apuna la inceputul anilor ’80, cand executiile incepusera sa aiba loc si in poligonul subteran de la Penitenciarul Rahova.

SECRETOMANIE. Sistemul prin care erau desemnati cei care urmau sa faca parte din plutonul de executie a ramas si acum o enigma, chiar pentru fosti lucratori ai penitenciarelor in care aveau loc asemenea executii. Cert este ca erau selectionati din timp pe baza unui profil psihologic bine conturat si semnau o declaratie de confidentialitate.

In cazul in care ar fi divulgat vreun secret din timpul “ceremoniei“ urmau sa fie aspru sanctionati, exclusi din sistem sau chiar arestati. Astfel, secretul a ramas foarte bine pastrat pana astazi.

Cu toate acestea, in randul angajatilor din penitenciare se cam banuia cine facea parte din acest pluton, erau din randul celor mai aprigi dintre gardieni, insa nimeni nu putea stabili cu certitudine care dintre colegi facea parte din acel pluton. Era interzis sa se discute chestiuni legate de executii chiar intre cei care puneau in aplicare pedeapsa capitala.

ZVONURI. De-a lungul timpului s-a spus ca cei care executau foc asupra condamnatului nu stiau daca aveau munitie de razboi sau de manevra. Aceasta pentru a “scalda“ constiinta celui care facea parte dintr-un astfel de pluton.

Trebuie precizat faptul ca se tragea foc cu foc, fiecare dintre cei sase (alteori 10 sau chiar 12) membri ai “echipei mortii“ primea un incarcator cu cinci cartuse, nu introducea personal munitia. Este greu de crezut ca un militar de profesie care lucra si intr-un mediu foarte periculos nu putea face deosebirea, dupa tragere, intre un tub de razboi si unul de manevra.

La Jilava, executiile aveau loc in aer liber, pe latura din dreapta a inchisorii, langa locul in care acum este groapa de gunoi a penitenciarului, iar la Rahova, executiile se faceau intr-un poligon subteran, distrus dupa renovarea penitenciarului, la mijlocul anilor ’80.

CULOARUL MORTII. Pe toata durata asteptarii executiei, condamnatul la moarte era legat la picioare cu catuse nituite, iar la maini cu catuse normale. Celor mai periculosi li se punea faimoasa bila pe care atunci cand mergeau o agatau de brau. Numai lantul catuselor de la picioare cantarea aproape 10 kilograme si avea zalele mai groase decat degetul mare al mainii.

Condamnatii la moarte aveau si ei, ca si ceilalti detinuti, dreptul de a fi scosi la plimbare in curtea interioara, dar nu mai mult de 10 minute intr-o luna. Spre deosebire de SUA, unde exista pedeapsa capitala si unde din momentul sentintei pana in cel al executiei trec ceva ani, in Romania, sistemul lucra mult mai eficient.

Odata sentinta data, se putea face o cerere de gratiere si din momentul in care aceasta era respinsa nu treceau mai mult de cateva zile pana la punerea ei in aplicare.

Inca de cand era adus la penitenciar, condamnatul la moarte nu statea singur in celula tocmai pentru a se evita orice tentativa de suicid, colegii de celula faceau parte dintre asa-zisii detinuti “informatori“ care aveau misiunea de a supraveghea orice miscare a respectivului.

FINAL. Locul de executie de la Jilava este acum langa groapa de gunoi a penitenciarului la aproximativ 100 metri de inchisoare, pe latura din dreapta. Aici a fost candva o livada de piersici. Multi dintre cei care isi asteptau sfarsitul in fata plutonului de executie erau deja resemnati si se comportau firesc, daca se poate spune asa.

Au existat si unii care nu realizau cu adevarat ca vor muri decat in drum spre executie si atunci deveneau agitati: unii zbierau, plangeau, altii nu stateau “linistiti“ la stalpul executiei, cum s-a intamplat in cazul Ramaru. Dupa executie erau ingropati in cimitirul din comuna Jilava, aflat la vreo 5 kilometri de inchisoare.

Cimitirul se intinde la capatul comunei pe o panta unde exista o parcela anume pentru cei adusi de la Jilava. Printre buruienile inalte pana la brau deslusesti cu greu cateva nume. Unii au avut familii care s-au mai ingrijit de mormant, altii nu, cel mai cunoscut fiind cel al lui Stefanescu-Bachus, iar la polul opus este Ramaru, care nu are nici macar o cruce.


CELULAR SI IZOLATOR
Se statea in Celular, locul unde erau celulele, iar daca vreun condamnat facea scandal era imediat bagat la Izolator, un loc in care exista un pat activat din exterior de catre gardian cu ajutorul unui maner. La Izolare, gardianul ridica patul de la cinci dimineata pana la zece seara, nu exista nici o posibilitate de aerisire cu exceptia unui mic grilaj in care era asezat si un mic felinar.

Grilajul dadea inspre coridorul prin care se plimbau gardienii. Izolatorul avea sase celule si era inchis de o usa ce dadea in coridorul principal al Celularului.

Din Celular sau din Izolator, dupa ce i se aducea la cunostinta cand urmeaza a fi executat, condamnatul era mutat in “camera neagra“, o camera in care nici cu lanterna nu vezi mare lucru, nu are decat ziduri si usa de la intrare. Aici statea pana in momentul in care era intrebat de ultima dorinta.

