Venitul operational inainte de plata taxelor a urcat pana la 316 milioane de euro, comparativ cu 177 milioane de euro in intervalul similar din 2003. Rezultatul a depasit valoarea anticipata de analisti, care pozitionau profitul, valoare medie, la 291,7 milioane de euro pentru OMV. Compania se asteapta ca tendinta ascendenta sa se mentina pe tot parcursul anului.

“Tinta noastra a fost sa depasim rezultatele anului trecut si suntem pe drumul cel bun,” a declarat presedintele OMV, Wolfgang Ruttenstorfer. Compania a anuntat ca la cresterea profitului au contribuit si vanzarea de echipamente si licente de extractie si productie, in special vanzarea licentelor de extractie din Sudan.

Profitul net s-a dublat la 210 milioane de euro, de la 101 milioane in aceeasi perioada a lui 2003.

“Cifra de afaceri a diviziei de explorare si extractie a crescut cu 12 la suta, la 475,89 milioane de euro,” se arata intr-un comunicat al companiei.

In prima jumatate a acestui an, pretul mediu al barilului de petrol nerafinat a fost de 30,76 dolari, fata de 26,67 dolari in aceeasi perioada a anului trecut.

Grupul OMV a preluat la sfarsitul lunii iulie compania Petrom. Conform contractului de privatizare, OMV va achita 669 milioane de euro pentru 33,34 la suta din actiunile Petrom. Suma pentru majorarea de capital pana la 51 la suta din actiuni urmeaza sa fie stabilita intre 723 milioane euro si 860 milioane euro.