"Sa nu va mai mirati atat. Eu pun pe lista pe cine vreau si cu ce suma vreau. E dreptul meu. Eu sunt ordonatorul de credite." Nu, nu e vorba de lista de cheltuieli a vreunei familii al carei tata despotic imparte discretionar banii odraslelor preferate.
Afirmatia apartine ministrului Culturii si Cultelor si era menita sa justifice, saptamana trecuta, in fata redactorului de la Adevarul, de ce Razvan Theodorescu isi pune cartile "preferate" printre cele care vor primi subventie de la stat in 2004.
Degeaba exista o Comisie nationala pentru subventia de carte, cu membri stabiliti in urma unor criterii indelung discutate, degeaba aceasta comisie se ghideaza, cel putin declarativ, dupa o serie de principii bine precizate. Cu cateva simple trasaturi de pix ministrul isi adauga propriile optiuni pe lista volumelor care beneficiaza de banii publici.
De ce? Pentru ca poate sa o faca, legea ii permite, dupa cum singur afirma. Insa interventiile pentru subventionarea unor carti nu sunt singurele ispravi ale lui Theodorescu din saptamana care tocmai s-a incheiat.
O alta, mult mai importanta, l-a propulsat prin paginile ziarelor: trecand peste decizia unei alte comisii si peste termenele prevazute de lege, ministrul Culturii solutioneaza peste rand contestatia regizorului Cristi Puiu si aproba finantarea proiectului respins la concursul CNC.
Desi de data aceasta masura pare o reparatie morala si are darul sa intruneasca asentimentul celor scandalizati ca tocmai castigatorul unui "Urs de aur" la Berlin a fost respins de "exigentul juriu" de la Bucuresti, mecanismul este acelasi - bunul plac al ministrului primeaza. Gestul, cu toate ca pare sa inlature o aberatie, nu face decat sa perpetueze sistemul care a produs-o.
De ce mai este nevoie de tot circul unei comisii, compusa din producatori si regizori, al unor criterii (bune, proaste - acesta e subiectul unei alte discutii), daca decizia ultima apartine tot unei singure persoane din afara domeniului - ministrul, desemnat pe criterii politice?! - e intrebarea fireasca starnita de hotararea lui Theodorescu.
Aceste "derogari ministeriale" de la mecanismul obisnuit stabilit prin lege creeaza un precedent periculos si scot la iveala carentele serioase ale reglementarilor ce par sa guverneze domeniile respective. Alcatuit cu greu, dupa indelungi tergiversari, cadrul legislativ referitor la cartea si cinematografia romaneasca isi dovedeste astfel, foarte repede, slabiciunile.
Desi atat "Legea cinematografiei" si regulamentul de desfasurare a concursului CNC, cat si "Legea promovarii lecturii scrise" creeaza aparenta unei dezbateri intre profesionistii domeniului si dau senzatia ca deciziile importante apartin acestora, prin ambiguitatile strecurate permit asemenea interventii discretionare ale sefului ministerului.
Se deschide astfel o portita extrem de utila prin care sunt impinsi, catre banii publici clientii ministrului. Totodata, asemenea derogari fac posibile eficiente lovituri de imagine, cum este cea reusita de Theodorescu cand, acceptand contestatia nedreptatitului Cristi Puiu, reuseste sa pozeze in "cavalerul dreptatii" care a reparat aberatia "capcaunilor" din comisia CNC.
Departe de a fi cazuri singulare, derogarile ministeriale, interventiile directe ale acestuia sunt, totodata, expresia unei gandiri si a unui sistem de decizie ce aminteste de regimurile totalitare, cand singura minte cu adevarat luminata avea ultimul cuvant.
De asemenea, acest gen de acrobatii, prin care diversii clienti sau sefi sunt multumiti, iar imaginea e primenita, poate constitui si unul dintre motivele pentru care guralivul ministru a reusit sa se inscrie in randul veteranilor actualei guvernari, fiind ocolit pana acum de toate remanierile abatute asupra Executivului.