Aceasta trebuia sa respecte legislatia in vigoare si putea fi indeplinita numai daca era posibil, totul depinzand de magistratul care asista la executie. Cand era scos din “camera neagra“ pentru executie, condamnatul era atat de dezorientat din cauza luminii, incat nu vedea mare lucru din ceea ce se intampla in jurul lui. Din acest motiv se pare ca erau si legati la ochi.


Executarea condamnatului se facea in 4 etape
Pedeapsa cu moartea era o alternativa a pedepsei privative de libertate pe timp de 25 de ani.

Omorul deosebit de grav prin cruzime asupra a doua sau mai multe persoane, daca criminalul era recidivist, uciderea unei femei gravide, sau delapidarea daca paguba materiala produsa era mare si avea repercusiuni asupra planului de stat sau al unitatii, ori a adus o stanjenire importanta activitatii unitatii sunt doar cateva infractiuni pentru care era prevazuta pedeapsa cu moartea.

De la sentinta pana la executie trebuiau parcursi cativa pasi. Pragmatici, asa cum era si executia propriu-zisa.

PRIMUL PAS. Atunci cand instanta de judecata stabilea ca pedeapsa pentru infractiunea comisa este condamnarea la moarte se intocmea un mandat de executare a pedepsei. Acesta era trimis comandantului penitenciarului care imediat punea in vedere celui condamnat, in prezenta unui procuror, ca are dreptul sa faca cerere de gratiere.

Termenul in care cererea de gratiere putea fi facuta era de cinci zile libere (adica nu se calcula prima zi atunci cand detinutului i se aducea la cunostinta sentinta si nici ultima, cand ar fi trebuit sa aiba loc executia), toata procedura fiind consemnta intr-un proces-verbal.

Dupa ce expira termenul de cinci zile libere, comandantul penitenciarului trebuia sa intocmeasca un alt proces-verbal in care se mentiona daca condamnatul a facut sau nu cerere de gratiere. Procesele-verbale si cererea de gratiere, daca era cazul, erau trimise presedintelui instantei de executare si care, la randul lui, informa imediat Ministerul Justitiei.

Cererea de gratiere trebuia trimisa impreuna cu copiile de pe hotararile pronuntate de-a lungul intregului proces, atat in prima instanta, cat si in recurs, presedintelui instantei de judecata care a dat sentinta.

La randul lui, acesta trimitea toata documentatia, in care preciza printr-o nota daca exista sau nu o cerere sau o propunere de gratiere, prin Ministerul Justitiei, Consiliul de Stat al Republicii Socialiste Romania, organul suprem al puterii de stat cu activitate permanenta, subordonat Marii Adunari Nationale al carei presedinte era prin lege presedintele tarii.

PASUL DOI. Consiliul de Stat putea admite sau respinge cererea de gratiere. In ultimul caz se comunica Ministerului Justitiei care informa imediat presedintele primei instante care a dat sentinta.

Daca hotararea de condamnare ramanea definitiva si mandatul de executare era emis, presedintele instantei dadea dispozitie scrisa de executare a pedepsei, ce era comunicata comandantului penitenciarului, care, la randul lui, din acel moment avea cel mult 48 de ore pentru a duce la indeplinire sentinta.

Presedintele tribunalului in a carui raza teritoriala se afla penitenciarul avea obligatia ca inainte de executie sa identifice condamnatul la moarte, iar daca acesta facuse cerere de gratiere si fusese respinsa, ii comunica rezultatul.

Condamnatul trebuia intrebat daca are o ultima dorinta si, in cazul unui raspuns afirmativ, care este aceasta, urmand dispunerea indeplinirii acesteia daca nu contravenea legii si exista posibilitatea materiala a indeplinirii ei.

Prezenti la locul de executie erau: presedintele tribunalului, procurorul-sef al procuraturii judetene sau militare, in functie de situatie, ori delegatii acestora, comandantul penitenciarului si un medic legist. Presedintele tribunalului putea incuviinta si prezenta altor persoane.

Executarea pedepsei se facea prin impuscare de catre un pluton de executie format din subofiteri, intre orele 8:00-16:00.

PASUL TREI. Condamnatul la moarte era dus la locul de executie legat la ochi, cu catuse la maini. Era legat de stalpul de executie, i se desfaceau catusele si putea cere sa ramana nelegat la ochi. Urma o scurta expunere a faptelor savarsite de condamnat facuta de presedintele tribunalului care, dupa ce termina, dadea dispozitie comandantului penitenciarului sa ordone impuscarea.

Ordinul era executat de catre comandantul plutonului de executie si imediat dupa tragere, medicul legist constata daca cel condamnat a decedat sau nu. In ultimul caz, comandantul plutonului avea obligatia sa desavarseasca actul prin foc de arma.

La sfarsit, medicul legist constata moartea condamnatului si o consemna intr-un act constatator care era anexat la procesul-verbal incheiat cu ocazia executiei. Cadavrul condamnatului ramanea langa stalpul unde a fost impuscat sub paza unei escorte timp de o ora din momentul executiei, urmand a fi inhumat sau transportat la crematoriu pentru incinerare.

PASUL PATRU. Birocratia nu putea ocoli un asemenea “eveniment“. Zeci de note si procese-verbale insoteau actul executiei. Dupa executare, toti oficialii sus-mentionati incheiau un proces-verbal in dublu exemplar in care se detalia modul in care s-a dus la indeplinire executarea hotararii de condamnare.

La acesta se anexa certificatul medico-legal de constatare a decesului condamnatului. Un exemplar se trimitea instantei care l-a condamnat, iar al doilea ramanea la penitenciar.

