Un tinar care va intra la o facultate de medicina va putea deveni medic in adevaratul sens al cuvintului abia dupa 13 ani de la inceperea facultatii. Daca in prezent absolventii de medicina obtin dreptul de libera practica la un an dupa terminarea facultatii, de anul viitor acest drept le va fi conferit dupa perioada de rezidentiat si dupa sustinerea examenului de medic specialist.

Un proiect de lege elaborat de curind de Ministerul Sanatatii prevede ca, din 2005, studiile medicale sa dureze intre 6 si 13 ani, iar tinerii medici sa aiba drept de libera practica doar dupa aceasta perioada. Studentii facultatilor de medicina sint de-a dreptul socati de propunerile ministerului deoarece perioada dupa care isi vor putea practica meseria li se pare foarte mare.

In plus, ei sustin ca ministerul nu a avut grija sa elaboreze si un statut al rezidentului, in care sa fie trecute clar indatoririle si drepturile acestuia. “In aceste conditii, medicii rezidenti nu vor putea presta servicii sanitare si nu-si vor putea asuma responsabilitatea pentru serviciile prestate.

Dupa sase ani de facultate, trebuie sa asteptam terminarea rezidentiatului, care poate dura si sapte ani pentru cei care vor sa devina neurochirurgi”, spune Victor Ciofoaia, presedintele Federatiei Asociatiilor Studentilor in Medicina din Romania (FASM).

Locuri la rezidentiat pentru toti absolventii

Pe de alta parte, reprezentantii Ministerului Sanatatii se angajeaza sa scoata la concurs mai multe locuri la examenul de rezidentiat, adica “un numar de locuri cel putin egal cu numarul de absolventi licentiati ai promotiei din anul respectiv”.

In plus, in conditiile in care toti cei care vor termina o facultate de medicina vor putea intra la rezidentiat, spitalele se vor umple de medici rezidenti. “Vom fi sub tutela unui medic, nici nu se stie ce vom face intr-un spital. Ce drepturi au rezidentii nimeni nu stie. Termenul de rezident nu este inca lamurit”, mai spune Victor Ciofoaia.

Studentii sint de parere ca acordarea dreptului de libera practica o data cu promovarea examenului de medic specialist se traduce prin retragerea statutului de medic pe care il au acum absolventii de medicina.

In legatura cu aceste modificari legislative pe care intentioneaza sa le faca, Ministerul Sanatatii are o singura explicatie. “Pina in 2007, trebuie sa ne aliniem la normele europene. Acesta este si motivul pentru care, de anul viitor, se va desfiinta anul de stagiu”, ne-a declarat Oana Grigore, consilierul de presa al ministrului sanatatii.

Libera practica, “pasaportul” catre strainatate

Mircea Cinteza, presedintele Colegiului Medicilor, spera ca proiectul initiat de Ministerul Sanatatii sa fie reanalizat. “Tinerii care termina medicina si vor sa plece in alta tara pentru continuarea studiilor trebuie sa aiba drept de libera practica. Altfel nu sint primiti acolo”, spune Mircea Cinteza.

Totodata, el sustine ca proiectul legislativ nu a fost discutat cu cei implicati si ca el necesita modificari.