"Deocamdata, toate costurile sunt acoperite de tarife si nu cred ca vor fi solicitari de cresteri de tarife din partea societatilor din sectorul energetic", a mai spus acesta. ANRE se pregateste totusi sa introduca in tarife costurile cu protectia mediului. In prezent, componenta mediului in tarife (investitii legate de mediu, taxe ce trebuie platite de agentii economici) este sub 2%.

Reprezentantii ANRE estimeaza ca in 2006, de pilda, aceasta componenta va reprezenta in tarife un procent de 3-4%. In ce priveste pretul energiei electrice la consumatorii finali, care este, in medie, 73,3 $/MWh, acesta urmeaza trendul alinierii cu situatia tarifelor inregistrate in Europa si, in particular, in tarile aflate in tranzitie, afirma presedintele ANRE.

De precizat ca pretul mediu al energiei pe piata europeana este de peste 150 $/MWh. In 2007, potrivit cerintelor UE si FMI, pretul social pentru consumatorii casnici trebuie sa dispara. "Acesta va fi inlocuit cu un mecanism de protectie sociala, nu neaparat sub forma de cupoane", a anuntat Jean Constantinescu.

In momentul liberalizarii totale a pietei energiei din Romania, consumatorii casnici vor avea posibilitatea sa-si aleaga furnizorul sau sa se lase in voia reglementarilor. Adica, sa fie transferat la un furnizor de ultima instanta, ale carui tarife vor fi reglementate de ANRE.

"Tarifele pentru populatia care va apela la acest furnizor trebuie subventionate in mod explicit", a precizat Constantinescu. El este de parere ca "atunci cand consumatorii casnici vor vedea ca vor obtine preturi mai mici la energia electrica vor juca la bursa energiei".

Pana in 2007, ANRE va asigura un tarif uniform pentru toti consumatorii casnici din intreaga tara, dupa care va servi ca "o umbrela de protectie" celor care vor cumpara energie de la furnizorul de ultima instanta. In prezent, piata energiei electrice este deschisa in proportie de 40%, insa din cei 70 consumatori eligibili, numai 27 au incheiat contracte pe piata libera.

"Pana in luna decembrie, gradul de deschidere a pietei va creste la 55%", a anuntat presedintele ANRE.