Decesul se comunica imediat in vederea inregistrarii ofiterului de stare civila de la comitetul executiv al Consiliului Popular al localitatii pe teritoriul careia era penitenciarul prin adresa semnata de comandant si medicul prezent la executie.


CUM SE PUTEA SCAPA DE SFARSITUL FATAL
Executarea pedepsei cu moartea era prevazuta in regulamentul de ordine interioara a penitenciarelor, in Legea 23 din 18 noiembrie 1969, Codul Penal sau Codul de Procedura Penala. Nu puteau fi executati infractorii minori si nici femeile gravide sau cele care aveau copil pana la trei ani la data savarsirii infractiunii sau pronuntarii hotararii, in ambele cazuri alternative era 25 de ani.

Executia putea fi evitata astfel: sentinta nu era pusa in aplicare in termen de doi ani in cazul in care condamnatul a fost prezent la judecata sau doi ani de la data cand infractorul s-a predat sau a fost prins; alta sansa era aceea de a incerca sa scape timp de sapte ani de la data cand hotararea a ramas definitiva, in acest caz se comuta pedeapsa la detentia pe o perioada de 25 de ani.

Rimaru a topait printre gloante, pe dupa stalp

33 de ani. Atat a trecut de cand Ion Rimaru, unul dintre criminalii in serie, care a ucis patru femei si a mutilat alte zece, a fost condamnat si executat. Putini stiu insa ca si tatal ucigasului a fost tot un criminal in serie. In anul 1944, patru femei au fost omorate de un individ ramas cunoscut decenii intregi.

Autorul acestor crime a fost identificat de criminalistul Constanti Turai ca fiind Florea Rimaru, tatal lui Ion, asasinat de Securitate la un an de la executia fiului sau.
CRISTINA HURDUBAIA

Ziarul Dimineata, anul 1971: “In ultimul timp, in Capitala, au fost savarsite mai multe infractiuni de omor si talharie asupra unor femei. Criminalul este Ion Rimaru, nascut la 12 octombrie 1946, in Corabia, student in anul III la Medicina Veterinara. In 1965 a mai suferit o condamnare pentru talharie“.

La proces, Rimaru a recunoscut ca a lovit mai multe femei. El a declarat ca nu si-a dat seama ca acestea puteau sa moara, punand accent pe ideea ca era “bolnav“. Femeile au fost violate si ciopartite cu un topor si un cutit. In cazul Gheorghitei Popa, de exemplu, victima prezenta 48 de leziuni taiate si intepate, la nivelul capului, pieptului, regiunii pubiene si membrelor inferioare.

O parte din sutien si ciorapi atarnau intr-un copac. Celelalte bucati erau sub cadavru…“

IN INSTANTA. Va prezentam mai jos stenograma procesului in care s-a spus exact cum a fost descoperit criminalul si cum actiona. De mentionat faptul ca langa ultima victima a sa a fost descoperita o portiune dintr-o adeverinta medicala, care s-a dovedit a fi pe numele lui Ion Rimaru. Alte comentarii ar fi de prisos.

Grefierul: Pe rol dosarul 3900 din 1971 privitor pe inculpatul Rimaru Ion.

Presedintele Instantei: Anchetatorii au ridicat de la locul faptei geanta si pantofii, rupte, si cheaguri de sange, fire de par de pe poseta si din mana victimei, adeverinta gasita sub cadavru, precum si imbracamintea acesteia. (...

) In continuarea cercetarilor, efectuandu-se o constatare tehnico-stiintifica pentru relevarea scrisului de pe imprimatul de adeverinta descoperit si ridicat de la fata locului, s-a constatat ca a fost eliberat de catre doctorul Enistea Octavian de la Cabinetul de Neurologie al Spitalului pentru Studenti, fiind datat martie 1971.

S-a trecut la verificarea fiselor de consultatii ale studentilor ce s-au prezentat in martie la Neurologie. In urma acestor verificari s-a constatat ca pentru 83 de studenti de la diverse facultati s-au eliberat adeverinte de scutire medicala de acelasi tip cu cea descoperita la fata locului.

S-a trecut apoi la verificarea dosarelor studentilor pentru a se descoperi care dintre acestia nu au predat adeverinta de scutire la facultate, pentru motivarea absentelor. 15 studenti nu au depus aceste adeverinte la dosar.

Comparandu-se cifrele probabile 42, 62, 67 si 47, relevate in raportul de constatare, cu numerele fiselor medicale a celor 15 studenti care nu au depus adeverinta de scutire, s-a constatat ca numai cifra 47 s-ar putea include in numarul fisei 347. Verificandu-se aceasta fisa s-a constatat ca apartine studentului Rimaru Ion, de la Facultatea de Medicina Veterinara – Bucuresti.

Din fisa rezulta ca pe 4.03.1971, Ion Rimaru a fost consultat la Cabinetul de Neurologie cu indicarea diagnosticului – psihopatie instabila, care a eliberat totodata adeverinta numarul 347 pentru scutire medicala, adeverinta a fost gasita cu ocazia cercetarii locului faptei, sub cadavrul unei victime.

Odata identificat posesorul acestei adeverinte, s-a procedat la prinderea si cercetarea acestuia. Astfel, pe 27 mai 1971, anchetatorii s-au deplasat la Caminul studentesc nr. 6 din Bucuresti, unde locuia Rimaru Ion. Nefiind gasit la camin si usa camerei fiind incuiata, in prezenta administratorului caminului, s-a procedat la deschiderea usii si efectuarea perchezitiei domiciliare.

In cursul efectuarii perchezitiei, in jurul orei 13:00, a intrat in camera studentul Rimaru care, fiind surprins de prezenta anchetatorilor si dupa ce i s-a adus la cunostinta scopul acesteia, a refuzat... (intrerupere)

Judecator: Inculpat Rimaru, recunoasteti ca ati comis mai multe omoruri?

Rimaru Ion: Eu am fost pe mai multe strazi si nu stiu daca a murit.

Judecator: Recunoasteti ca ati atacat mai multe femei, lovindu-le cu diverse corpuri dure?

Rimaru: Recunosc si regret pentru ce am facut.

Judecator: Va amintiti cate femei ati atacat?

R.I.: Nu stiu exact, desi am mai fost si ajutat la ancheta... 14, 15 cazuri

Judecator: Din rechizitoriu rezulta ca pe 27 mai, in momentul in care se facea o perchezitie in camera in care locuiati la Caminul Studentesc, ati intrat avand pe umar o geanta din vinilin neagra. Recunoasteti?

R.I.: Da!

Judecator: Prezentati geanta. Aceasta este? Recunoasteti ca in aceasta geanta aveati un topor si un cutit?

R.I.: Da!

Judecator: Prezentati aceste obiecte. Acestea sunt obiectele care au fost gasite in geanta?

R.I.: Da!

Judecator: In cadrul cercetarii penale s-au facut perchezitii si s-au gasit si alte obiecte in camera sau depozitate in alte locuri. Recunoasteti ca ati indicat locurile unde aveati bare din fier? Spre exemplu, prezentati bara cu striatiuni.

R.I.: Este asemanatoare, nu stiu daca este asa! A fost… si gata.

Judecator: Prezentati bara care poate fi folosita si ca o cheie.

R.I.: Da!

Judecator: Consemnati! “Recunosc ca pe 27 mai 1971, in timp ce am intrat in camera in care locuiam la Caminul Studentesc, am fost deposedat de o geanta tip voiaj, din vinilin – ce mi se prezinta in instanta si recunosc ca imi apartine, geanta in care aveam toporul tip pompieri si un cutit ce mi se prezinta in instanta.“ De unde aveati toporul?

R.I.: Am luat de la o magazie, in dulap, unde era, la facultate. Recunosc ca, la indicatia mea, politistii au ridicat de la camin o bara cu striatiuni in spirala si o bara care poate fi folosita ca o cheie.

Judecator: Recunoasteti ca ati folosit toporul si barele pentru a lovi femei?

R.I.: Da!

Judecator: Si cutitul?

R.I.: Da!

Judecator: “Recunosc ca obiectele la care m-am referit le-am folosit pentru a lovi femei.“ In ce conditii loveati aceste femei? In ce perioada a timpului, ziua sau noaptea?

R.I.: Noaptea.

Judecator: Locuiati la camin?

R.I.: Da!

Judecator: Plecati de la camin noaptea?

R.I.: Cateodata noaptea sau mai devreme. Noaptea sau mai devreme.

Judecator: In ce scopuri loveati femeile?

R.I.: Ca sa ma racoresc si eu, sa-i fac...

Judecator: Urmareati in unele cazuri sa le deposedati si de bunurile pe care le aveau?

R.I.: Nu. Imi venea atunci ideea, pe moment.

Judecator: Adica cand va venea ideea?

R.I.: In momentul cand o loveam sau dupa ce o loveam.

Judecator: “Atacam femeile“, va rog consemnati, “atacam femeile noaptea si urmaream sa am cu ele raport sexual. Uneori, dupa ce le loveam, imi venea si ideea sa le deposedez de bunuri. In raport de obiectul cu care loveati, topor sau bare din fier, erati constient de faptul ca puteati provoca moartea?

R.I.: Domnule presedinte si onorata instanta, eu am fost bolnav si...

Judecator: Raspundeti intai la intrebare. Va vom da posibilitatea sa ne spuneti si in legatura cu ceea ce incepeati. Raspundeti intai la intrebare! In raport de obiectul cu care loveati, de locul unde loveati, erati constient de faptul ca lovitura putea sa provoace moartea?

R.I.: Nu am fost constient ca ele “moare“.

Judecator: Retin ca ati fost student la Facultatea de Medicina Veterinara. Da?

R.I.: Da!

Judecator: Se poate presupune ca, la pregatirea pe care totusi o aveati, puteati sa apreciati ca o lovitura aplicata cu toporul sau cu o bara, cu intensitatea pe care a avut-o fiecare lovitura si este bine totusi sa ne precizati, daca erati constient de faptul ca loviturile puteau provoca moartea?

R.I.: De vreo doua ori mi-am dat seama ca s-ar putea sa moara si restul am crezut ca nu, fiindca a venit la Militie niste fete care au fost lovite si “n-a murit“. (…)


SCARBA
“Dupa ce am muscat-o, am aruncat jos ceea ce a ramas in gura, adica bucata de carne din corpul victimei, deoarece mi-a venit sa vomit, fiindu-mi scarba. Pentru ca sa pot sa violez victima, am rupt hainele si le-am taiat. Cred ca am taiat cu cutitul si am taiat si cu tarnacopul de haine“


VIOLENTA
“Am lovit o alta femeie. De mai multe ori, fara a putea preciza cate lovituri am dat, probabil doua-trei lovituri, dupa care am dus-o, tarand-o in curtea unei case, unde am gasit poarta deschisa. Am asezat-o jos pe ciment, am dezbracat-o, smulgandu-i hainele sau taindu-le cu cutitul, dupa care am violat-o. In timpul raportului sexual am muscat femeia de piept“ - Ion Rimaru


FAPTELE
8/9 aprilie 1970 – Elena Oprea – omor cu premeditare

1/2 iunie 1970 – Florica Marcu – viol

19/20 iulie 1970 – magazinul OCL Confectia – furt in dauna avutului obstesc

24 iulie 1970 – Margareta Hanganu – talharie

22/23 noiembrie 1970 – Olga Baraitaru – tentativa de omor deosebit de grav, viol si furt calificat

15/16 februarie 1971 – Gheorghita Sfetcu – tentativa de omor deosebit de grav si furt calificat

17/18 februarie 1971 – Elisabeta Florea – tentativa de omor deosebit de grav

4/5 martie 1971 – Fanica Ilie – omor cu premeditare deosebit de grav, viol si furt calificat

8/9 aprilie 1971 – Gheorghita Popa – omor deosebit de grav, viol si furt calificat

1/2 mai 1971 – Stana Saracin – tentativa de viol

4/5 mai 1971 – Mihaela Ursu – omor deosebit de grav, viol

4/5 mai 1971 – Maria Iordache – tentativa de omor deosebit de grav

6/7 mai 1971 – Viorica Tatu – tentativa de omor deosebit de grav

6/7 mai 1971 – Elena Buluci – tentativa de omor deosebit de grav

mai 1971 – Iuliana Funzinschi – talharie in paguba avutului obstesc si talharie in dauna avutului personal


Rimaru “cauta“ mereu crime
“Avand in vedere modul in care a actionat inculpatul Rimaru Ion in comiterea infractiunilor, comportamentul fata de victime si de obiectele personale ale acestora in timpul si dupa savarsirea agresiunii, din actele medicale de la Policlinica pentru studenti Bucuresti rezulta ca a fost luat in evidenta la “sectia NEUROLOGIE, cu diagnosticul “PSIHOPATIE INSTABILA”, pentru a

se stabili daca acesta prezinta maladii cu caracter psihic de natura a-i afecta discernamantul si pentru determinarea responsabilitatiii sale penale, s-a dispus si efectuat o expertiza psihiatrica, de catre o comisie formata din sase medici specialisti“, s-a stabilit in urma efectuarii expertizelor psihiatrice.

Astfel, s-a constatat ca inca din anul 1967, in fisa medicala au fost notate o serie de aprecieri, ca de exemplu: “nod in gat“, “spasm esofagian“ si sindrom nevrotic reactiv.

NORMAL. Pe 4 martie 1971, medicul de la policlinica studenteasca noteaza o usoara stare confuzionala pe care a consemnat-o ca “suspiciune de comitialitate temporala“.

Coincidenta acestei manifestari chiar in dimineata zilei in care Rimaru a comis o crima de un sadism feroce pune in mod justificat problema daca vizita medicala solicitata nu a avut un caracter premeditat de eventuala ascundere in spatele unui diagnostic psihiatric sau daca, intr-adevar, nu se gasea intr-o stare afectiva cu totul speciala, dar legata de intentia premeditata de a cauta o noua

crima (…) Examenul minutios psihiatric efectuat in mod repetat in timpul anchetei nu a putut scoate in evidenta tulburari de tip psihiatric. Nu s-au remarcat stari halucinatorii, confuzionale, delirante sau de alta natura psihotica (…).

CRUZIME DE NEEGALAT. “Tabloul psihopatic cuprindea aproape intreaga gama a trasaturilor negative: agresivitate, impulsivitatea, cruzime feroce. Era sadic. Exemplu: cazul victimei Florica Marcu (in timp ce o ajuta sa treaca un gard, brusc o impinge brutal, provocandu-i caderea cu capul de pamant de o violenta care ii provoaca pierderea cunostintei).

Vampirismul este intalnit in acelasi caz. Florica Marcu, care a scapat cu viata, a putut da relatii amanuntite asupra felului in care i-a provocat mai multe plagi prin intepare, din care i-a supt sange.

Canibalismul: musca din victime din regiunile erogene: vagin, pubis, sani, rupand bucati de carne ce nu au mai fost gasite la locul crimelor, constatandu-se numai lipsa de substanta de regiunile respective.

Tendinte necrofilice: predilectia de a continua ac-tul sexual si dupa incetarea spasmelor agonice. In unele cazuri, agresivitatea nediferentiata continua si dupa moartea victimelor.

In urma examenelor psihiatrice repetate si neurologice ca si a exploatarilor functionale efectuate nu s-a evidentiat prezenta unei maladii cu caracter psihic de natura a-i afecta discernamantul“.


IPOTEZA OMUL-LUP
Psihologul dr. col. Tudorel Butoi, expert criminalist, a realizat, in urma cu cativa ani, schita portretului psihologic dupa ce a analizat documente si casete video cu Ion Rimaru. “Tipul de conduita caracteriza agresivitatea primara orientata spre suprimarea vietii. Mobilul este consumarea actului sexual.

Era un inadaptat social, de nesociabil-inhibat, marcat de complexe de inferioritate si de esec sexual. Relatia lui Rimaru cu o femeile era disfunctionala.

Acest lucru rezulta din schita de confesiuni pe care o face Rimaru in arest si in care prezenta amintiri legate de adolescenta, de timiditatea pe care o manifesta si de nerealizare, in sensul ca o parte din prietenii sai dispunea de sume de bani, de statut social, lucruri pe care el le vedea ca fiind de neatins.

Frustrat profund, ucidea cu satisfactia depersonalizarii pana la distrugerea victimei“.

ANIMALITATE. “Faptele de omor sunt raptusuri catharsice – descarcari si detensionari – sublimari psihanalitice ale pulsiunilor sexuale nesatisfacute. De altminteri, eu am mari rezerve ca macar o data, Rimaru, in ciuda declaratiilor sale, a incercat abordarea viitoarelor victime altfel decat direct prin actul de agresiune.

Ce spune el ca “m-am trezit intr-o noapte mergand in spatele unei femei, am ajuns langa ea si i-am propus sa aiba relatii intime cu mine” sau “i-am propus sa se casatoreasca cu mine”, in realitate sunt doar niste disimulari, niste scuze perverse.

Daca s-ar fi intamplat asa cum afirma Rimaru, atunci victima acostata mai mult sau mai putin civilizat, ar fi purtat cu ucigasul o discutie o perioada de timp, mergand in paralel. Rimaru era un criminal psihopat sexual de tip organizat – singuratic – nocturn, fiind energizat instinctual-animalic (noapte, panda, conditii meteorolgice deosebite, urmarirea victimei etc.).

Toate aceste conditii arata animalitatea, considerand victima o prada. In aceasta nota confirm intr-o foarte mare masura ipoteza cu “omul-lup“, declara psihologul Tudorel Butoi.


”SA FIE ADUS TATA, CACI EL ESTE VINOVAT”
Ion Rimaru a fost executat prin impuscare de un pluton format din trei ofiteri. Nu a avut nici o ultima dorinta; insa incepuse sa se agite, voia sa-si rupa hainele de pe el cu dintii si se invartea in jurul stalpului de care era legat. A inceput sa strige cat putea de tare: “Sa fie adus tata, caci el este vinovat!“. “Vreau sa traiesc!“, a mai tipat Rimaru.

“Vreau sa traiesc!“ Cei din plutonul de executie erau timorati de atitudinea lasa a condamnatului. Ion Rimaru a fost, in cele din urma, ciuruit cu gloante. Tatal lui Ramaru, Florea, este arestat, in acelasi an, 1971, de trei ori in legatura cu crimele fiului sau. Este eliberat deoarece tainuirea savarsita de o ruda apropiata nu se pedepseste.

In 1984, in cartea “Enigmele unor amprente“, Constantin Turai afirma ca Florea Rimaru este cel care a omorat patru femei in Bucuresti, in anul 1944, fara a fi prins vreodata. Tatal lui Ion Rimaru a murit in 1972, fiind aruncat dintr-un tren de catre Securitate.

Psihologul Tudorel Butoi a ajuns la concluzia ca in cazul lui Ion Rimaru “am avut de-a face cu un criminal cu un dicteu genetic care verifica de o maniera stupefianta transmiterea genei criminale din perspectiva criminalului innascut. Tatal lui Rimaru a comis cele patru omoruri in aceleasi conditii si cu acelasi mod de operare ca ale fiului sau.

Cu alte cuvinte, fiul a repetat istoria criminala a tatalui“, a mai declarat Butoi.


AMINTIRI
Iuliana Frunzinschi, ultima victima a lui Ion Rimaru, a pastrat cerceii pe care acesta i-a smuls de la urechile ei, la fel ca si baticul pe care il purta cand a fost victima talhariei si care i-a fost taiat de toporul criminalului. Umbrela si aparatul de radio pe care le avea la ea in timpul incidentului au ajuns la muzeul politiei.

Ea a declarat ca tija umbrelei i-a salvat viata, deoarece toporul s-a lovit de aceasta, in loc sa-i loveasca fata, asa cum ar fi dorit ucigasul. A ramas cu cicatrice la cap si pe fata. A ajuns sa il imite foarte bine pe Rimaru si poate povesti cu lux de amanunte ceea ce s-a intamplat in 1971. A fost obsedata de imaginile de atunci, dar a avut vointa de a nu ramane cu repercusiuni.

Cu toate acestea, i se mai intampla sa aiba impresia ca este urmarita sau ca suna cineva la usa.


PSIHOZA
In prima zi de interogatoriu, imediat dupa ce a fost dus la militie si dupa ce i s-au pus catusele, Ion Rimaru nu a scos nici un sunet, nici macar nu mai mormaia ca altadata. Nu avea nici un fel de reactie si parea inert. Pana la lasarea serii nimeni nu a reusit sa scoata un cuvant de la el. Privea tamp in gol. Echipele de ancheta s-au retras in alt birou, pentru a stabili un plan de bataie.

O alta problema a fost aceea a “cazarii“ ucigasului. In celula a fost introdus inclusiv un plutonier, care se dadea drept hot. Dupa doua luni de ancheta a marturisit 32 de infractiuni, printre care cele patru omoruri, tentativele de omor, violurile, furturile si talhariile.

Anchetatorii credeau ca resorturile criminale au fost declansate de un sfat al tatalui sau, care stia de toata activitatea lui Rimaru. Procesul criminalului Rimaru a fost urmarit cu mare atentie de opinia publica, avand in vedere si psihoza creata in randul femeilor, care nu mai ieseau pe strada dupa ora 21:00, decat daca circulau in grupuri numeroase sau erau insotite de barbati.

Procurorul de serviciu, Ioan Butnariu, a cerut pedeapsa cu moartea pentru Ion Rimaru. “Inculpatul a actionat in mod constient, deliberat si a prezentat un pericol social“.

Procesul criminalului, in loc de meci de fotbal

13 iunie 1986 a reprezentat pentru comuna ieseana Bosia ziua in care a avut loc ultima executie a unei persoane acuzate de omor. Cu aproape trei ani in urma, Vasile Iacob, un tanar de numai 22 de ani, ucidea cu bestialitate trei batrani.
MIRELA CIMPOI

Avea doar 22 de ani, iar primul sau copil mai avea trei luni pana sa vada lumina zilei. Era intr-o duminica de septembrie din 1983. Vasile Iacob a fost la un meci de fotbal, unde a baut niste vin. Dupa aceea, barba-tul a mai baut un litru de vin la familia Stoleru.

Pentru ca ramasese fara bani de bautura, s-a dus sa imprumute de la sotii Putina – Costache de 83 de ani si Maria de 73 de ani – fratele, respectiv cumnata bunicilor sai. “Sotii Putina ii imprumutasera cu bani pe parintii lui Vasile pentru nunta lui.

Le cerea mereu parintilor banii facuti la nunta, dar mosul Vasile ii spunea ca a dat datoria sotilor Putina si ca nu mai are de unde sa-i dea si lui. Vasile s-a gandit ca mosnegii au bani si s-a dus sa le ceara“, spune Vasile Putina, nepotul victimelor, care in 1983 era secretar la Consiliul Popular Bosia. De altfel, el a participat, alaturi de militieni, la cercetarea cazului.

MACELUL. Vasile Iacob a intrat in curtea sotilor Putina prin gradina, si, dupa ce a batut cainele, s-a indreptat spre bucataria de vara, unde stateau cei doi batrani. Dupa cum le-a spus magistratilor, a luat un topor ca sa-i intimideze pe sotii Putina, astfel incat acestia sa-i dea niste bani. Pentru ca au refuzat, Vasile Iacob i-a omorat.

Femeia era bolnava si statea in pat, iar batranul era in picioare langa soba. “I-a lovit cu toporul in cap si, pentru ca batranul inca mai traia, l-a lovit si cu un cutit de mai multe ori in zona gatului. In plus, Vasile Iacob a folosit si sapaliga ca sa-i omoare pe cei doi. I-a macelarit pentru ca nu i-au dat bani“, povesteste fostul secretar al Consiliului Popular Bosia.

Cand a vrut sa iasa din bucataria de vara, Vasile Iacob a auzit poarta. Era Anica Enache, sora Mariei Putina, care venea in vizita. S-a dat dupa usa si a asteptat sa vina Anica, pe care a omorat-o tot cu toporul, ca sa nu existe martori. Dupa aceea, criminalul a trecut pe malul celalalt al Jijiei, unde a adormit.

A fost trezit pe la ora 20:00 de o vecina, dupa care s-a dus acasa si le-a spus parintilor ce facuse, sustine nepotul victimelor. Tatal lui Vasile ar fi mers apoi la Grigore Chelaru, clopotarul satului, care era ruda cu familia Iacob. Acesta i-ar fi sfatuit sa dea foc casei batranilor Putina, ca sa stearga orice urma. “Chelaru le-a zis sa dea foc.

Stiu pentru ca i-a spus preotului la spovedanie inainte de moarte ce a facut“, spune, sigur pe el, Vasile Putina. Aproape de miezul noptii, pe 11 septembrie 1983, satenii au vazut casa sotilor Putina in flacari. “Ardea casa mare.

Probabil a uitat ca ii omorase pe cei trei in bucataria de vara si a incendiat din greseala casa mare“, crede nea Putina, cum ii spun oamenii din Bosia.

Barbatul precizeaza ca din casa au disparut si niste lucruri, pentru ca batranii erau avuti, baiatul lor lucrand in Libia. Oamenii veniti sa stinga incendiul au ramas fara grai cand au vazut cele trei cadavre. “Era sange peste tot, si batranul Costache era mort langa soba, iar matusa Maria zacea pe pat fara suflu“, isi aminteste povestitorul.

TEROARE IN COMUNA. A doua zi au venit in comuna medicii legisti si militienii pentru cercetari. Lumea era ingrozita, iar pana a fost prins faptasul, satenii au stat inchisi in case. Dupa cum spun acestia, Vasile Iacob i-ar fi ajutat a doua zi pe legistii care au facut autopsia celor trei victime si ar fi participat si la inmormantarea batranilor.

“Luni s-a dus la serviciu, iar la ora 12:00 a venit la casa sotilor Putina si i-a ajutat pe legisti la autopsie. A mers si la inmormantare, unde a dus pomenele fara nici o jena, daca va vine sa credeti“, povesteste fostul secretar al Primariei din Bosia.

RETINUT LA SERVICIU. Criminalul a fost prins in joia de dupa masacru, pe baza probelor adunate de anchetatori. Vasile Iacob lucra ca lacatus la societatea Nicolina din Iasi, unde a fost coleg de serviciu cu actualul primar al Bosiei, Neculai Petrachi. “Luni a mers cu noi cu autobuzul la fabrica. Chiar am jucat septica cu el, si toti ne intrebam oare cine o fi criminalul.

Nu stiam ca este printre noi, pentru ca nu schita nici un gest care sa-l tradeze. A fost ridicat joi de la serviciu“, spune primarul Petrachi.

JUDECATA. In toamna anului urmator, a avut loc procesul pe terenul de fotbal din comuna, unde s-a improvizat o scena cu ajutorul a doua remorci de tractor. “Era puhoi de oameni, cred ca peste 2.000. Au venit din Iasi si din trei comune ca sa-l vada pe criminal.

Vasile Iacob avea lanturi la maini si la picioare, cum vedeti in filme“, spune nea Putina, care isi indreapta privirea spre locul in care s-a decis soarta criminalului. A recunoscut in fata judecatorilor ca el este autorul macelului si le-a cerut sa-si vada copilul. “Atunci si-a vazut pentru prima data si fetita, care se nascuse la trei luni dupa ce i-a omorat pe batrani.

Cand i s-a comunicat sentinta – condamnat la pedeapsa capitala –, multimea adunata la proces a oftat adanc. Le parea rau“, crede Vasile Putina. Doi ani mai tarziu, in iunie 1986, criminalul din Bosia a fost executat prin impuscare la Jilava, dupa ce ii fusese respinsa cererea de comutare a pedepsei cu moartea la cea pe viata, adresata tovarasului Nicolae Ceausescu.

“CINE STIE…?“. Sotia ultimului iesean executat si-a refacut viata. S-a recasatorit si acum traieste intr-o localitate invecinata cu Bosia. Parintii celui executat nu cred nici acum ca fiul lor a fost capabil sa omoare trei oameni. Profira Iacob, de 70 de ani, mama lui Vasile, este foarte bolnava si comunica cu dificultate. “Cine stie...

?“ Aceste cuvinte le repeta mereu.


MACEL
“I-a lovit cu toporul in cap si, pentru ca batranul inca mai traia, l-a lovit si cu un cutit de mai multe ori in zona gatului. In plus, Vasile Iacob a folosit si sapaliga ca sa-i omoare pe cei doi. I-a macelarit pentru ca nu i-au dat bani“ - Vasile Putina,secretar la Consiliul Popular Bosia


FRICA
“Multi si-au pus lacate la usi, iar unii credeau ca tripla crima este opera sectantilor. Noaptea era liniste deplina in comuna si oamenilor le era frica sa-i prinda intunericul pe ulite“ - localnic

Ultimii executati ai regimului: Ceausestii

La 25 decembrie 1989 avea sa se consume ultima executie din Romania. La putin timp dupa impuscarea sotilor Ceausescu, pedeapsa cu moartea avea sa fie abolita.
VALENTIN ZASCHIEVICI

Acuzatia sub care au fost trimisi in judecata si condamnati Nicolae si Elena Ceausescu avea sa fie si cea mai grava din istoria regimului care le purtase numele: genocid. Procesul lor, asa cum avea sa consemneze istoria si sa ramana in constiinta publica, a fost unul atipic. Cei doi nu au avut parte de caile ordinare si extraordinare de atac impotriva sentintei.

De asemenea, sentinta a fost pusa imediat in executare, asa cum nu se mai intamplase niciodata pana atunci in cei 25 de ani cat au condus destinele tarii.

In ziua de Craciun – o alta pricina de controversa si, in fond, un alt semn prost pentru sanatatea schimbarilor prin care trecea tara – Nicolae si Elena au fost dusi in fata tribunalului revolutionar. Au fost judecati sumar, dupa o procedura atipica si in vederea unei sentinte parca dinainte date.

Judecatorul care a dat verdictul avea sa se sinucida nu la multa vreme, chinuit de remuscari.

Dictatorul si consoarta au fost imediat legati si dusi langa zidul cazarmii din Targoviste, unde i-a ciuruit un pluton de executie format din cativa parasutisti. Cei doi sunt singurii condamnati din acei 25 de ani ai regimului care n-au fost executati la Rahova sau la Jilava. Si pro-babil, singurii carora nu li s-a pus in vedere ca au dreptul la o ultima dorinta.

Desigur, aceasta a fost sentinta cea mai controversata si totodata cea mai importanta. A schimbat istoria.


DOSARUL
Dosarul procesului sotilor Ceausescu este si el un document controversat. Se pare ca nici n-a existat, ci documentele urmaririi penale si cercetarii judecatoresti au fost intocmite post-factum. Ca si cum asta n-ar fi fost de ajuns, anul acesta, in timp ce Jurnalul National “dezgropa“ culisele brutalei schimbari a regimului, magistratii au anuntat disparitia dosarului.

Acum a fost refacut – se spune oficial – dar intrebarile raman.





Citeste pe Stirile ProTV

Sotia pune poze pe Facebook din Italia, iar el schimba scutece. Povestea lui Radu, romanul care isi creste singur cei 5 copii

Mirajul unei vieti mai bune in strainatate destrama tot mai multe familii din Romania. Victime ale fenomenului sunt copiii care raman in tara, ingrijiti de un singur parinte sau de bunici. Intr-o comuna din Cluj, un tata isi creste cu greu cei 5 copii, cel mai mic in scutece, dupa ce sotia plecata la munca in Italia i-a spus ca nu se mai intoarce acasa.



20840 vizualizari
  • 0 (0 voturi)    
    Iliescu (Luni, 13 mai 2013, 17:12)

    Badea [anonim]

    Imi aduc aminte perfect de primele legi / decrete emise in 90. Printre primele si cel mai important a fost ca Iliescu sa se asigure 100% ca nu are cum sa pateasca acelasi lucru ca Ceausescu.


Abonare la comentarii cu RSS
Ultimele articole din aceeaşi categorie
Sâmbătă, 24 noiembrie 2007
 
Sâmbătă, 24 noiembrie 2007
 
Sâmbătă, 24 noiembrie 2007
 
Sâmbătă, 24 noiembrie 2007

Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Vineri